Lucie Ceccaldi are 83 de ani si locuieste intr-o casuta modesta din insulele Reunion. Prin anii 50, cocheta cu ideile comuniste si batea lumea-n lung si-n lat, ca medic anestezist (a terminat facultatea de medicina din Alger), iar in mai 68, revolutionara intarziata, se catara pe baricadele Parisului. Pe 7 mai anul acesta, scotea o carte dolofana (400 de pagini) de memorii - Inocenta - la editura Scali. Desi modest din punct de vedere literar, volumul batranei doamne a fost comentat cu asupra de masura, iar vestea aparitiei lui a fost trambitata pe primele pagini ale ziarelor din intreaga Franta. De unde atata aprig interes din partea presei?
Daca va mai amintiti, o oarecare Ceccaldi, hipiota ratacita si membra a unei comunitati intemeiate pe o deplina libertate sexuala, era mama scandalos miserupista a fratilor vitregi Bruno si Michel, personajele-cheie din romanul Particulele elementare (tiparit in anul 2000) al lui Michel Houellebecq, opera care i-a adus acestuia larga recunoastere literara de care se bucura si azi. Portretul doamnei, al mamei-heroina, colorat in nuantele fierii, fusese realizat dupa un model cat se poate de familiar: propria genitoare a romancierului, pe numele ei Lucie Ceccaldi. Femeia, cu care Houellebecq se certase la cutite cu mult inainte de aparitia Particulelor..., a pastrat vreme de 16 ani o tacere de nepatruns, chiar dupa ce odrasla domniei sale o ucisese simbolic, declarand-o moarta intr-un interviu. Acum, a rabufnit: "Fi-miu poate sa si-o traga cu cine si cand pofteste, putin imi pasa. Daca, insa, imi mai pune numele in vreo chestie de-a lui, o sa primeasca o lovitura de baston in cap de-o sa-i sara toti dintii din gura!" O, tata, dulce tata!
In postfata Inocentei, volum in care se straduie sa puna lucrurile la punct, fara sa-si construiasca statui, dar neuitand sa le darame sistematic pe cele care i-au fost ridicate feciorului personal, doamna Ceccaldi spune raspicat: "Cu Michel Houellebecq, fiul meu, o sa vorbesc din nou de-abia in ziua in care va iesi in piata publica, avand Particulele elementare in mana, si va spune: 'Sunt un mincinos, sunt impostor, am fost un parazit, n-am realizat nimic toata viata, dar am pricinuit numai rau celor din jurul meu. Si imi cer scuze...'".
Pana atunci, probabil ca Michel Houellebecq se gandeste cum s-o arunce pe mama din tren, insa, intocmai personajului intrepretat de Danny DeVito in celebrul sau film din 1987, tace, stand intepenit in proiecte paricide. Pentru ca, nu-i asa (vezi romanul Extinderea domeniului luptei): "Am trait atat de putin, incat am tendinta sa-mi inchipui ca nu o sa mor: pare de necrezut ca o viata omeneasca poate sa se reduca la atat de putin: iti imaginezi, fara sa vrei ca, mai devreme sau mai tarziu, se va intampla ceva. Mare greseala! O viata poate prea bine sa fie, in acelasi timp, si scurta, si goala."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
