Au fost de ajuns doua drumuri la Chisinau, la doua colocvii internationale, plus vizitele particulare aferente in casele unor intelectuali de-o ospitalitate ametitoare, pentru ca prejudecatile antibasarabene, copios alimentate de traditia familiala, sa primeasca o sumedenie de corectii intru luare aminte.
Prejudecatile vorbeau de un bolsevism structural, o romanofobie rabiata (direct proportionala cu impulsul fundamental rusofil), o duplicitate de-o mie de ori mai complicata decat a noastra si un reactionarism etans: fata de pasunimsul lor occidentofob - mi se spunea - cei mai inversunati ceausisti de la noi fac figura de bebelusi progresisti. Or, odata ajuns la Chisinau - adevarat, printre sincronizanti, in lumea Contrafortului radicalist al lui Vitalie Ciobanu, la teatrul Eugen Ionescu, in sponsorizare Soros etc. - am gasit niste energii culturale europenizante pana-n maduva, o patima teribila (laudabila pe cat de condamnabila) de-a fi la curent cu cele mai noi tendinte analitice ale postmodernitatii. Ca si un respect accentuat fata de Bucurestii culturali, respect mandru si ponderat, dar nu mai putin afirmat ca atare.
Dar mai presus de toate am regasit la ei acea devoratoare pasiune de a trai cultural, de a-ti umple mintea pana la refuz si de-a manca idei pe paine din zori in noapte, pe care o aveam noi in anii '80, taman cand era presiunea ceausismului mai sufocanta. Ca sa nu mai pun la socoteala induiosatoarea si, in fond, periculoasa tensiune la care viata lor literara digera toate mormanele valahe de nimicnicie, ura, dezbinare, diversiuni si sforarii ale camelonismului de gasca.
Cu doua fiinte am consunat cat se poate de tandru si temeinic acolo: Valentina Tazlauanu si Eugen Lungu. Si sper ca viata sa ne apropie si mai mult, catre Paris nu catre Siberia, la fel de tacut, fara interese ascunse, fara efuziuni sterile, dar la fel de puternic.
Ei bine, toata invidia mea curata, de istoric literar diluat pana la autoanulare de misia zilnica a cronicarului hartuit, fata de disponibilitatea intelectuala, de libertatea mentala si jubilatia eseistica desprinse din Raftul lui Eugen Lungu*. Nu lipsesc, fireste, intrebarile chinuitoare despre conditia frustranta a scriitorului basarabean (Pe listele de asteptare), de nu chiar a deriziunii identitare: "Daca incep asa: Basarabia este astazi menajera si tarfa Europei, va lezez cumva demnitatea nationala? Caci ce altceva ne repeta aproape zilnic, de un deceniu incoace, presa scrisa si posturile TV internationale? (...) Strainii ne vad deci frumosi, harnici, buni pana la blegie, ospitalieri, priceputi la muncile campului si in gospodarie. Nimeni insa nu spune ca am fi destepti, deschisi la minte si ravnitori la carte". Nu lipsesc nici acizii in care s-ar dori stopata "gangavirea nationala": "De regula, intelectualul nostru isi cunoaste profesionist domeniul, dar are o valijoara culturala subtirica si modesta. E folcloric si e cooptat genetic la mioritism, unicul sistem metafizic pe care il cunoaste si accepta. E sarac. Domeniile sale de activitate au devenit brusc impopulare, si-au vestejit aura de altadata, fiind impinse impreuna cu subiectul lor spre liziera interesului social".
Insa ceea ce domina este dansul vioi al reflectiilor, zborul aproape senzual al notatiilor si asociatiilor de lectura. "Exista, observa Eugen Lungu, o anumita varsta a lecturilor ingenui, cand devii insuti o himera sau o hieroglifa intre semnele cartii, cand lectura este un otiu, o petrecere benevola, de cele mai multe ori dulce (...) Cand cititul devine o meserie si o obligatie, cartea o invingi ca pe o munca. Aceasta blestematie a meseriei marcheaza cumva si lecturile mele, hai sa le zic libere..."
O sa va mire, dar nu stiu prea multi critici regateni care sa divagheze picant despre negatie ca subiect literar (Crampeie despre nu) sau despre moara ca topos literar si "paradis al fictionalului" (Mais ou sont les... moulins d'antan?), literati capabili sa discute cu egala aplicatiune literatura boemei mai mult sau mai putin alcoolice, cu delicii, splendori & degradari alienante, ori sa citeasca geopolitica in oglinda cu ... gastropolitica (O reteta de post).
Si tot astfel, nu multa "lume buna" de la noi face dovada unei seninatati relativizante, a echilibrului intre contrarii, cum o face Eugen Lungu in Peste cenzuri si vami: "... istoria literaturii si personajele ei nu pot fi tratate ca un mit inailibil, in ea trebuie sa incapa toate adevarurile, chiar si cele care ne pot inhiba intr-un fel. Industria encomiastica de mai ieri ne-a cam dezobisnuit de aceasta, irmoasele penegirice blocand spiritul critic. Nu inteleg deci isteria debordanta a celor care intorc in tragic, sub acuza de nepatriotism, reflectiile critice privind opera cutarui sau cutarui clasic. Ideile acestea vin din directia patriotarzilor, criticofobia afectandu-i mai ales pe noii aspiranti la clasicitate. Daca nu vom intelege acest lucru, nu ne vom misca din punctul mort in care ne-a infipt doctrina comunista".
Adevarul este ca, pana la urma, himerele se duc, insa raftul ramane, cu lemnul sau cel cald. Sunt convins ca Eugen Lungu pricepe asta cat se poate de bine.
* Eugen Lungu, Raftul cu himere, Editura Stiinta, Chisinau, 2004, 219 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
