In fiecare primavara, la Muzeul National de Istorie a Romaniei se desfasoara un targ de carte. As putea zice "inca un targ de carte" pentru ca sunt multe. Si in Bucuresti, si in tara. Problema lor de fond este aceea ca seamana intre ele. Si nu numai ca seamana unele cu altele, dar mai au si ceva din atmosfera depozitelor de carte. Atata doar ca aici, la targ, cartile se asaza dupa editurile care le-au tiparit. Le-au tiparit de-a lungul vremii. Pentru ca, in mod obisnuit, spre a mai face vanzare si a-si mai scoate din paguba sau a mai rotunji un pic profitul, editurile vin cu carti vechi si noi, de-a valma.
Pentru cititori si cumparatori, targurile de carte sunt benefice. Ei afla, vad, rasfoiesc, pot cumpara - adesea la preturi un picut mai mici decat in librarii sau la tarabe. Reducerile nu sunt chiar pe masura trambitarii, dar se aduna. Pentru ca rar am vazut cumparator care sa se opreasca doar asupra unei carti. Astfel incat chiar poti spune ca in reclama aia stupida: cu aceiasi bani poti cumpara acum mai multe, poate chiar doua!
Targul de Carte si Presa de la Muzeul National de Istorie, incheiat duminica trecuta, a fost ca ghiocelul de primavara: plapand, timid, dar prevestitor de zile (si vremuri) mai bune. Nu inteleg prea bine de ce nu s-a inchegat mai solid in mintea cititorilor si a presei. In ziua cand m-am dus si eu la targ, vizitatorii erau destul de rasfirati. In zilele ce-au urmat nu stiu cum a fost, dar am vazut ca pentru presa scrisa ori video el nu a fost chiar un eveniment. S-a tacut despre el cu gratie. Ma gandesc ca una dintre cauzele lipsei de relief este perioada aleasa. E inceput de an editorial si cititorii nu se asteapta la prea multe noutati. Ceea ce aveau de vazut pentru anul anterior au vazut la Bookfest si la Gaudeamus. Asadar, din start, targul de la MNI a venit in pierdere de prospetime fata de alte manifestari de gen. Iar pentru cunoscatorii de carte, farmecul este fie al noutatii existente pe raft, fie al parfumului de vechi gasibil evident in anticariate sau la buchinisti. Cartile vechi de pe rafturile editurilor prezente la targ aveau ceva din ofilirea si stinghereala fetelor batrane iesite la bal: stateau ciopor unele in altele, demne, scortoase si invidioase pe suratele mai tinere in jurul carora roiau, cu bune sau rele intentii, petitorii.
Pentru un novice sau pentru un harsit in rele erau bune si ele, numai sa stii sa le descoperi si sa le aduci la viata. Adica cine voia sa inceapa sa-si incropeasca o biblioteca putea gasi aici de toate si, ceea ce era si mai important, la orice pret. Pentru ca se practica - tot e sezon de reduceri la marile magazine - pretul unic la unele produse.
"Cartea de 1 leu" aduna si romane politiste iesite din uz, si volume de versuri, si opera completa a cate unui scriitor care nu a prea avut noroc in viata (nu dau nume ca-mi supar confratii, dar ii atentionez ca i-am vazut la reduceri!).
Nu prea exista literatura romana din bibliografia scolara obligatorie. Ambitiile editurilor sunt de a oferi opere complete, multe - de lux, aproape inaccesibile unui adolescent, sa zicem, care cam are obiceiul sa mai si sublinieze, sa terfeleasca un pic cartea, pentru ca o asemuieste manualului: ea trebuie tocita la propriu si la figurat.
Cea mai scumpa carte am vazut-o la Editura Boriga, un album de arta cam la 22 de milioane de lei (vechi, slava Domnului!). Dar cu numai 7 milioane puteai lua un album (format cred 0,80/0,50 m) Leonardo da Vinci. Va vine sa credeti sau nu, dar mie mi s-a parut chiar ieftin la ceea ce oferea si la calitatile hartiei si tiparului! In rest, as putea zice ca ne-am aliniat binisor la preturile din Occident si din America, pentru ca media este cam de 10-15 dolari per bucata. Iar alte preturi, mai ales la scriitorii straini in voga, nu scad sub 15 euro.
Al doilea motiv pentru care cred ca acest targ nu a prea prins (lipseau totusi cateva mari edituri) a fost locul unde s-a desfasurat. Oricat ar fi Calea Victoriei de Cale a Victoriei, oricat de impozant ar fi Muzeul de Istorie Nationala, holul tot hol ramane: un loc de trecere. Asa ca eu cel putin am avut tendinta de a zice precum ala care, calarind, se ducea mereu spre coada calului: "Ce cheval est fini, donnez-moi un autre!". Tot aveam senzatia, cam neplacuta, ca spatiul se termina prea repede, exact cand mie mi se parea ca trebuie sa inceapa.
In fine, faptul ca nu exista nici un loc unde sa poti adasta cu un amic, cu o cunostinta facuta la fata locului iti producea un pic de disconfort, iar fumatorii iesiti pe scarile muzeului iti puteau lasa impresia ca inauntru era o conferinta cam plictisitoare.
Presa a avut si ea standuri. Cumintele, le-as cataloga. Niste tineri (si tinere) stateau in spatele unor mese cu ziare si carti. Bine ca pe cele mai multe le ofereau gratuit, prilej pentru amatorii de chilipiruri sa se intoarca acasa cu sacosa plina. Parca de la presa ma asteptam la mai multa initiativa, la mai multa viata. Ma gandesc ca prezenta sefilor (directorilor, redactorilor-sefi) ar fi animat oarecum standurile. O ora pe zi nu ar fi fost un capat de tara sa iasa si ei din birouri pentru publicul obisnuit, nu numai pentru telespectatori!
Asa ca de la presa mie, personal, nu mi-a placut decat de un nene care colectiona publicatii aparute dupa 1990. Adica numarul unu al publicatiilor. Si avea colectionate o gramada. Nu stiu cate ziare s-au oferit sa-l ajute cu primul lor exemplar. Cat am stat eu de vorba cu el, nu s-a oprit nimeni sa-l intrebe de sanatate. I-am promis - si sper sa ma tin de promisiune - ca-i voi da si niste publicatii pe care le-am facut sau la care am fost inca de la inceput. In fond, asa-i la targ: cumperi, vinzi, dar mai si daruiesti! Sa te pui bine cu Dumnezeu si cu istoria.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
