Iata ca dupa jocurile Hertei Muller, avem acum in fata (o parte dintre) jocurile altei poete*. Se stie ca nonsensul, absurdul, arbitrarul lingvistic isi au radacinile in operele unor Edward Lear, Lewis Carroll, Morgenstern si, mai incoace, ale lui Prevert, Max Jacob, Urmuz.
Pe toti acesti poeti, Nina Cassian i-a frecventat, iar pe unii i-a si recreat in romaneste. Asa se explica familiaritatea cu acest material eterogen si stapanirea lui la perfectie.
Apropiata de suprarealism doar prin spiritul de fronda, poeta inventeaza limba sparga (inainte, Virgil Teodorescu nascocise leoparda), in care scrie texte de-un umor pastos, inteligente parodii ale limbajului neaos-expresionist (limba sparga nu-i inocenta, ea e o grefa de-un ridicol ucigator!).
Poeta foreaza la radacina limbajului si, cu bine-cunoscuta-i luciditate speculativa (in Posfata, Serban Foarta cerne judicios fatetele, uneori contradictorii, ale acestei luciditati), foloseste impactul rimei ca sa creeze instantaneu personaje ("Adora malaiul si para./ Acesta e Banibal Bara./ Cind plinge secunda si ora,/ se zbuciuma Banibal Bora./ Rasuna si codrul si lira/ de jalea lui Banibal Bira"), ori ca sa dea cu tifla unor nume celebre, prin introducerea lor in contexte nepotrivite ("Dar cum era si mare fante,/ se comporta foarte galant/ cu subalternele picante./ Citea, din cind in cind, si Kant,/ ba uneori citea si Dante").
In general, in aceste texte, ludicul si luciditatea fuzioneaza intr-un mod uimitor, nascand - atat in sens literal, cat si literar - poemul: acea alcatuire fluida, neasteptata, insa perfect justificata emotional. As spune: tot pe-atat cat sunt de justificate urmele varfului de creion lasat in libertate pe-o coala de hartie (acelasi creion cu care sunt scrise si versurile), inchipuind de obicei fiinte insolite carora li se agata de gat cate-un distih "lucid", gen: CAINELE DE TRICOTAJ/ ARE FOARTE MULT CURAJ.
De observat ca luciditatea lucreaza cu maxima finete si atunci cand e vorba de-a pastra textul in aria estetica, a conotativului si de a nu-l lasa sa alunece in alegorie.
Astfel Familia buba e un bun exemplu, imaginatia rebela ferind poemul de anchiloza satirei politice ("La usa sta Buboiul-Tata/ cu barba-n doua despicata./ Bubita i se-ascunde-n sin,/ acolo unde-i locul spin") si lasandu-l sa-si dezvolte volutele pure de bestiar universal si atemporal. Tot asa, poeta persifleaza teritoriul cliseelor literare ("Bate vintul toamnei pe vulcani, cascade./ (Eu recit fragmente din Upanisade)/ Bate vintul toamnei peste lungi prapastii./ (Eu te tin in brate ca sa nu te-mprastii)", transleaza in absurd teme critice la moda in anii totalitarismului ("Intr-un recipient de lut/ am introdus un continut./ Dar continutul cel netot/ n-a izbutit sa intre tot./ Atunci am convocat poetul/ sa faca treaba cu incetul./ Poetul a intrat in vas,/ dar continutul a ramas/ afara ca si-acum un ceas" - Forma si continut).
Inchei acest comentariu afirmand ca in jocurile unui poet se vad IN NUCE toate caracteristicile poeticii sale. Astfel, apetitul Ninei Cassian pentru imaginea clara, dar inspirata deci reverberanta, si pentru ideea nuda dar care nu rapeste polisemia, este ilustrat cu brio de poezia Lichidul: "Lichidul scade, vezi matale,/ si se prelinge pe canale./ De-acolo urca-n ascensoare/ si, mai departe, catre soare./ Vezi, cind lichidul iarasi scade,/ in muntii-nalti tisnesc cascade,/ iar cind lichidul iarasi creste,/ se umplu marile de peste.// Si-asa, scazind, crescind, pe rind,/ lichidul trece lichidind". Jocurile Ninei Cassian au adesea un fond grav si asta le face perene.
*) Nina Cassian, Avangarda nu moare si nu se preda, Editura Vinea, 2007, 108 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
