S-au implinit 70 de ani de la moartea lui Panait Istrati. N-am observat sa fi trezit vreo umbra de interes amintirea sa, singurul eveniment fiind acela ca editorii pot sa-l publice nestingherit, deoarece opera sa a intrat in domeniul public; Panait Istrati poate fi exploatat, fara a se mai plati vreun drept de autor. Nu cred ca va fi mare inghesuiala pentru ca opera sa nu mai corespunde gusturilor cultivate cu Sandra Brown sau cine stie ce autor local, dar porcograf.
Panait Istrati era un romantic si avea ceva anacronic in sistemul propriu de valori - era moral si credea in prietenie, voia justitie sociala si nu avea incredere in politica si politicieni, era un rebel si credea ca nu e singurul astfel. Cu o minte stralucitoare, un suflet mare si un deficit de instructie, dar nu de educatie, braileanul nostru s-a avantat in lumea mare, reusind destul de repede sa atraga atentia unor personalitati publice din Franta (ah, Franta, mama tuturor revolutiilor si a tuturor contra-revolutiilor!), intre care Romain Roland, ceea ce inseamna cu adevarat un succes de imagine, succes ce pana astazi nu a mai fost egalat de catre un scriitor nestabilit in Occident. La un moment dat Istrati era chiar pe creasta valului de interes.
Prieten cu Nikos Kazantzakis, din unele puncte de vedere mai convingator si mai vertical decat acesta, Istrati a facut prima bresa in zidul propagandei bolsevice, anticipandu-l si pe Boris Suvarin, si pe Soljenitin. Spre deosebire de acesti doi autori notorii ai luptei pentru devoalarea chipului mancat de varsatul terorii al sistemului bolsevic, Istrati nu avea in spate o miscare ideologica asemeni lui Suvarin si nici legitimitatea faptului trait, ca Soljenitin. Era un scriitor care nu suporta minciuna sociala si nici manipularea politica. Nu era decat un martor si o constiinta si, de parca asta nu i-ar fi adus destule necazuri, mai avea si un mare talent.
Marturia sa incendiara despre realitatile netransfigurate ale Rusiei sovietice, facuta in urma unei calatorii in care fusese invitat alaturi de marele sau prieten cretan, Kazantzakis, l-a impins intr-un colt al damnarii. Curajul de a spune lucrurilor pe nume intr-o vreme cand intelectualitatea de buna crestere si sorginte se simtea datoare sa apere "tanarul stat al muncitorilor si taranilor", curajul de a nu deveni un client al unui serviciu secret sau al altuia, l-a transformat in cel mai calomniat, murdarit si agresat scriitor al Europei acelui moment. Stanga comunista din Franta prin verbul profesionist al lui Henri Barbusse si paginile unui ziar ce si astazi continua sa apara, profetind aceleasi amagiri, l-a denuntat ca agent al Sigurantei romane. Agentii Sigurantei romane alcatuiau rapoarte de urmarire si colectau note informative de la apropiatii sai care seamana leit cu rapoartele si notele privind intimitatea multor romani contemporani cu izbanzile socialismului. Istrati, pentru ca dorea sincer sa vada cu ochii sai cum se construieste in vecini o noua lume si sa inteleaga daca e mai buna sau mai rea decat se spunea, era denuntat drept un comunist periculos.
Iar pentru ca nu s-a lasat mintit, pentru ca nu s-a lasat cumparat, pentru ca a inteles natura care se instapanise peste Rusia si adiacentele sale, a fost batjocorit, linsat in ziare de mare tiraj, ostracizat, uitat, acuzat de tradare si lichelism. Rapoartele politiei il recomandau pentru inchisoare sau lagar, si asa s-ar fi intamplat daca nu murea "la timp". Valul de injurii si calomnii al stangii l-ar fi facut client al lagarelor de munca sau inchisorii dupa razboi, daca n-ar fi murit "la timp". Istrati a avut de partea sa doar adevarul, nu si momentul.
Undeva, pe langa Mantuleasa, nimic nu este intamplator, exista o cladire care poarta o placa in care se spune ca "in aceasta casa a trait Panait Istrati".
Este evident ca nu in acea cladire a trait nefericitul Istrati, constructia este noua, dar macar strada a ramas aceeasi. Tot asa, calea deschisa de el a ramas valabila, insa imaginea lui e confuza. Ciudat, niciodata nu l-am vazut pomenit intre marii romani-francezi cu care ne place sa ne mandrim. Sa fie din pricina ca nu-i placea dictatura?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
