Scriind saptamana trecuta despre Festivalul teatrelor maghiare din afara granitelor de la Kisvarda, ajuns la editia cu numarul 19, observam ca majoritatea covarsitoare a distinctiilor acestei reuniuni dotate cu o sumedenie de trofee, inclusiv cu un Premiu al publicului decernat de un juriu incluzand reprezentanti ai urbei, a revenit unor spectacole, adica unor trupe si artisti din Romania. E drept, cele mai multe teatre ale etnicilor maghiari locuind altundeva decat in Ungaria se gasesc la noi. Sa fie insa aceasta singura explicatie a fenomenului?
Desigur ca nu. Existenta pe teritoriul romanesc a circa zece ansambluri maghiare institutionalizate, adica subventionate de la bugetul central ori de la cel local, plus a unui numar de mici trupe particulare, nemaivorbind de existenta a doua scoli de teatru (una, cu traditie si rezultate stralucite, la Targu-Mures si una, mai recenta, la Cluj) reprezinta, fara indoiala, un solid punct de pornire pentru performanta in arta scenica. Dincolo de asta, insa, ramane relatia permanenta pe care artistii de limba maghiara o intretin cu teatrul produs de nativii majoritari. Este o relatie - din pacate - preponderent unilaterala si adesea ignorata cu superioritate de reprezentantii teatrului de limba romana, care au in genere prostul obicei (si proasta educatie profesionala) de a se socoti unicii depozitari ai excelentei artistice de pe intregul mapamond. Asa se face ca spectacole, actori si regizori de mana intai din zona Transilvaniei sunt cvasi-necunoscuti nu numai omologilor bucuresteni, dar si, cateodata, colegilor din teatrele romanesti aflate la doi pasi, in timp ce aproape fiecare comedian ungur sau secui care se respecta stie cam tot ce (si cum!) se joaca in Capitala si prin orasele din vecinatate. Lasand, in fine, la o parte faptul ca directorii teatrelor romanesti din Ardeal marturisesc, cu o amaraciune deloc lipsita de invidie, ca "baza de masa" a publicului lor e alcatuita nu din multi-putinii consangeni (ocupati sa demonstreze ca ei de la Ram se trag in loc sa frecventeze templul Thaliei nationale), ci din cetatenii maghiari minoritari, care vin regulat la spectacolele majoritarilor, chiar daca le vorbesc limba cu unele poticneli. Dar sa ne intoarcem la Kisvarda.
Daca nu am reusit sa "prind" (nici acolo!) spectacolul laureat cu premiul Ministerului Culturii din Ungaria (cel mai substantial), adica Nazdravanul Occidentului de J.M. Synge, regizat de Laszlo Bocsardi la Teatrul "Tamasi Aron" din Sfantu Gheorghe - si al carui protagonist, Tibor Palffy, a luat un premiu de interpretare -, am vazut in schimb o montare despre care auzisem multe si care, de altfel, a si deschis reuniunea: Ivona, principesa Burgundiei de W. Gombrowicz, productie a Companiei "Tompa Miklos" a Teatrului National din Targu-Mures in directia de scena a lui Alexandru Colpacci. Bun cunoscator al dramaturgiei poloneze, regizorul roman stabilit la Paris a descifrat textul cu o foarte potrivita cheie grotesca, dar i-a asezat drept contrapunct ideologic si stilistic "citirea" personajului titular: Ivona (Dorottya Nagy, beneficiara a premiului de interpretare feminina) e o aparitie ce tulbura adanc prin mutenia ei deopotriva straniu-amenintatoare si emotionanta; in jurul ei, Barna Banyai Kelemen (printul), Ibolya Farkas (regina), Gyorgy Karp (regele), Ferenc Szelyes, Nora Szabadi, Aba Sebestyen si halucinanta pereche de matusi antediluviene Gaby Mende-Annamaria Biluska, plus detinatorii rolurilor mai mici, figureaza o lume dementa, urata si rea, careia scenografa Judit Kothay Dobre i-a dat infatisarea cea mai elocventa. Spectacolul targumuresean - trupa a mai oferit publicului si o comedie de Ray Cooney, Doi intr-o retea (continuare a arhijucatei Bigamul), regizata de Cristian Ioan, cu un foarte hazos Gyorgy Karp in rolul unui bunic senil - a obtinut Premiul municipalitatii, ex-aequo cu un spectacol al Teatrului "Jokai" din Komarno (Slovacia), intitulat, intr-o traducere aproximativa, Pisica buclucasa; este vorba despre textul autorului irlandez contemporan Martin McDonagh The Lieutenant of Inishmore (Locotenentul din Inishmore), o comedie neagra despre fanatism, violenta si prostie, pe care regizorul Andor Lukats a montat-o cu simplitate, cu umor, precizie si o tensiune perfect stapanita. Acesta a fost, de altminteri, singurul spectacol maghiar din afara granitelor... Romaniei care (alaturi de doua actrite din Subotica, Vojvodina) s-a impus in fata juriului. Dintre reprezentatiile la care am asistat eu, artistii nostri de etnie maghiara au lasat o foarte buna impresie prin Romanta somnambula, spectacol de teatru-dans in regia si coregrafia lui Lorant Andras (producator: Compania "Tompa Miklos" si Studioul Yorick din Targu-Mures), protagonista Nora Szabadi luand si ea un premiu, dar si prin spectacolele Companiei "Harag Gyorgy" a Teatrului de Nord din Satu Mare Cantonul care a luat-o razna (traducere aproximativa pentru Indul a bakterhaz, roman celebru al scriitorului ungur Sandor Rideg), dramatizat si regizat cu multa vioiciune, in maniera teatrului popular, de Arpad Arkosi, si O poveste ciudata (Un curioso accidente) de Carlo Goldoni, pus in scena de Csongor Csurulya si al carui interpret principal, Csongor Zsolt Nagy, a primit si el un premiu. Controversate (chiar aprig, pentru ca la Kisvarda discutiile intre realizatori si critici nu-s deloc amabile) au fost Jakobi si Leidental de Hanoch Levin al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj (regia: Elie Malka), formidabilul Zsolt Bogdan si excelenta Kati Panek fiind insa si ei premiati (personal, nu mi s-a parut mai prejos nici partenerul lor, Jozsef Biro), si In aburi (Steaming) de englezoaica Nell Dunn al trupei "Szigligeti" a Teatrului de Stat din Oradea (regia: Vilmos Meleg), desi, comparativ cu spectacolele mai vechi ale ansamblului (si chiar cu opereta pe care au prezentat-o si acum la Kisvarda), ansamblul s-a aratat, dupa parerea mea, in net progres. O reprezentatie a Teatrului Maghiar din Novi Sad (cu o piesa contemporana de Kornel Hamvai al carei titlu mi-a ramas netalmacit, textul vorbind - foarte plictisitor - despre Revolutia Franceza) si una a Teatrului "Kosztolanyi Dezso" din Subotica, unde Tango al lui Slawomir Mrozek era "citit" alert, dar cam primitiv, au intregit, pentru mine, programul zilelor (si serilor) petrecute la Kisvarda. Cu mare bucurie si foarte multa mandrie pentru performantele concetatenilor mei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
