"Mangaierea nu este o simpla atingere, ea este MODELARE. Mangaindu-l pe celalalt, fac sa i se nasca trupul prin insasi mangaierea mea, sub degetele mele mangaierea este ansamblul ceremoniilor care il incarneaza pe celalalt" (Jean Paul Sartre). Ca sa ia fiinta, o idee trebuie sa capete corp, sustine undeva, pe buna dreptate, Andrei Plesu.
In cazul mangaierii insa, se consuma un fapt uimitor: corpul insusi, corpul unic al cuplului - pentru a lua fiinta - se face mai intai idee. In iubire, corpul unic al cuplului e mai intai idee, inainte de a deveni corp propriu-zis. De aici incolo, o circularitate miraculoasa se instituie intre termenii ecuatiei: doi se regaseste in unu, care, la randul lui, se regaseste in doi. Indragostitul tinde spre perechea sa, devine una cu ea si, impreuna, acced la propriul intreg. Care intreg se contempla si se regaseste in fiecare dintre cei doi parteneri.
Avem aici, astfel, corpul unic al mangaierii: cel care mangaie (agentul) este una cu cel mangaiat (pacientul). Cum ne avertizeaza Socrate in dialogul Theaitetos, "nimic nu este agent mai inainte de a se uni cu pacientul, nici pacient mai inainte de a se uni cu agentul".
Exista, pe de alta parte, o echitate funciara a mangaierii. Nu se stabileste o ierarhie in actul de care vorbim: ar fi ilegitim si nedemn sa spunem ca mangaietorul e superior, iar cel mangaiat, inferior; sau invers. Fiecare dintre ei este, in egala masura, donator si slujitor (minister) al celuilalt. Si impreuna aspira la o valoare mai inalta, care e mai presus decat fiecare dintre cei doi luat in parte. Cum sesizeaza Sf. Dionisie Areopagitul, "lucrurile inferioare aspira si sunt in cele superioare, intr-un mod mai eminent decat in ele insele". Vezi si Augustin: "Caci in chip necesar orice lucru care a fost creat in vederea altuia este de mai putin pret decat cel in vederea caruia a fost creat".
Mangaierea este o gestica tandra care transforma temporar o multime cu doua elemente intr-o multime cu un singur element. Prin mangaiere, unul se oglindeste in celalalt si, mai profund, se origineaza in el, astfel incat cei doi par sa aiba o obarsie comuna: "asa cum, la tarmul unei ape calme, copacul din afara si cel oglindit par sa creasca dintr-o unica radacina catre cele doua ceruri" (Jean Paul).
Cand doi s-au intrunit sub specia iubirii, incepe cu adevarat cautarea: cautarea lui Unu. "Nu m-ai cauta, daca nu m-ai fi gasit" e si un splendid adagiu al mangaierii. Pentru ca in mangaiere incepi cu adevarat sa cauti abia dupa ce l-ai gasit pe celalalt.
In concluzie, logica binara e doar un interludiu in durata mangaierii. Cand mangaierea isi face efectul, cand cuplul consimte la un "Fiat" al mangaierii, logica binara este suspendata.
Mangaierea converteste insulele solitare intr-o republica-arhipelag. Ea e logodna dintre anima si animus, concilierea si unirea contrariilor si nu totdeauna acest proces are loc intre doua persoane, ci, uneori, in fiinta aceleiasi persoane. "Iubirea, dupa Paul Tillich, isi dovedeste marea ei putere acolo unde invinge cea mai mare separatie. Si separatia cea mai mare este separatia unui sine de sine insusi."
Paradoxal, mangaierea nu isi are decontul in nici unul dintre cei doi parteneri, ci intr-un al treilea. Lui Kovalevski ii apartine aceasta inspirata observatie: "intr-o familie, afirma el, sunt trei persoane: femeia, barbatul si perechea".
Adevarul corpului unic al perechii rezida in desfiintarea, in surparea peretelui despartitor dintre cei care o compun, dupa modelul admirabil descris intr-o epistola a Sfantului Pavel: "El este pacea noastra, El Care a facut din cele doua - una, surpand peretele din mijloc al despartiturii, desfiintand vrajmasia in trupul Sau, legea poruncilor si invataturilor ei, ca, intru Sine, pe cei doi sa-i zideasca intr-un singur om nou" (Efeseni 2, 14-16).
Iubirea actualizeaza permanent conditia androginica primordiala prin ardoarea cu care cuplurile tind la Unu. Ca sa luam un exemplu imediat, sa privim cu ochii mintii doi indragostiti, culcati unul langa celalalt. E clar ca pentru ei mai intai apare ideea ca sunt una si abia apoi ideea prinde corp, abia apoi propriile corpuri tind sa se conformeze acestei transfigurari. E clipa privilegiata cand, stand culcati, fata catre fata, cei doi indragostiti constata ca cele doua brate de sub ei le sunt de prisos. Pentru ei, doua (din cele patru) brate sunt in plus. Au trebuinta de doar doua brate si, mai e nevoie sa o spunem?, de o singura inima. De acum incolo, ei sunt o inima cu doua brate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
