13 ani, 10 luni si 18 zile a durat cea mai stupida utopie americana. Iar rezultatele au fost dezastruoase: lumea a continuat sa bea, iar Mafia a inceput sa-si justifice existenta.
A fost odata ca niciodata, mai bine nu ar fi fost. Niste reformatori sociali utopici, dublati de unii lideri religiosi, de cateva feministe, ba chiar si de reprezentantii Ku Klux Klan, s-au gandit sa faca din Statele Unite un taram al abstinentei alcoolice. Nici daca marile companii producatoare de bauturi s-ar fi vorbit intre ele si ar fi actionat concertat, nu ar fi putut obtine o reclama atat de eficienta! In opinia lui Michael A. Lerner din volumul Dry Manhattan, comentata de Pete Hamill pe www.nytimes.com, Prohibitia a declansat o pofta nebuna de a bea. Lumea s-a dezlantuit efectiv in cautarea unui paharel, iar cei care s-au sindicalizat in incercarea de a satisface aceasta necesitate sociala nu au avut decat de castigat. In primul rand Mafia, care, dintr-o serie de mici organizatii de cartier, s-a transformat intr-o caracatita capitalista tenace, care a subjugat marile orase americane. Arma ei predilecta nu a fost, cum s-ar putea crede, violenta, ci coruptia. Spagile au inceput sa se inghesuie in buzunarele politistilor, judecatorilor si functionarilor de la primarii direct proportional cu numarul de butoaie cu whisky de contrabanda traficate. Idealul unei "societati curate", fara crasme si betivi, s-a dovedit a fi unul absolut nerealist, creand o stranie punte de convergenta intre SUA si URSS (unde Prohibitia a durat, totusi, mai putin, adica pana in 1925). S-ar fi putut infiinta oricand o Internationala a Alcoolicilor Anonimi care sa desfida ideologiile, oricare ar fi fost ele, fiindca si tari ca Norvegia, Finlanda sau Islanda (unde interdictia asupra berii a durat oficial pana in 1989) actionau, in acea vreme, pe acelasi front, unul... al uscaciunii sufletesti. In America existau, totusi, destui politicieni lucizi care realizau deopotriva lipsa de functionalitate si ridicolul acestei inversunari: in 1932, Franklin Delano Roosevelt si-a incheiat campania electorala cu un discurs in favoarea abrogarii Prohibitiei, castigand, apoi, alegerile prezidentiale.
Putina lume stie insa rolul crucial jucat in aceasta mare idiotenie de un lobbyst, pe numele sau William Anderson. Acesta, angajat de Anti-Saloon League, a reusit sa treaca de aprobarile legislativului american cel de-al 18-lea Amendament al Constitutiei, considerat de departe cel mai nedemocratic si singurul care viza restrangerea libertatilor individuale. Se pare ca, de fapt, exista un substrat politic deloc neglijabil, fiindca republicanii incercau astfel sa lupte impotriva voturilor pe care le primeau in mod traditional democratii in New York (plin de imigranti irlandezi, italieni si evrei). Efectul a fost paradoxal: la inceputul Prohibitiei, in 1920, la New York erau 15.000 de carciumi. Treisprezece ani mai tarziu, la incheierea ei, gratie celui de-al 21-lea Amendament (care-l abroga pe cel cu numarul 18), cifra ajunsese la 32.000! Culmea e ca au mai ramas si azi zone din SUA in care Prohibitia este inca in vigoare, una dintre ele fiind chiar Lynchburg, Tennessee, locul in care este produs faimosul bourbon Jack Daniel's...
Exista si o revansa definitiva a alcoolului impotriva adeptilor Prohibitiei: in cladirea din New York care, altadata, gazduia sediul national al Societatii pentru Temperanta s-a deschis in anii din urma un bar de succes. Hai, noroc!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
