In demersul plastic al ceramistului clujean Ernest Palko (n. 1958, Cluj-Napoca; absolvent al Institutului de Arta "Ion Andreescu" Cluj-Napoca) transpare cu claritate interesul pentru formele artistice ale trecutului. Lucrarile sale de data recenta continua o linie inceputa cu cativa ani in urma, punand in circulatie un fond simili-arheologic, cu trimiteri directe sau voalate la spatiile solare ale antichitatii mediteraneene, la zeitatile feminine ale Cretei epocii preclasice ,dar si la surse ce coboara mult in timp pana spre inceputurile culturii europene.
Falsi idoli cu corpurile aparent macinate de trecerea anilor, evocand obscur plastica mica a Hamangiei, ori a altor culturi stravechi, se alatura galeriei sale de personaje imaginare. Poate nu exageram afirmand ca opera sa face aluzie la un tip pierdut de spiritualitate, pe care insa nu o vrea recuperata, ci doar amintita. Nici vorba insa de o reeditare mimetica a obiectului muzeal. Ceramica lui Palko sugereaza un dialog nefortat, creativ, pur estetic cu memoria culturala. Conceptul de efemer este asociat in viziunea sa cu revelarea originalului si a corolarului sau de semnificatii, in fragment. In acest sens, trebuie amintit ca in doua dintre expozitiile sale din ultimii ani (Grafiterra si Terra Millenium), artistul consemneaza accidentele materiei imprimand vaselor memoria valului spart, a mineralului care creste sau se erodeaza. In formularile sale istoria obiectului de arta se impleteste cu istoria materiei. Purtand titluri ca Obiect marin, Val spart, Tors arhaic, Val pereche, etc., ele devin metafore ale lui Chronos-devorator. Sugestia temporalitatii nu este prezenta doar la nivelul titlurilor ci si la cel al mijloacelor de expresie; ceramica lui Palko exalta o poetica a eroziunii, a fragmentului cu semnificatie culturala. Supravietuirea obiectului de arta ca piesa arheologica prilejuieste artistului, si prin vocea sa, noua, tuturor, aceasta meditatie asupra relatiei materie-cultura. Ernest Palko ramane estetul unor convertiri in dublu sens a formelor trecutului: pe de o parte, deschide catre o atitudine de reverenta in fata piesei autentice, venerabile; pe de alta, tradeaza muzeul aducand in prim-plan subiectivitatea propriei creatii. Acest paradox fundamenteaza ciclul de lucrari amintit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
