De mai multi ani, o familie de berze si-a facut cuibul in mijlocul satului socrilor mei. Instalat in varful unui stalp de beton, palatul acesta de vara al zburatoarelor seamana cu un radiotelescop mai mic, din care puii privesc curiosi un fragment de realitate romaneasca, pana cand soseste ceasul migratiei si apuca pe drumurile sudului insorit. Primavara urmatoare, berzele refac traseul in sens invers si gasesc fara gres, ca dupa busola, locuinta abandonata vremelnic.
Nu e un secret faptul ca pasarile chiar navigheaza dupa busola, numai ca instrumentul acesta, in cazul lor, are o structura mai subtila decat cel folosit la orientarea umana, fiind implantat in chip natural in creierul lor. Pasarile simt instinctiv nordul si isi dirijeaza zborul marilor migratii in functie de liniile de forta ale planetei.
Pamantul este un magnet colosal. Insa nu toate corpurile ceresti au camp magnetic. Luna, de pilda, se pare ca n-are o asemenea zestre, ceea ce ar fi o dovada ca interiorul ei difera in buna masura de cel al Pamantului.
Imi imaginez uneori nebuloasa incandescenta de odinioara, in care, ca efect combinat al rotatiei si al gravitatiei, elementele grele s-au deplasat spre centrul acelei structuri cosmice primitive, lasandu-le pe cele mai usoare sa constituie straturile de deasupra. Intr-o conceptie aproape populara, centrul Pamantului ar contine substanta incandescenta de felul lavei improscate cu ravna de vulcanii in eruptie. Eroare! Modelele stiintifice mai noi imagineaza miezul planetei alcatuit dintr-un enorm nucleu de fier solid, infasurat intr-un manson de fier topit. Bogatie curata, care ma face sa cred ca epoca fierului este nefarsita in cazul Pamantului, din moment ce existam sub semnul tutelar al acestui element. In fine, vin la rand celelalte straturi cu extensie "globala", care ne apropie astfel de suprafata. Fata de grosimea lor apreciabila, scoarta terestra pare o simpla epiderma insignifianta, un fel de pelicula pe laptele fiert. Schimband insa perspectiva universala cu una umana, vom descoperi, fireste, la nivelul acestei scoarte solidificate, imensele plute ce poarta numele de blocuri continentale. Ele aluneca unele pe langa altele, unele impotriva altora si adesea se incaleca in zona bazei lor profunde, de unde si o buna parte din cutremurele catastrofale care bantuie periodic lumea de deasupra.
Pentru a intelege Pamantul sub aspectul activitatii lui magnetice, ne intereseaza insa nucleul sau central, de fier solid, si stratul de fier topit care il inconjoara. Oricat ar parea de ciudat pentru cine crede ca Pamantul se roteste cu o singura viteza (cea masurata la suprafata), nucleul sau are alta viteza de rotatie, si pana si straturile lichefiate care il imbraca pe rand au viteze proprii. De aici, din diferentele existente intre rotatia nucleului de fier solid si a mantalei de fier topit, apar interactiunile de tip "dinam hidromagnetic" pe seama carora se dezvolta campul magnetic terestru.
Dintre multele performante tehnice ale acestui mecanism gigantic, retin deocamdata faptul ca datorita lui - mai precis: datorita comportarii planetei noastre ca magnet - rezista de sute de milioane de ani viata pe Pamant. Acolo unde nu exista camp magnetic, corpurile ceresti primesc in plin radiatia cosmica nimicitoare pe care campul geomagnetic o deviaza in buna masura. Navigam prin spatiu asemeni unei nave prevazute cu scut antiradiant, dar se pare ca mereu, la intervale apreciabile, generatorul scutului sufera, daca nu defectiuni majore, in orice caz perturbari demne de luat in seama. Marele magnet isi inverseaza polii cam de patru ori la fiecare milion de ani, ceea ce nici nu mai tine de capriciu, ci de o manifestare intrata in normalitate. O normalitate cam greu verificabila, adevarat, incat ipotezele zburda din nou intre cele mai sinistre perspective si unele mai ingaduitoare, pe baza carora fapul ca nordul ajunge sud, si invers, ar fi un inconvenient minor, produs cu lentoare si "absorbit" pe parcursul a cinci-zece mii de ani.
Daca accidentul cosmic va decurge astfel, viata planetei are timp sa se adapteze, iar berzele mele nici nu vor observa probabil ca migreaza spre Africa pe directia sud-nord, si nu invers. Daca, insa, schimbarea va fi brutala si va implica scaderea masiva a campului geomagnetic, atragand dupa sine anularea temporara a scutului antiradiant, atunci lucrurile se complica suficient incat sa nu excludem din calcul perspectiva unei catastrofe biologice majore.
Nu stim ce-o sa fie in realitate la un astfel de balans al polilor megnetici si poate ca e preferabil sa nici nu aflam. Din pacate, masuratorile ne spun ca ultima rasturnare s-a produs cu 790.000 de ani in urma, ceea ce reprezinta deja un interval excesiv si face urmatoarea miscare aproape iminenta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
