Despre Charles Darwin nu s-ar putea spune ca a trait sub teroarea KGB-ului si nici in vreo alta forma de regim totalitar (asa cum ne-am obisnuit noi sa le concepem, pe baza unor modele celebre din secolul XX), incat sa fi fost nevoit sa-si ascunda gandurile si credintele in ungherele cele mai secrete ale mintii lui geniale. Cu toate acestea, si-a amanat cat a putut publicarea tratatului Originea speciilor, temandu-se justificat de un scandal public pentru care nu era convins ca autoritatea sa de savant naturalist, altfel necontestata, era pregatita sa-i faca fata.
Evolutionismul, ca idee si teorie, era greu de admis fara suferinta, cata vreme aceasta veritabila revolutie a conceptiilor despre lume se facea pe seama creationismului biblic, unanim acceptat in patura savanta a epocii. Si nu numai.
Cand convingerile stiintifice includ in repertoriul lor credinta ca universul nu are nici macar zece milenii vechime, iar actualele hoarde de animale si oameni descind, o data cu Adam, din degetul facator de miracole al Tatalui Ceresc, e limpede ca eludarea unor asemenea axiome, cu valoare atribuita de adevar absolut, nu putea produce decat mare tulburare, cum s-a si intamplat. Darwin, om al societatii vechi, dar deschizator de drumuri noi pentru posteritate, trebuia, astfel, sa infrunte judecati si prejudecati sensibile in intreaga lume crestina. In plus, nici macar nu se multumise sa-si "implementeze" conceptia exclusiv in sfera animala, lasand evolutionismul sa faca ravagii si in conditia umana, considerata a fi una cu totul speciala. Originea omului si selectia sexuala incadreaza pentru prima data elementul uman in lungul sir al animalelor, gasindu-i locul intre primate, cu care se aseamana prin destule elemente imposibil de eludat de catre evolutionist. Cu aceasta, Darwin a declansat, cum se si temuse, o avalansa de proteste vehemente, incepand cu mediile ecleziastice, pentru care asemenea conceptii profanau invataturile Bibliei, trecand prin cercurile academice, unde creationismul era inca puternic si activ, si repercutandu-se in valuri concentrice asupra vulgului, care nu o singura data s-a simtit ofensat de "imoralitatea" descinderii sale din maimuta. Ne aducem aminte ca pana si marele Cuvier, preocupat pana la neliniste de fosilele speciilor disparute, isi explica printr-o teorie a catastrofelor naturale ceea ce evolutionismul atribuie transformarilor lente si selectiei operate de lumea vie in milioane si chiar sute de milioane de ani.
Pe buna dreptate se spune ca, asa cum revolutia produsa in fizica de Copernic a anulat pozitia de centru al universului, atribuita secole de-a randul planetei Pamant, evolutionismul darwinist repune omul intr-o relatie naturala cu restul lumii vii. Credinciosii practicanti si ignorantii orgoliosi pot vedea in asta, daca nu intotdeauna o blasfemie, in orice caz o degradare de statut. Stiinta actuala, spre meritul ei, exclude tratamentul sentimental, homocentric al problemei, rezultatul fiind o mai obiectiva considerare a originilor speciei si a originii vietuitoarelor in general.
Lumea lui Darwin ne invata ca in natura totul e in schimbare. Trebuie sa admitem ca speciile biologice existente astazi reprezinta abia o catime din speciile care au populat Pamantul de-a lungul indelungatei perioade in care planeta experimenteaza diverse forme de viata vegetala si animala. Pe de alta parte, ideea evolutionista nu se mai rezuma la fenomenele observabile in cadrul naturii vii. Intreg universul s-a aflat intr-o continua evolutie, de la forma lui gazoasa de acum aproape 15 miliarde de ani, pana la formatiunile astrofizice complexe observate astazi: stele, corpuri planetare reci, nove si colapsari, sisteme solare si galaxii. Totul urmeaza cunoscuta schema a nasterii, a existentei in durata si a disparitiei. Totul se schimba si se transforma, sufera efectele evolutiei, cu alte cuvinte.
Am fi putut crede ca, acum, la aproape doua secole de la nasterea lui Charles Darwin, teoria lui e destul de consolidata incat sa nu se mai teama de nimic. Poate ca asa si este, si imi inchipui ca la nivel stiintific pozitia evolutionismului nici nu e amenintata. Ceea ce nu exclude aparitia periodica, la nivel "popular", a unor agresiuni specializate, poate nu chiar de tipul celebrului proces american zis "al maimutelor", dar, in orice caz, pline de elanuri contestatare si de zel reformator. Ma amuza si astazi, de pilda, insistenta cu care se manifestau in presa noastra, pe fondul schimbarilor de mentalitate produse dupa 1989, diverse voci ale creationismului revansard, gata sa pretinda si el "restitutio in integrum", pe motiv ca regimul comunisto-ateist l-a exclus din viata publica, in favoarea unor conceptii materialist-evolutioniste. Contestarile vin nu numai dinspre frustratii diverselor conceptii invalidate istoric. Zilele trecute citeam pe Internet, intr-un forum de dezbateri al fanilor SF, negari in serie ale evolutionismului in general si stradanii de a cauta stramosul omului actual in orice altceva decat in maimuta. In dinozauri, de pilda. In fine, e aici o flagranta contradictie, in sensul ca nu poti nega evolutia ca pe un lucru deranjant pentru propria ta sensibilitate si in acelasi timp sa vezi omul descinzand, fie evolutiv, fie involutiv, dintr-o alta specie disparuta cu ere in urma.
Dar, cum se stie, fanii SF-ului, ca si autorii de anticipatie, roiesc in jurul literaturii si al speculatiilor parastiintifice, construindu-si lumile proprii (uneori chiar cu valoare literara) in care lumea lui Darwin poate fi prezenta sau din care poate lipsi fara ca prin asta fictiunea sa sufere sau sa supere pe cineva. Iar in ce-i priveste pe creationistii veritabili, am si pentru ei o veste, nu tocmai fericita. Scoala engleza (tot patria batranului Charles!) tocmai a decis sa introduca in programul elevilor, pe langa orele de religie, pe care sondajele le arata tot mai putin frecventate, si cursuri de ateism.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
