Mihai Bejanariu apartine acelei spete de artisti care isi asuma fara complexe conditia supravietuirii lor din prea plinul visarii si indraznelii poetice si, deopotriva, din niciodata indestulatoarea plamada materiala menita sa le intrupeze cu adevarat inaltimea si puritatea idealurilor estetice si creative. Ma gandesc acum ca, din aceasta oropsita ginta artistica ar putea face parte si Petre Grajdeanu, de la Constanta, si Dan Gavris, si Titi Ceara; chiar si Napoleon Tiron, Al. Ciutureanu, si Gh. Zarnescu, intr-o formula identitara eufemistic denumita "a tendintelor poveriste sau minimaliste" din arta noastra contemporana.
Adica, altfel spus, a performarii artistice din mai nimic. Dar cu o investitie de pasiune si de frenezie imaginativa ce sfideaza orice handicap material! In astfel de conditionari restrictive rezida, insa, insolitul si spectaculozitatea performantelor creative ale acestor exponenti fara voie ai "artelor povera". Nu intamplator, cei mai multi apartin genurilor costisitoare: sculptura, tapiseria, artele focului...
Recent, la Galeria de Arta "Ion Frunzetti", a Filialei UAP Bacau, Mihai Bejanariu si-a etalat, intr-un discurs expozitional pe cat de concentrat, pe atat de coerent, de unitar si de expresiv, totodata, in substanta lui simbolica si semnificativa, lucrarile ultimei perioade de creatie, marcandu-si astfel trei decenii de prezenta neintrerupta in agora contemporana a artelor.
Dupa evenimentul evocat mai sus, desfasurat cu putin inaintea sarbatorilor de iarna, sculptorul bacauan avea sa primeasca premiul pentru sculptura al Bienalei "Lascar Vorel" de la Piatra Neamt, intr-o importanta confruntare artistica de anvergura nationala, la care au participat nu mai putin de 450 de creatori din toate generatiile. A fost cea dintai certificare oficiala a meritelor si originalitatii stradaniilor creative ale acestui artist, savarsita abia acum, in pragul implinirii onorabilei varste de 60 de ani.
Un parcurs artistic ce probeaza o exemplara consecventa si fidelitate fata de crezurile si proiectele expozitionale ale confreriei artistice, din care face parte inca din 1976! Dincolo de participarile la Saloanele colective si de grup, cu caracter local, regional sau national, Mihai Bejanariu s-a ilustrat in intreaga sa cariera doar prin patru expozitii personale! Modestia sa proverbiala a fost amplificata adesea si de o exigenta drastica fata de propria creatie, dusa, in ultimii ani, pana la o maladiva neincredere in sine!
In deceniul din urma, mai rodnic, sculptorul si-a onorat cu virtuoza maiestrie si comenzile pe care le-a primit pentru cateva compozitii sculpturale destinate forului public - busturile lui Miron Costin, Alexandru Cel Bun, Ferdinand I, Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Mihai Cancicov, basoreliefurile lui Eminescu si ale Domnitei Maria...
Principala miza estetica a lui Mihai Bejanariu mi se pare a fi, in acest moment, punerea in valoare cu ingeniozitate si vigoare expresiva, in elaborarea si structurarea spatiala a formelor, a fragmentelor de lemn. Material usor, deseul de lemn de brad rezultat din debitarea primara la fabricile de mobilier, este exploatat de artist nu in sensul plasticitatii intrinseci a materialului, ci prin capacitatea combinatorie alerta si foarte sugestiva ce o ofera in elaborarea si dezvoltarea compozitionala. Imboldul ludic si sintetismul remarcabil al formelor in articularea lor spatiala, l-au condus pe sculptor la conturarea unei viziuni aparent suprarealiste a universului inconjurator.
O lume izvodita din bolgiile memoriei sale culturale si vizuale, dar si ale fanteziei febrile cladita pe avatarurile metamorfice, adesea terifiante, ce-i populeaza subconstientul. Bestiarul lui Bejanariu intruchipeaza, in cheie fabulos-simbolica, o lume extrasa parca din imageriile lui Bosch, dar cu mijloace minimale si intr-o proiectie plastica ce-l apropie de limbajul si viziunile sarcastice ale "artei brute".
Asta in ceea ce priveste universul alegoriilor sale animaliere - crocodili, scorpioni, reptile si paianjeni giganti, jivine si ganganii infernale si hidoase, in atitudini invariabil ostile!
Pentru ca, in alte compozitii, Bejanariu ne introduce in lumea instrumentelor autoflagelante sau claustrante, sugerand formele arhetipale (lanturi, lacate, obezi, catuse) ale sacrificiului si purificarii martirice, ori ale arsenalelor punitive ce au insotit indelungul Purgatoriu al devenirii si implinirii spirituale, al credintelor si idealurilor ce au dat sens si stralucire Umanitatii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
