A fost o vreme cand nordul tarii devenise o noua capitala a poeziei. Festivalul de la Sighetu Marmatiei, Serile de la Desesti, Festivalul Cenaclurilor Satesti de la Cicarlau - si inca multe alte manifestari culturale - adunau atat debutanti, tineri, aspiranti, consacrati, cat si varfurile poetice ale perioadei. Era vorba de Maramuresul poetic in asezarea sa geografica, in peisaje, in ceea ce simboliza el in constiinta scriitoriceasca, dar si de Maramuresul poetic in ceea ce aducea la el acasa. Satmarenii priveau cu jind la ceea ce se petrecea langa ei. Aparitia revistei Poesis, in 1990, poate fi inteleasa si ca o rabufnire a unui orgoliu local. Un orgoliu care a facut ca, in cei 17 ani, polul poetic sa se deplaseze la Satu Mare.
Zona satmareana nu este una foarte spectaculoasa, nici macar deosebita. Nu are farmecul Maramuresului. Nu te incanta cu cine stie ce traditii, pana si tuica specifica - de Turt - parand a fi un surogat al horincii. Daca exceptam zona Oasului, inclusa insa de curand in Satmar, campia plata, doar incidental valurita, cursurile de rau la vedere, cu lunci zdrentuite si pipernicite, nu ofera satisfactii turistice deosebite. In privinta spatiului spiritual, densitatea si calitatea actelor artistice nu au debordat in interiorul sau. Asa cum spune si George Vulturescu in editorialul numarului 200 al revistei Poesis, publicatiile de cultura au fost putine si au avut o viata efemera. In schimb, zona mi s-a parut totdeauna ceva mai deschisa, cu un aer usor cosmopolit, prietenoasa si mai putin incrancenata in a-si pastra un specific local. Nu numai acum, dupa '89, ci si inainte, pe strazile orasului auzeai cam toate limbile Europei Centrale si toata lumea se intelegea, in ciuda acestui fapt, cu toata lumea, puteai vedea culorile si moda europeana, mai ales la femei. Lumea satmareana privea mult spre Vest, cu halte sau nu la Budapesta, dar sigur spre Viena si de acolo mai departe. Cu aceasta zestre, deloc de neglijat, cu mentalitate mai degraba europeana decat locala, in absenta unor profunde si conservatoare traditii, nucleul de oameni de litere din Satu Mare a resimtit libertatea ca pe o posibilitate de a intoarce "servitutile" in calitati. Aparitia, drumul si consolidarea a ceea ce numim azi "Poesis" reprezinta tocmai intelegerea profunda a raportului margine-centru, european-national. Este un model de succes al gandirii de tip pozitiv, in care domina "a face" si nu "a te lamenta".
Revista a inceput prin a folosi ceea ce se putea folosi in anii '90 - un spatiu, niste bani ai Consiliului local, entuziasmul si frenezia catorva oameni - spre a ajunge la sustinerea financiara a unui potent om de afaceri din zona - Dumitru Pacuraru, la randu-i scriitor si jurnalist - fara a mai atarna de subventiile de stat, de incropeala de azi pe maine a unor ajutoare care ba vin, ba nu vin. Cu o intuitie exceptionala, George Vulturescu si ai sai colaboratori si prieteni au asociat revistei un festival de poezie - "Frontiera Poesis" - care a vizibilizat revista. Era clar ca doar o publicatie nu era de ajuns, ca trebuia in jurul ei un eveniment. Nu stiu cat de vizibila a fost deschiderea revistei catre toate fortele poetice din tara, dar stiu cat de vizibila a fost aceasta deschidere in premiile festivalului si in prezenta la festival. Aproape nimic din ceea ce a fost si este valoros in literatura romana contemporana nu a ratat Satu Mare. Un program de valorizare cum este cel al "Poesis"-ului nu am mai intalnit in Romania anilor postdecembristi. Cred ca Premiile "Poesis" sunt in acest moment la fel de importante ca Premiile Academiei sau ale Uniunii Scriitorilor, ba as spune ca au parca avantajul de a fi mai suple, incoronand adesea opere si autori, nu neaparat o productie editoriala recenta! Iar ceremonialul decernarii lor - in catedrala orasului sau la Teatrul Nord - este unic, emotionant pentru toata lumea: organizatori, premiati, public.
In putine randuri am vazut ca un eveniment cultural sa starneasca atata interes in randul unei comunitati cum am vazut la Satu Mare. La dezbateri, la decernarea premiilor sau in clipele de relaxare de la Vila Poesis, prin oras la scurte plimbari ori in excursia traditionala din ultima zi a festivalului, oaspetii sunt inconjurati de multi oameni, care confera prin prezenta lor curioasa, dar si discreta o atmosfera de sarbatoare. Or, a face din poezie o sarbatoare a unui loc, a face din scriitori vedetele, reale, ale unui spatiu si ale unui timp inseamna un lucru extraordinar, care infirma orice scepticism in privinta actului artistic si al receptarii lui. A ne ascunde mereu sub pretexte de genul "Oamenii nu mai sunt interesati de poezie", "Literatura nu mai are audienta" este un act sinucigas. Imi place acea reclama care zice ca "toate lucrurile au fost facute pe lume, ca sa reusesti fa-le tu mai bine". Asta s-a petrecut la Satu Mare!
Poesis a implinit 200 de numere in 17 ani de aparitie fara intrerupere. Este o mare performanta, stiindu-se vremurile pe care le-a traversat - tulburi, framantate, consumatoare de energii, de finante, de talente, vremuri in care singurul lucru stabil a fost instabilitatea. Sa rezisti cu o revista de poezie in astfel de vremuri este nemaipomenit, sa o impui este un fapt de cultura cu bataie lunga.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
