Badea Ion nu mai e de mult taranul primitiv din romanele cu bordeieni ale lui Sadoveanu. El citeste ziare, se uita la televizor si isi adapteaza limbajul la "nou", in functie de realitatile lumii si de dispozitia lui sufleteasca. Iar atunci cand il mai necajeste Grivei sau Joiana, poate chiar si vecinul, cu care are mereu cate ceva de impartit, mai scapa, in loc de "Dar-ar ciuma-n tine!" sau alte asemenea din repertoriul vechi de injuraturi, si cate o formula modernizata. Al carei continut nu e cu nimic mai bland si mai ingaduitor decat in cazul sudalmelor traditionale.
Sa te loveasca meteoritul nu-i ceva de gluma. Chiar daca se intampla rar. Pana acum, se stie c-ar fi patit-o in felul asta de pomina un ofiter din armata chezaro-craiasca, murind, prin urmare, nu pe campul de glorie de la Austerlitz, ci pe cel de instructie, camp de lupta simulat. E posibil sa nu fie singurul erou al unor acte de agresiune cosmica fatala, fiindca Pamantul sufera anual un bombardament cu milioane de mici meteoriti ce strapung atmosfera (noptile senine ale verii sunt pline de spectacolul lor) si nu toti ard complet inainte de impact. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca praful interplanetar se depune continuu pe suprafata continentelor si oceanelor, mai ceva ca resturile de tot felul intr-un cos de gunoi pe care nu-l curata nimeni.
Ofiterul cu pricina este, deocamdata, singurul atestat documentar ca victima a meteoritilor. Alte victime probabile raman iremediabil invaluite de anonimat, presarate cum sunt si in timp, si in spatiu, prin regiuni terestre si in epoci mai putin preocupate de stiintele pozitive decat suntem noi. In toate acele situatii, moartea astrala putea fi confundata cu destule alte evenimente comune, insirate intre violenta reala a lumii si cea supranaturala, de care e plina superstitia secolelor.
Ce-i drept, nu grija meteoritilor mici o avem noi, ci pe a celor mari. Cosmosul e bantuit de o infinitate de bolovani de toate dimensiunile, fragmente de corpuri ceresti explodate, ori neajunse inca la starea de aglomerare care sa le permita un statut planetar civilizat. Corpurile acestea se misca pe traiectorii eliptice, inconjurand Soarele si iesind uneori, la afeliu, in regim de cometa, pana in periferiile cele mai obscure ale sistemului solar. La intervale imense de timp, calculabile totusi, unii asteroizi trec ca niste proiectile de tun prin apropierea Pamantului, iar cand e sa apara conditiile balistice necesare, il si nimeresc in plin.
Urme ale impactului meteoritic se gasesc din belsug pe Luna, care se vede chiar si cu ochiul liber ca o fata ciupita de varsat. Acolo, in lipsa aerului, a apei si, in consecinta, a eroziunii, amintirile de acum patru miliarde de ani raman perfect imprimate in sol, depunand o impresionanta marturie despre dramaticele zvarcoliri ale materiei framantate de forte de impact pentru care poate ca imaginatia ne este inca insuficienta spre a le evoca in mod verosimil.
Cu conditiile sale unice in sistemul solar, Pamantul a avut posibilitatea sa ascunda semnele vizitarii sale de catre asteroizi. Vanturi, ploi, ingheturi si dezgheturi, dar poate mai ales actiunea umila si permanenta a vietii in ipostazele ei vegetale si animale au "pansat" pe parcursul erelor ranile deschise in scoarta, incat majoritatea lor raman imposibil de detectat. Craterele mai mici s-au nivelat, dar cele imense, cu sute de kilometri diametru, n-au putut fi sterse cu totul. Ele ne arata si astazi, precum in Arizona, cam la ce ne putem astepta de pe urma unei intalniri cosmice cu un asteroid mai maricel.
Milenii la rand, omenirea a trait linistita in dulcea ei ignoranta. Priviti, de pilda, marturia elocventa pe care o lasa, in acest sens, flamandul Dirck Hals, in compozitia Grup vesel in gradina: tineri invesmantati in catifele ca in niste perdele cu ciucuri, si pe care nu-i deosebesti de femei decat dupa indrazneala de a-si dezveli picioarele pana la genunchi, ca sa li se admire ciorapii legati cu funde bogate. Ori dupa fala cu care isi poarta pe cap palariile inalte, un fel de precursoare cu flori ale tilindrului pasoptist. Fetele lor rumene, pe care uneori se iteste a zambet cate o mustacioara roscata, ne arata limpede cat de straina putea fi lumea la 1621 de orice alarma legata de meteoriti.
Incerc sa-mi imaginez fetele unor contemporani de-ai nostri, adunati intr-o altfel de "gradina", la Garden Grove, California, ca sa ia in discutie eventualitatea ciocnirii Pamantului cu un asteroid. Pentru flamanzii de odinioara totul era simplu, dovada ca stau si astazi intre gustari si pahare, cu zvon de titera in urechi. Noi, in schimb, preocupati de scenarii cosmice pana intr-atata incat sa le si figuram cu anticipare in filme SF, ne ingrozim cu voluptate (daca mi-e permis sa spun asa) de ipoteticul cataclism care ar sterge de pe suprafata Pamantului miliarde de oameni, cu operele lor de arta cu tot, si calculam precipitat cam ce-ar trebui sa facem spre a intarzia cu cateva minute zorul precipitat al musafirului, pana cand planeta va iesi in chip natural din traiectoria lui.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
