Are vreun chichirez, azi, sa vorbim despre bunele maniere? Imi cer iertare, n-am putut rezista tentatiei unui inceput retoric. Sigur ca are toate chichirezele din lume. Mai ales azi. Doua confuzii alimenteaza o intrebare amarat-provocatoare precum cea de mai sus. In primul rand, cu ochii lipiti de micul ecran, precum Gonzo, traim cu impresia ca ipochimenele pe care le vedem acolo sunt reprezentative. Or, cum personajele respective incalca vreo 97% dintre regulile de politete - alea elementare, nu cele sofisticate -, ar reiesi ca suntem un popor de toparlani, si atunci ar fi ridicol sa ne punem problema pe ce parte se urca in masina femeia, respectiv barbatul. A doua impresie gresita - dar raspandita ca o pandemie, si nu doar in Romania - e cea conform careia lumea contemporana se indreapta abrupt spre pierzanie, prefigurand, ba chiar chemand Apocalipsa. Nu mai sunt manierele de alt'dat', nu mai sunt gentelemeni, ce mama dracului! Ca sa nu mai vorbim despre tineretul din ziua de azi, din ce in ce mai depravat si mai obraznic.
Din fericire, ambele ipoteze sunt false. Cetatenii pe care-i vedem exhibandu-si public frustrarile, incultura, incompetenta, grobianismul si obtuzitatea nu se reprezinta decat pe ei insisi si o mana de oameni asemenea lor. Faptul ca televiziunile - presa in general - se uita in gura lor este, fireste, vina noastra, a celor care le asiguram audienta. De ce? E foarte simplu: din profunda, scuzabila nevoie a fiecaruia dintre noi de a verifica neincetat ca exista oameni carora le este superior. Dupa cum ratingul emisiunilor cu oameni necajiti e asigurat prin dorinta telespectatorului de a vedea ca altuia ii e si mai rau decat lui.
Nu vreau sa zic ca am fi un popor supermanierat. Dar nici ca razboinicii luminilor nu suntem! Exista un bun-simt destul de solid chiar la nivelul oamenilor celor mai neinstruiti, cum se spune. N-or fi stiind cum se saruta mana doamnelor, dar zic "Te rog", "Multumesc" si "Iertare!".
Pe partea cealalta, sa fim seriosi! Or fi existat bune maniere pe vremea orgiilor romane, a triburilor migratoare sau in Evul Mediu, cand nici macar domnitele nu se spalau cu anii. Cu totul altceva exista, intr-adevar: obligatii si interdictii foarte stricte. Nu aveai voie sa te adresezi oricui si oricum. Nu politete, ci frica de moarte.
Am putea vorbi despre maniere superioare celor de azi doar pentru perioada interbelica. Dar manierele cui? Ale celor care frecventau Capsa, da! Dar ce se intampla dincolo de centru nu trebuie sa fie un exercitiu de imaginatie - ne povesteste Caragiale.
In realitate si in ciuda unor aparente care iau ochii (de exemplu huliganii stadioanelor), lumea contemporana tinde sa fie din ce in ce mai manierata, inclusiv sub presiunea unor legi nascute din corectitudinea politica. Poate nu de voie, cat de nevoie. Ia ganditi-va ce-ar zice un tanar al anilor '30, de pilda, despre riscul unui proces de hartuire sexuala!?
Ceea ce nu inseamna ca stam bine, ci doar ca putem si merita sa stam bine la capitolul politete - ceea ce justifica demersul de fata.
Prima intrebare nu este "Ce?", este "Cine?". De fiecare data cand aud un varstnic boscorodind "tineretul din ziua de azi", sunt tentat - dar n-am tupeu - sa-l intreb: "Oare cine l-a educat?". Parintii, bunicii, restul familiei, anturajul acesteia, inclusiv vecinii, apoi propriul anturaj, scoala, strada, cartile citite, filmele vazute, televizorul, presa, internetul, lumea intreaga.
A doua intrebare este retorica, dar prin aceasta cu nimic mai putin fundamentala: exista vreo legatura intre politete, cultura si inteligenta?
Romanii sunt, in principiu, politicosi. Stiu ca un recent studiu international sustinea contrariul, dar imi permit sa-l contest. Suntem aproape singura tara din lume in care se saruta mana femeilor. Limba romana face deosebire intre singularul adresarii familiare si cel al apelarii deferente; in plus, are felurite formule de politete; in general, romanii le folosesc - daca fac confuzie intre "dansul" (care, conform manualelor, nu e o forma de politete) si mai greoiul "dumnealui", conteaza prea putin: in mod evident, aici chiar ca intentia conteaza.
Cata vreme vorbim despre dialog si despre comportamentul direct, unu la unu, la nivelul majoritatii, lucrurile stau bine. Daca insa vom accepta ca si a face sau nu mizerie in urma ta e tot o chestie de politete, atunci lucrurile se incurca. Iar daca scanam comportamentul in trafic - atentie, si al pietonilor, nu doar al soferilor! -, e jale.
Unde se masoara, asadar, politetea? ORIUNDE: la serviciu, acasa, pe strada, in tribuna unui meci de fotbal, in parc, la teatru, la concert, la petreceri de orice fel si oriunde, la inmormantari si parastase, la priveghi, in relatiile de familie, cu prietenii, colegii, vecinii, ba chiar in relatiile cu obiectele (carti, telefon, masina, PC), in spatiul virtual al internetului, in presa, in scrisori si e-mailuri, in sms-uri, in magazine si parcari, pe plaja si pe varful muntelui, in pesteri si in localuri de lux. Nu exista zone libere de politete.
Ce se masoara? TOTUL: limbajul, gesturile, mimica, imbracamintea, tinuta, atitudinea, chiar si felul in care mirosi. Nu neaparat a parfumuri fine, dar, stiti, cel mai tare deodorant - si totodata mai bun dezinfectant - e sapunul. Ramane sa fie descoperit de toata lumea. Macar acum, dupa 1 ianuarie 2007.
"In realitate, lumea contemporana tinde sa fie din ce in ce mai manierata, inclusiv sub presiunea unor legi nascute din corectitudinea politica."
Faptele vorbesc
n Inainte de orice, despre ce vorbim: despre felul in care ne purtam oriunde nu suntem singuri - desi trebuie sa existe o minima politete fata de sine. In mod traditional, domeniului ii sunt subsumate reguli referitoare la: tinuta personala, saluturi si prezentari, formule de adresare si dialoguri, diversele forme de comunicare (telefon, corespondenta clasica sau electronica), dar si comportamentul la masa, in mijloacele de transport (in comun sau personale), in institutii, firme, magazine, sali de spectacol, hoteluri etc., in familie, in relatiile profesionale ierarhice (sefi, colegi, subordonati), in calatorii si concedii, in relatiile cu rudele, vecinii, prietenii, cunostintele ocazionale, in momentele speciale (nasterea unui copil, botez, casatorie, divort, situatii medicale grave, deces, inmormantare), cum se fac si cum se primesc cadourile - si inca altele.
n Un capitol aparte ar trebui sa-l ocupe formulele-standard pentru situatii speciale. Cei mai multi dintre noi suntem complet nauci atunci cand ne anunta cineva ca i-a murit mama, ca divorteaza, ca i s-au nascut cvintupleti sau ca a fost dat afara de la serviciu. Am constatat ca, in atari situatii, majoritatea oamenilor: a. nu spun absolut nimic, lasandu-ti impresia irepresibila ca li se falfaie; b. baiguie ceva ininteligibil; c. se screm sa spuna ceva memorabil, de genul "Lasa, nu-i nimic!". Or, in orice situatie dificila, orice om are nevoie de o compatimire reala, limpede, si de o incurajare la fel de sincera si de clar exprimata. Ideea conform careia "Orice-as spune e degeaba" e o prostie.
n Internetul ne ofera peste 70.000 de link-uri referitoare la politete in limba romana si peste trei milioane in limba engleza.
n Pe www.euro-languages.net, formulele de politete traduse din engleza in romana sunt: da, nu, te rog, poftim!, multumesc, cu placere, regret, scuzati!, pofta buna!, noroc! Cam putin pentru a fi politicos in Romania.
n Arhaisme dragute. Fata de persoanele oficiale se intrebuintau saluturile: "Plecaciune, plecatie, cu respect, sa traiti". In actele oficiale se foloseau: "Umil servu, plecat servu, Ilustritatea Ta, Maria Ta".
n Politetea are nebanuite aplicatii in... artele martiale. Exista nu mai putin de sase forme pentru "Multumesc": Arigato (prezent, mai putin politicos), Arigato gozaimasu (prezent), Arigato gozaimashita (trecut), Domo (prezent, mai putin politicos), Domo arigato gozaimasu (multumesc foarte mult - prezent), Domo arigato gozaimashita (idem - trecut).
n Un posibil decalog al afacerilor manierate:
1. Raspunde la orice e-mail care iti e adresat direct.
2. Raspunde cat mai repede plangerilor clientilor.
3. Trimite mesaje si scrisori cat mai personalizate.
4. Daca oferi ceva gratis clientului, ai grija sa primeasca acel lucru.
5. Cand trimiti oferte prin e-mail, fii cat mai concis.
6. Daca iti trimite cineva o oferta si nu te intereseaza, ideal ar fi sa raspunzi: "Multumesc, deocamdata nu".
7. Daca iti ofera cineva un premiu sau orice forma de distinctie, multumeste-i.
8. Pastreaza legatura in permanenta pana ce problema se rezolva.
9. Ai mare grija sa nu gresesti numele cuiva.
10. Aminteste-ti mereu ca modul in care te porti se va reflecta asupra ta si a afacerilor tale.
n O ancheta efectuata de catre GfK Custom Research Worldwide, pentru Wall Street Journal Europe, in 20 de tari europene si in SUA, cu 20.300 de respondenti, releva ca patru din zece persoane chestionate considera ca punctualitatea este esentiala intr-o intalnire. Asta insa pentru ca 25% considera ca trebuie sa ajungi putin mai devreme! In acest top, tineti-va bine, romanii sunt cei mai exigenti.
n Doar 4% sustin ca e politicos sa-ti inchizi telefonul mobil la restaurant, iar cea mai mare parte accepta ca o gazda sa ceara musafirilor sa nu fumeze in casa, cand acest lucru este posibil in exterior (curte, balcon).
n Exista insa si tari in care este mult mai mare numarul persoanelor care cred ca gazda nu trebuie sa interzica musafirilor sa fumeze in casa: grecii (56%), bulgarii (45%) si turcii (39%).
n Intr-un clasament general, britanicii sunt perceputi ca fiind cei mai politicosi (16%). Impartind al doilea loc, francezii si germanii au fost numiti de 13% dintre respondenti, in timp ce japonezii au ocupat locul 3, cu 12%, desi ei nu s-au numarat printre cei chestionati.
Reflector
Cum poti ramane fara permis auto stand pe loc
Vin acasa. C-asa sunt eu, ma mai duc la serviciu, mai vin acasa. Deci vin acasa. Cu masina. Ca am masina. Dacia, stati linistiti. Loc de parcare - pe trotuar. Cu respectarea legislatiei in vigoare: ramane o banda mai lata de 1,50 metri pentru pietoni. Ca strada are doua benzi pe sens. Daca avea numai una, nu trebuia sa ramana decat 1,20 metri. Este ca nu stiati?
Bun. Ca sa urc pe trotuar trebuie sa incetinesc, ca n-oi fi nebun sa parchez cu 50 pe ora. Semnalizez din timp manevra, apoi o execut. Si ma uit in oglinda retrovizoare: ala din spatele meu vine dupa mine, bara-n bara, pana in ultima clipa. Nici cea mai vaga intentie sa ma ocoleasca, chiar daca banda doi e libera. Uneori depasesc locul meu, mergand cu 5 km/h, doar asa, sa vad ce face. Nu face nimic, vine dupa mine! Si cand opresc, evident, incepe sa claxoneze, sa dea din maini si sa injure.
Doamne fereste sa incerc sa parchez cu spatele, cum ar fi normal - ca n-ai voie sa iesi in strada din parcare cu spatele. Atunci se declanseaza infernul. Una, doua, noua masini stau in spatele meu si claxoneaza, in vreme ce banda a doua sclipeste goala in soare.
Asta se intampla zi de zi, luna de luna si in proportie de masa. Oamenii astia par sa nu fi descoperit la ce foloseste semnalizarea. De altfel, ei insisi nu semnalizeaza niciodata vreo manevra. Stiti, betigasul sau butonul ala e plasat foarte la indemana in orice tip de masina, il poti actiona cu un singur deget, nu trebuie sa-ti iei mainile de pe volan, nu implica nici cel mai mic efort. Dar ei nu. Si daca nu la ei, fireste ca nu-i intereseaza ca eu am semnalizat. Bun. Dar sa lasam semnalizarea la o parte. Cu sau fara semnalizare, CUM sa parchez fara sa-i enervez? Ca eu sunt om pasnic, nu vreu sa enervez pe nimeni. Raspuns: nu se parcheaza. Ca si-asa nu sunt locuri - dar asta e alta poveste, care nu tine de mitocania soferilor, ci a Politiei si Primariei - platesti o palarie de bani si pierzi trei puncte la permis pentru o parcare "ilegala" cand sunt 80.000 de locuri legale la un milion de masini inmatriculate in Bucuresti, plus tot atatea in tranzit. Fiecare avand nevoie nu de un loc de parcare, ci de cel putin trei: de unde pleaca dimineata, unde se duce, plus cel putin un alt drum peste zi - la cumparaturi, intr-o vizita, intr-o problema de serviciu etc. Deci pana nu exista 6 milioane de locuri de parcare legale in Bucuresti, orice amenda de parcare e o mitocanie. Si, culmea, poti sa ramai fara permis de conducere fara sa conduci!
Fair play?
Tribuna, in loc de nevasta
Nu intamplator, la rubrica de Opinii am solicitat parerea mai multor personalitati din domeniul sportului. Pentru ca, din pacate, celebrul apel "Fair play, please" n-a facut pui.
Atmosfera arenelor de fotbal (si nu numai) a ramas asemanatoare cu aceea a arenelor romane in care gladiatorii se luptau ca sa traiasca, iar publicul voia sange. Tot sange vrea si acum. De cele mai multe ori, desi n-ar recunoaste-o, vrea chiar sangele favoritilor! Asta ca sa aiba un pretext sa urle mai tare, sa rupa gradene, sa se bata cu jandarmii si, fireste, sa verse la randul lor sangele dusmanilor de moarte.
De moarte!? Daca in Ghencea, pe Giulesti sau in Stefan cel Mare s-ar juca titlul mondial, ma rog, sangele tot nu s-ar justifica, dar macar agitatia. Pentru ce se inflameaza insa jucatorii si suporterii romani intr-un campionat care, de ani de zile, valoreaza fix doi lei (vechi, nu noi)? Ce importanta are daca iei sau nu iei titlul national, intr-o divizie in care, din 18 echipe, vreo 14 ar trebui sa se joace in curtea scolii, iar restul sa fie fericite daca inving in Cupa Oraselor Cu Multe Gropi In Asfalt?
Bani, fireste. E vorba de bani. Joci, te vede lumea, te cumpara. OK, asta poate explica pasiunea jucatorilor. Dar spectatorii? Astia ce-au de castigat sau de pierdut? Nimic. Stiti care e explicatia violentei lor? E o defulare: marea majoritate a celor care urla pe stadioane n-au curajul sa deschida gura acasa, in fata nevestei.
Ancheta realizata de Tudor Calin Zarojanu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
