- Uniunea Editorilor din România are un nou preşedinte, în persoana dumneavoastră. Ce doriţi să faceţi în continuare cu această instituţie?
- În primul rând mi-am propus să fim o voce mult mai puternică şi mai des auzită în lumea cărţii şi pe problemele pe care editurile din UER le întâmpină. Aş vrea să fim mult mai prezenţi în deciziile care influenţează lumea cărţii, fie că vorbim despre manuale sau că vorbim despre carte în general. UER este un reper important în asociaţiile de profil din lumea cărţii şi, plecând de aici, îmi propun ca UER să devină cât mai mult un sprijin în deciziile care se vor lua cu privire la carte.
- Din câte ştiu, Uniunea Editorilor din România acoperă cam trei sferturi din cartea şcolară din România, iar membrii ei editori produc şi comercializează îndeosebi carte şcolară şi universitară. Se vor modifica aceste direcţii? Ne puteţi spune pe scurt cu ce se ocupă Uniunea Editorilor din România, care este rolul ei în relaţia cu cartea şi prin ce diferă de alte organizaţii din domeniu?
- Diferenţa cea mai mare faţă de alte asociaţii din domeniu este că fiecare editor din UER are sau a avut o activitate foarte bogată pe partea educaţională. Cei mai mulţi dintre editorii din UER s-au ocupat de manuale, auxiliare şcolare sau cărţi academice. Din păcate, piaţa de carte şcolară în România este prăbuşită şi editorii s-au reorientat pentru că au avut nevoie să supravieţuiască. Problema manualelor, însă, a rămas o prioritate foarte mare pentru ei şi poate este momentul să aducem această problemă în faţa opiniei publice. Avantajele noastre pentru acest moment sunt două: piaţa de carte şcolară este absolut în colaps şi, pe de altă parte, publicul din România s-a maturizat şi nu mai poate fi la fel de uşor păcălit de diferite discursuri populiste. Oamenii au ştiut dintotdeauna importanţa educaţiei pentru copiii lor, dar acum, mai mult decât altădată, sunt pregătiţi, cred eu, să asculte şi să înţeleagă de ce este periculoasă direcţia în care învăţământul (pe partea cărţilor) se îndreaptă de aproape 10 ani.
- Cum priviţi dvs. contextul lumii editoriale în această perioadă de criză? Cum vă propuneţi să depăşiţi criza?
- Criza nu poate fi depăşită decât de edituri, în mod individual. Au fost şi vor fi edituri care au intrat în faliment, din păcate. Piaţa cărţii este una destul de blocată în acest moment, iar cauzele pentru care se întâmplă acest blocaj sunt mai puţin cele de criză şi mai mult cele de nepăsare pe multe niveluri. Noi, ca asociaţie, vom încerca să facem lucruri care ţin de noi: lobby, poate, pentru un sistem legislativ care să încurajeze consumul de lectură, campanii de promovare a lecturii, discuţii cu distribuitori care să reglementeze această problemă extrem de sensibilă a editurilor, discuţii cu asociaţii de profil deţinătoare de drepturi de autor pentru scriitori români şi aşa mai departe. Dar, la modul concret, lupta pentru supravieţuire este a fiecărei edituri în parte, cu sacrificiile şi dificultăţile pe care fiecare le avem.
- De când lucraţi în domeniul editorial?
- Lucrez în domeniul editorial de aproape doi ani. Acest lucru este mai mult un avantaj decât un dezavantaj. Cel mai greu argument ar putea fi lipsa unor, să zicem, 10-15 ani de experienţă în domeniul editorial. Eu am această experienţă prin colegii mei de board care sunt 100% în spatele meu şi mă sprijină. De la conceperea strategiilor, până la implementarea lor, colegii de board sunt lângă mine şi funcţionăm aş zice impecabil, ca o echipă. Avantajul meu cel mai mare şi, cred, motivul pentru care ei au avut încredere să mă numească reprezentantul lor, este experienţa mea de 15 ani în presă (ca jurnalist sau ca intervievat), experienţa mea de 10 ani în domeniul ONG şi experienţa mea în organizarea şi implementarea unor campanii la nivel naîional.
- Aţi spus/ scris mai demult "Eu cred cu tărie că o editură se poate ridica şi salva pe umerii autorilor români." Ce ar trebui să facă editorii pentru literatura română?
- Eu cred în continuare că soluţia salvării literaturii în România stă în autorii români. Autorii români ar trebui foarte mult încurajaţi şi promovaţi, atât de edituri cât şi de alte instituţii ale statului. Promovarea lor pe plan intern şi internaţional ar trebui să fie o strategie naţională la care să contribuie editorii, prin asociaţii, dar mai ales instituţiile de cultură începând cu Uniunea Scriitorilor din România, continuând cu Institutul Cultural Român şi terminând cu Ministerul Culturii. Mândria noastră de români ne-ar obliga să citim autori români traduşi în alte limbi, autori promovaţi în România, autori români cu valoare.
- Socotiţi suficient promovată literatura română?
- Literatura română a intrat într-un cerc închis. Dacă nu eşti unul din cele câteva nume pe care le ştim cu toţii, nu exişti. Asta pentru că editurile nu mai fac promovare de autor aşa cum ar trebui. Motivele pot fi înţelese şi efortul - vă pot spune din experienţă - că este foarte mare. Sunt mulţi autori valoroşi care aşteaptă să fie descoperiţi de public. Oamenii sunt dornici de diferite stiluri, de diferite scriituri (nu numai cele profunde, filosofice etc.) şi îşi doresc să se apropie de cartea românească. Trebuie să facem noi primul pas spre ei, însă, aşa cum e normal.
- Ce legături există între publicarea cărţilor şi comerţul cu cartea? Ce nu merge bine?
- Distribuţia cărţii este poate cea mai mare problemă. La UER avem un proiect cu fonduri europene, ProEdit, în care oameni din lumea editorilor şi domenii adiacente participă gratuit la cursuri şi conferinţe de perfecţionare. Ei bine, una din aceste conferinţe a fost pe distribuţie şi a venit un expert neamţ şi ne-a vorbit despre sistemul de acolo. Diferenţa este inimaginabilă pentru un om de rând, pentru că nouă, celor din lumea cărţii, ni se părea o utopie. Aceasta, însă, este o temă care merită discutată separat, pentru că sunt foarte multe puncte de adus în vedere.
- Cum vedeţi dvs. pericolul despre care se vorbeşte tot mai insistent ca într-un viitor foarte apropiat cartea pe hârtie să fie înlocuită de cartea electronică? E un pericol real?
- Cartea electronică este o situaţie iminentă, dar nu un pericol. Cel puţin, nu pentru edituri, asta ar trebui să fie clar. Editurile nu fac cărţi. Se numesc cărţi şi acum convenţia este că ele sunt pe hârtie. Editurile, însă, produc conţinut de la contractarea lui, la redactare, la distribuţie şi marketing. Acest lucru nu se va schimba, indiferent de modul în care se va vinde. Poate peste 10 ani e-book-ul va fi depăşit şi vom avea "cărţi" pe un suport absolut inexistent acum. Ei bine, editurile vor produce acelaşi conţinut ca şi acum, pe alt suport. Este o confuzie generală între oameni că editurile sunt tipografii. Nu este în niciun fel adevărat. Tipografia este un business separat, un serviciu contractat de edituri în momentul acesta pentru că, din nou, acum aşa este convenţia. Editurile sunt şi e normal să fie dinamice şi flexibile şi se vor adapta repede noilor tendinţe.
- Ce ar trebui făcut pentru reapropierea generaţiilor tinere de carte?
- Soluţia nu stă, din păcate, în mâna editorilor. Dacă ar sta, indiferent cât ar costa sau ce ar implica, editorii ar face. Prin natura lor, editorii au o structură uşor diferită de a altor oameni de afaceri: ei sunt puţin visători, puţin chiar mai pe partea de ONG sau societate civilă, dacă vreţi. Nicăieri în lume, cifra de afaceri pe carte nu este comparabilă cu cifra de afaceri din industria petrolului sau a automobilelor. Deci, editorii se află în acest business din convingeri personale. Evident că îşi doresc profit, de asta e afacere, dar ei cred foarte mult în ceea ce fac. De aceea, dacă ar fi în puterea lor, ar face orice pentru a apropia generaţia tânară de carte. Din păcate, aici, aşa cum am mai spus, este nevoie de mai multe eforturi unite: editorii prin campanii şi produse cât mai atractive, părinţii prin preocuparea mai mare faţă de copiii lor, şcoala de asemenea trebuie să fie mai prezentă, structurile publice trebuie să încurajeze mai mult industria şi oamenii în general. O ţară fără educaţie, fără cultură este o ţară moartă. Impactul peste 20 de ani va fi unul uriaş şi greu de controlat dacă lucrurile nu intră într-un trend ascendent. Aceasta este frica noastră cea mai mare şi lupta pe care vom încerca să o ducem, pentru că miza, de fapt, aceasta este: peste 20 de ani vom fi conduşi de imbecili, iliteraţi sau de intelectuali cu viziune. Deciziile de acum vor atrage consecinţele de atunci. Este încă în mâna noastră!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
