In aspecte ale mitului, Mircea Eliade aminteste ca in conceptia popoarelor arhaice, mitul reprezenta istoria adevarata, in vreme ce povestirile pe orice alta tema erau considerate ca parti ale istoriei false. Povestirile puteau fi spuse oricand, si ziua si noaptea, in vreme ce miturile, adica istoriile care se refereau la faptele esentiale cum ar fi facerea lumii sau sfarsitul acesteia se puteau spune numai la anumite date si doar noaptea. Asa se intampla si la popoarele moderne care au, fiecare in parte, miturile lor fondatoare. Diferenta dintre arhaici si moderni este aceea ca in vreme ce oamenii din vechime isi plasau miturile in departari intunecate, modernii stiu cu exactitate data intemeierilor fie ca este vorba despre fapte de stat, fie despre fapte de suflet. Pentru romani doua mituri prezente la mai toate natiunile moderne au ramas in domeniul vagului, al imprecisului, marcandu-ne pentru totdeauna cu semnul neclar al arhaicitatii noastre naturale. Este vorba de formarea poporului roman si de crestinarea sa. Neexistand date precise, cum se intampla la toate popoarele cu care ne invecinam si cu cele mai multe din restul Europei, pentru aceste doua evenimente, nu putem raspunde la un eventual chestionar, un produs tipic al modernitatii, care ne-ar cere data de nastere si cea de botez. Pentru mintile mai putin birocratice si mai putin rau intentionate avem un raspuns - noi suntem ca latinii sau ca grecii, nici ei nu au aceste date, ceea ce nu e putin. Avem alte date precise din istoria noastra care ne fac sa ne simtim bine in aceasta lume foarte sistematizata si foarte interesata in studierea dovezilor de prezenta a persoanelor si neamurilor. In fond, aceste dovezi nu sunt altceva decat proba contributiei acestora la faurirea lumii civilizate.
Pentru ca miturile noastre sa fie istorie adevarata, ele trebuie pomenite doar atunci cand trebuie, cu sfiala si emotie. Din pacate, decenii la rand, nu ma refer la o anume dictatura, ci la toate dictaturile secolului al XX-lea romanesc, toate miturile fondatoare au fost folosite ca propaganda politica, adica au fost terfelite in fiecare zi in Piata Mare cu trambite si surle la care se adaugau fanfarele vocale. Asta cand miturile nu erau interzise. Dar ce se intampla astazi, cand avem convingerea ca nu mai traim in dictatura?
Din pricina unui ciudat entuziasm antidictatorial care ne-a facut sa aruncam in 99 la suta din situatii si copilul odata cu apa murdara din albie, sau poate din cauza unei spalari energice pe creier facuta de specialisti, ne sfiim nu cu smerenie, ci cu rusine de propria noastra istorie adevarata. In 2OO7 s-au implinit 550 de ani de la urcarea pe tron a lui Stefan cel Mare si Sfant, unul dintre miturile fondatoare ale romanilor si ale Statului roman. Nu stiu sa fi fost luata in seama. Mi-e teama ca la fel se va intampla si cu aniversarea a 90 de ani de la intregirea Romaniei. Asta daca ma iau dupa calendarele de manifestari anuntate de institutiile statului si nu doar dupa ele. Ma pot lua si dupa pripeala organizarii manifestatiilor de 1 Decembrie in anul ce a trecut. Sunt semne ca admiterea Romaniei in Uniunea Europeana, sistem in care exista o apriga concurenta identitara, exprimata prin cultura specifica a fiecarei natiuni-parte a sistemului, a dus nu la intarirea credintei in propriile mituri fondatoare, in istoria adevarata, ci la intarirea spiritului de birt, de luare peste picior a tot ceea ce ar putea fi un punct de referinta identitara. Manelele nu doar ne impuie urechile, ne pervertesc simtirea si ne alunga sufletul. De la manualele de istorie si literatura la spectacolele de revelion, totul este o nesfarsita bascalie. Dar stai si te intrebi, oare cine rade de cine? Stai si te intrebi, cum se intampla ca istoria adevarata este inlocuita cu telenovele neadevarate, spiritul critic cu spiritul nazuros, iar elita de catre moftangii? Nu cred ca este vorba de o vina. Cred ca este vorba de o confuzie. Toate acestea ma fac sa ma tem profund si sa ma revolt cu totul atunci cand, mai peste tot, de la compartimente de tren la taxiuri, ori pe la carciumi sau in petrecerile de familie, aud vorbindu-se cu convingere despre cauza relelor - "tiganii de la Bucuresti care ne conduc" si despre "ce sa-i faci, asta-i Romania". Ma tem de confuzii si ma revolt impotriva celor care se incredinteaza lor. Cei care le creaza sunt doar in slujba. Misia lor este sa produca istorie neadevarata. Important este sa nu se uite istoria adevarata.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
