Tacerea este primul mesaj al umanitatii al carui original s-a pierdut. Ea nu se dezvaluie de la inceput si niciodata deplin si totusi nu e ambigua: labirinturile nu au nevoie de fumigene sau ceata, cum au pietele, pentru a ne scoate in cu totul alta parte decat ne-am propus.
Cand traduce, lumea pleaca indeobste de la un text si de la o limba. Tu pleci de la tacere. Neuitate sunt traducerile tale din tacere, neuitate. Precum celulele stem prezente in lichidul amniotic si prelevate din cordonul ombilical al nou-nascutului pot vindeca orice maladie pentru ca se pot transforma in oricare dintre cele 220 de tipuri de celule ale organismului uman, tu ai prelevat tacerea din cea dintai dimineata a timpului, din cordonul ombilical al soarelui primordial, din primele secunde inrourate ale big-bang-ului, din cele dintai mmm ale universului. Ai cules-o de pe buzele surdo-mutilor pentru ca odata sa ajunga, precum murmurul, precum purpura, pe buzele tuturor. Pentru ca tacerea nu e muta: cel care tace spune in felul acesta ca tace.
Neuitate sunt traducerile tale din tacere, neuitate. N-am sa uit: "Palmele mari ale barbatului ii cuprind palmele si le ascund ca niste pleoape, si palmele ei mici, chircite si stravezii, acolo, in intunericul cald, au prins deodata viata si incep sa existe, sa vada". Neuitate sunt traducerile tale din tacere, neuitate. Nu stiu sa-i mai fi divulgat cineva taina, taina aceasta: imnul asurzitor care o subintinde de la un capat la altul.
Candva, demult, unui barbat din cei sfinti Maica Domnului i s-a aratat in vis si i-a dat o hartie alba ca s-o manance si de atunci, cu inima invaluita de albul neintamplat al hartiei, sfantul n-a incetat sa o umple de stihuri si de cantari fara seaman. Oarecum in acelasi chip, tu ai primit in vis tacerea si-acum o traduci in toate limbile Pamantului. Mi te inchipui stand pe marginea ei ca pe marginea unei prapastii inmiresmate, ii privesti tastatura si, inainte de-a o atinge, inspiri cu putere vazduhul in piept: in tot acest timp nimeni nu spune un cuvant, nu se aude un sunet si totusi talmacirea, depozitia ta continua, ca un sange-n alt sange, ca o transfuzie de la nenascut la invizibila lui mama gestanta.
Neuitate sunt traducerile tale din ea, de o fidelitate pura, catifelata, inexprimabila, neuitate sunt si cu nimic mai tacute si mai inexplicabile decat ea, tacerea. Retraiam, parcurgandu-le, experienta celor doi evadati dintr-un lagar german. N-am sa uit: "Au plecat din Oswieczim intr-un tren de marfa. Au calatorit zile si nopti in sir, intr-un vagon delabrat, duhnind, ca tot ce-i inconjura, de balegar si motorina, ascunsi dupa o stiva de lazi si baloturi de paie. Cand s-au strecurat afara din vagon era inca intuneric. De la capatul peronului pustiu unde se pitisera, se zarea, prin panza umeda si cleioasa pe care ceata le-o lipise de figura, haloul de lumina al unui oras. Dupa toate aparentele, un oras de coasta. Un port grecesc? O laguna italiana? Aveau sa-i strabata, la inceput timorati, pe urma din ce in ce mai stapani pe ei insisi, stradutele miniaturale, tunelurile, piatetele, podurile. Cand si-au dat seama ca nu sunt urmariti, s-au napustit, ca doua fiare tinere, scapate din lanturi, asupra primei victime care le-a iesit in cale: propria libertate, devorand-o. Si-au stins mai intai setea si s-au balacit indelung, scancind de voluptate, sub jetul rece si cristalin al unei cismele. Lumina zorilor se preciza din ce in ce mai mult si ei nu mai conteneau sa contemple vitrine, balcoane, fatadele palatelor vechi, elegante, izvorate de-a dreptul din oglinda maronie a apei, ambarcatiunile pictate care se leganau impasibile la un chei al canalului si tacerea, tacerea monumentala si parca jilava care impresura ca o placenta orasul inca adormit.
Aproape ca n-au intalnit oameni si singurul cuvant dupa care ar fi putut recunoaste limba vorbita in tinuturile acelea, deci, poate, si tara in care se aflau, a fost capodoro. L-a rostit, cam in sila, un feroviar, interpelat de doi turisti ponositi si maslinii la chip care carau, unul tinandu-l de cap, celalalt de picioare, un contrabas imbracat intr-o husa veche si murdara. Ce sa insemne oare? Ziua crestea odata cu presentimentul ca strabat totusi un loc pe care l-au mai strabatut, senzatia de cunoscut, de familiar, inca usor cosmaresca, se intarea vazand cu ochii, sfasiind aproape cu totul firul abia perceptibil care mai lega realitatea de vis. Iar cand soarele, parasindu-si fresca in care statuse ascuns pana atunci, s-a aratat intreg deasupra cladirilor medievale, au inteles: nu, nu traisera un cosmar, se aflau la Venetia. La inceput a fost Venetia; pe urma Cuvantul, pe urma cuvintele si tacerea".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
