Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata si Editura Trei au organizat luna trecuta la Bucuresti o intalnire la care scriitorul Ion Vianu a vorbit despre experienta sa psihanalitica din anii comunismului. Ion Vianu a fost cel care a dezvaluit, in anii '80, la postul de radio Europa Libera, tentativele regimului comunist de a folosi psihiatria ca arma politica. Dupa 1989, el s-a implicat in reformarea sistemului de tratatment psihiatric si aducerea lui aproape de standardele lumii civilizate. Impreuna cu criticul literar si scriitorul Matei Calinescu, stabilit si el in strainatate, a publicat volumul autobiografic "Amintiri in dialog".
- Dupa reintoarcerea in Romania, ati ajuns sa cunoasteti "lumea psi" postrevolutionara. Cum vi s-a parut in comparatie cu ce se intampla inainte de plecarea dumneavoastra din 1977 si, de asemenea, prin comparatie cu ce se intampla in locurile unde ati profesat in strainatate?
- Inainte de plecarea mea, nu exista in Romania - si nici nu existase vreodata - o scoala psihanalitica in adevaratul sens al cuvantului. Au existat psihanalisti, izolati si fara o formatie regulata. In lumea apuseana, de pilda in Elvetia, unde am trait eu, formarea psihanalistilor e extrem de riguroasa, indelungata. Societatile psihanalitice dispun de dreptul discretionar de a accepta sau a respinge, fara sa aiba a se justifica, un candidat-analist ca membru al societatii lor. In schimb, nimeni (adica nici un psihiatru sau psiholog) nu poate fi impiedicat sa foloseasca, in calitate de terapeut, repere psihanalitice in activitatea lui curativa. Actualmente, psihoterapiile au devenit un supermarket foarte vast, unde se vand tot felul de produse. Printre ele, produsul "psihanaliza" are mai putina cautare ca altadata. Asta se explica prin atmosfera anticulturala care domina azi pretutindeni, fiindca din punct de vedere cultural psihanaliza e mai exigenta. Se explica si prin cautarea unei eficacitati rapide, imediate, psihanaliza tintind la o transformare mai greu de masurat a individului. Aici, in Romania, totul e la inceput. Se poate spune totusi ca, fata de 1990, s-au schimbat multe. Exista psihanalisti cu o formatie regulata si o societate de psihanaliza international recunoscuta. Activitatea editoriala e remarcabila. Editura Trei, in special, publica operele complete ale "dascalilor" psihanalizei, Freud si Jung, si nu numai ale lor.
- Ati vorbit, in cadrul conferintei organizate de Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata, despre faptul ca romanii sunt pragmatici. Daca ar fi sa vindeti produsul "psihoterapie", cum i-ati prezenta avantajele?
- Clasic, se face deosebirea intre psihoterapie si psihanaliza. Cea dintai e rapida, tinteste la obtinerea unor rezultate mai rapide si mai precise. Psihanaliza e o terapie a personalitatii. Scopurile ei sunt mai departate. Dar asta nu inseamna ca un ins "pragmatic" nu e si unul care vrea sa se transforme in profunzime.
- Tot in fata tinerei asistente a simpatizantilor psihanalizei aplicate, ati spus ca pentru prima oara recunoasteti ca au existat ocazii sa faceti ca psihanaliza sa fie acceptata de regimul vremii si totusi sansele au trecut fara sa se profite de ele. Puteti sa ne spuneti mai multe despre asta?
- Da, noi am fi putut sa dam lupta in anii saizeci-saptezeci, daca nu pentru a impune psihanaliza ca pe un subiect major, cel putin ca pe un capitol al dezbaterii culturale. Nu trebuie sa dam vina numai pe opresiunea ideologica pentru a ne scuza pasivitatea. Marele pacat al deceniilor acelea, deceniul al saptelea si al optulea, a fost ca noi nu mai speram in schimbare. Daca as face o recomandare generatiei ce vine, aceasta ar fi sa nu-si piarda niciodata speranta. Noi, atunci, in anii saptezeci, ne refugiaseram in pesimism, iar emigrarea era singurul orizont. Emigrarea sau supunerea. Doresc din inima ca generatiile care vin in urma noastra sa nu mai traiasca din speranta emigrarii.
A fost extraordinar ca unii dintre noi, putini, au avut indrazneala sa protesteze deschis, in tara. Totusi, nu a fost de ajuns. Dar trebuia sa-ti vinzi scump pielea. Si atunci, avea mai mult sens sa dai protestului tau un caracter mai dur politic. Mie personal mi s-a parut mai important sa deschid discutia asupra abuzurilor politice ale psihiatriei, decat sa ma investesc total in promovarea psihanalizei.
- Apartineti totodata si lumii literare, iar in "Amintiri in dialog" ati scris despre pendularea formarii dumneavoastra intre cele doua domenii. Neindemanarea dvs. de a lega noduri importante v-a indepartat de chirurgie, dar sunt oare cartile pe care le scrieti noduri bune, ce leaga istoria sanatoasa a Romaniei de viitorul pe care il dorim sanatos, pentru a cicatriza rana adanca facuta de comunism spiritului romanesc?
- Nu cred ca literatura trebuie sa aiba o functie explicit educativa, asa cum credea Stalin: "Scriitorul e un inginer al sufletului omenesc". Aceasta propozitie are meritul cinismului. Comunismul il vedea pe scriitor ca pe un manipulator al individului, al societatii. Eu cred ca scriitorul are doar o singura obligatie majora: sa se exprime pe sine in autenticitatea lui. Arta lui consta, in primul rand, in a-l lasa sa se asculte, sa discearna vocea care vorbeste in el, din adancime. Sa transcrie, printr-un efort maxim al constiintei, vocea aceasta. Scriitorul e propriul sau psihanalist. Fireste ca un continut moral poate sa rezulte din transcrierea aceastei voci. Dar nu ca rezultat al unui act voluntar. Nu se poate face literatura buna cu porniri de moralist. Daca incercam s-o facem, ramanem aserviti ideologiilor sau unei pedagogii minore.
-Credeti ca se scrie suficient despre perioada comunista, sau efortul punerii in cuvinte a traumei nu a ajuns la apogeu?
- Romania a trecut printr-o experienta care n-a fost numai detestabila. Orice suferinta poate fi valorificata ca o crestere. Merita sa fie tratata cu gravitate, cu cutremur. Goethe a spus ca tot ce are omul mai bun este cutremurarea (der Schauder ). As spune ca tot ce e mai bun in istorie e cicatricea. Marile traumatisme istorice pot indrepta defectele unui popor. Acest lucru nu se petrece imediat. Cred ca ne aflam intr-o perioada de latenta, nu ne-am revenit inca. Abia peste cativa ani (sau, cine stie, mai repede) ne vom reveni, vom realiza ce lucru cumplit e lipsa libertatii. Atunci vom deveni mai demni. Sau acest proces necesar nu se va realiza si vom continua sa coboram, sa ne supunem, sa ascultam de demagogi. O astfel de cale va fi una a decadentei. Dar nu cred, repet, ca literatura e pedagogie. Oroarea istoriei, "cosmarul istoriei" cum spunea James Joyce, transpare in scris, trebuie sa transpara, pentru ca experienta noastra l-a inregistrat, dar noi nu trebuie sa facem sa incapa cu forta in opera literara un anumit continut.
- Urmeaza sa publicati un roman la Editura Trei, ne puteti dezvalui cateva informatii in avanpremiera?
- Astept pentru foarte curand aparitia unui roman pe care l-am scris anul acesta, "Paramnezii". E istoria unui om care are o tulburare rara a memoriei: amesteca imaginatia cu amintirea. Trecutul acestui personaj sufera o distorsiune: aceasta priveste viata pe care a dus-o, tanar, in Romania, existenta in emigratie si intoarcerea intr-o tara schimbata, bizara. Distorsiunile memoriei, "paramneziile", nu sunt intamplatoare, irealitatea e plina de sensuri... Vegheaza la aceasta, la inceput si la urma, fantomele, mortii iubiti ce se intorc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
