In 1982, cand se stabilea in Germania, Liana Axinte era deja o sculptorita cunoscuta. Fara sa existe un "inainte" si un "dupa" transant despartite de aceasta data, arta Lianei Axinte a trecut, cum era si firesc, prin schimbari notabile.
Din generatia fondatoare a primei si celei mai longevive tabere de sculptura, cea de la Magura, Liana Axinte s-a format ca artista in acel moment exploziv al artei romanesti, anii '60-'70, cand deschiderea spre Occident a facut posibila depasirea dogmelor si a timidelor insurgente printr-o experimentare frenetica si recuperare a tot ceea ce timp de doua decenii fusese teritoriu interzis. Eleva a lui Ion Lucian Murnu, sculptor cu o serioasa formatie clasica, Liana Axinte a pornit de la o buna stapanire a mijloacelor si tehnicilor sculpturii de sorginte interbelica, pe care nu le-a uitat niciodata si care sunt lesne lizibile chiar in formule estetice care nu mai au aparent nimic comun cu o viziune traditionala.
Momentul Magura a insemnat pentru Liana Axinte reluarea pe cont propriu a teoriei brancusiene a taieturii directe si a dictatului materiei, pe care de altfel Brancusi insusi nu a urmat-o fidel. S-a vorbit in acest sens, pe buna dreptate, despre "vicleniile" lui Brancusi. Daca George Apostu, recunoscut ca sef de scoala de catre confrati a mers cel mai departe in directia minimalista initiata de Brancusi, antrenand cum se intampla mai intotdeauna un val de epigonism, Liana Axinte nu a urmat aceasta linie nici chiar in lucrarile ei de inceput care pot fi vazute si azi la Magura. Sculptura ei nu s-a instalat niciodata intr-o mecanica formala simplista, pentru ca impreuna cu dominarea materiei si echilibrul expresiv al formelor, Liana Axinte a fost preocupata mereu de figura umana, de prezenta unui continut emotional care, explicit sau nu, trebuie sa transpara din opera de arta. Poate ca experienta timpurie a teatrului, a mastilor acut expresive si a marionetelor pe care le-a lucrat in jur de 1970 a fost esentiala.
In anii '80, Liana Axinte incepe sa modeleze analitic portrete ale unor figuri interiorizate, repliate asupra lor. Materialul ales, teracota, trimite prin natura sa primordiala la sculptura etrusca sau egipteana, la un arhaism din care modernitatea a avut mereu de invatat cate ceva.
Perioada germana a Lianei Axinte inseamna in primul rand o mare diversificare a mijloacelor si tehnicilor de producere a vizualului. Alaturi de sculptura sau impreuna cu cercetarea spatiului tridimensional, ea picteaza, deseneaza, compune decoratii parietale, face instalatii. Este o mare neliniste si o neobisnuita energie in tot ceea ce intreprinde Liana Axinte, aflata mereu la rascruce de drumuri artistice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
