Mihail Gălăţanu (n. 11 sept. 1963, Galaţi). Absolvent al Facultăţii de Fizică-Mecanică, 1988, specializarea Bazele Cercetării Experimentale (B.C.E.). A lucrat în cercetare, în Politehnica Bucureşti. Debut: decembrie 1983. Absolvent al unei şcolii postuniversitare la Paris, cu specializare (şi certificat) în Relaţii Internaţionale, 1994-1995. Ulterior, şcoala cu pricina a pregătit purtătorii de cuvânt ai ţărilor respective pentru Uniunea Europeană. De două ori bursier al Guvernului Francez (1994) şi al Comunităţii Europene (1995). A lucrat pentru revista bilingvă EUROPE/EUROP, a Uniunii Europene. A fost redactor şef al mai multor reviste româneşti. A publicat mai multe volume de versuri, proză şi eseuri. Membru în Clubul Român de Vin. Din mai 2012, editează, pe firma sa, Rabbit Media, un grup de şase reviste pe zona de DRINK & FOOD/LIFE&STYLE:VINURI DE TOP, TOP DRINK&FOOD, TOP BRANDS, Catalog de AGRICULTORI şi INDUSTRIE ALIMENTARĂ, TURISM, HORECA&CĂLĂTORII.
-Domnule Mihail Gălăţanu, iată că după un an ne reîntâlnim în paginile Ziarului de duminică pe o temă care i-ar putea surprinde pe mulţi. Vom vorbi în principal despre vinuri şi nu despre poezie. La sfârşitul lunii mai aţi fost invitat la prestigioasele Conferinţe ale Teatrului Naţional din Bucureşti să vorbiţi despre vinuri. Conferinţa s-a numit „Vinul nostru cel de toate zilele”. De unde această pasiune?
-Este o pasiune mai veche. Am scris primul meu reportaj despre vin, de la faţa locului, în 1990, la Panciu. Directorul de atunci, Ilie Bujoreanu, era un îndrăgostit de cărţi şi mi-a propus (era în zilele mineriadei) să facem un schimb interesant (şi cel puţin avantajos pentru mine): să îi trimit cărţi, iar el să îmi trimită vinuri. M-am întors la Bucureşti cu un minunat spumant roze de Panciu, absolut superb la acea vreme. Ar trebui, însă, începută discuţia cu mult mai devreme. Tatăl meu îşi făcea propriul său vin, de care şi era, de altfel, foarte mândru, e drept, era un vin de vişine (făcea şi din struguri, la care, iarăşi, era foarte priceput). Familia noastră fusese posesoarea unei vii de vreo trei hectare şi ceva, nu prea mare, dar îndeajuns de bună/importantă, în lunca Prutului, la Vlădeşti. Aşa am auzit eu de kudric, nohan, o mie unu...dar şi de rară, crăcană...etc. Făceam de pază, pe rând, la vie. Dar, mai ales, tatăl meu şi fraţii săi făceau. N-am vorbit despre asta în conferinţa de la Teatrul Naţional, dar nu e vremea trecută de tot. Tatăl meu – şi fraţii lui, cei şapte – rămâneau cu săptămânile la via „de sub mal” („di sub mal”, cum articulau moldovenii mei), hrănindu-se cu ce apucau: cel mai mult cu struguri, iar când li se făcea şi mai foame, cu pepeni, mai ales roşii (dar şi „galbini”), cu roşii sau alte (niscaiva) legume de prin grădini. Surorile lor, tuşile mele, veneau cu mămăligă, dar şi cu vreo tocăniţă, sarmale sau borş, ba chiar mâncărică de varză – ori cu banala, prozaica fasole. Alături, la câţiva metri (sau doar zece metri), curgea Prutul care l-a „nuntit” pe nenea Panait, fratele mai mare al tatei, când, în clasa a doua, a luat cununa de premiant întâi (s-a înecat în acea zi, la vreo oră-două după serbarea şcolară), sub privirile fratelui mai mare, care a rămas cu remuşcări din acea zi pentru toată viaţa lui care avea să mai numere vreo şaptezeci de ani după aceea.
-Ce înseamnă vinul pentru dumneavoastră? Ce ar trebuie să însemne pentru un om obişnuit? Dar pentru un creator?
-Vinul este Christos, sângele Domnului, dar Domnul este şi Logos, prin definiţie: „La început a fost Cuvântul...”, aşa că VINUL este LOGOS. Învestit cu putere. Vinul este putere asupra destinului nostru. Uneori, discreţionară. Chiar prea discreţionară. Nu ştiu ce ar trebui să însemne pentru un om obişnuit. Pentru fiecare înseamnă altceva. Şi pentru creatori, la fel de divers ca pentru toţi oamenii. Vinul este bucurie, neîndoios. Stare de spirit. Pentru un om obişnuit, poate fi sinonim şi cu râul uitării. Lethe. Pentru un artist, poate fi pretextul înnobilării. Muză. Bună. Ni-i vinul frate, iubită şi noroc, am putea spune, parafrazând poetul arab. Ni-i vinul frate, prieten şi noroc. Nepăsător, destinul ne va călca-n picioare. Ridică-te, femeie/iubită, tu, cupă vrăjitoare. Dă-mi buzele aprinse, cât încă nu-s pământ.
-Cum se împacă poezia cu vinul în cazul dvs?
+Vinul, precum spuneam, este acelaşi lucru cu Poezia. Vinul curge în Poezie, iar Poezia, aşijderea, curge în vin.
-Aţi înfiinţat şi conduceţi o revistă - Vinuri de top. Ne puteţi vorbi despre ea?
-VINURI DE TOP este prima şi singura revistă economică de/despre vin. Special făcută pentru a fi şi o mică perlă, o bijuterie, dar nu una trufaşă, ci modestă. Să apropie, pe cât se poate, vinul de artă – şi arta de vin. Nu lipsesc din ea poveştile despre vin, la fel de mirobolante ca şi cele vânătoreşti. Dar vinul este prezent în toate cele şase publicaţii ale noastre (firma noastră se numeşte RABBIT MEDIA), anume „Top drink&food”, „Turism, HoReCa & Călătorii”, „Catalog de Agricultori şi Industrie Alimentară”, site-urile www.drinkfood.ro(peste 22-23.000 vizitatori unici, creşte cu aprox. 250-280 „unici” pe zi), www.topwines.ro (aflat la început), www.topbrands.ro.com . Fie sub forma unei VERTICALE prin vin, fie printr-o discuţie despre soi (conform şablonului, e determinant în proporţie de 67% în calitatea vinului). Vinul e ca şi omul: soi rău sau soi bun.
-Avem o cultură a vinului? Prin ce se remarcă ea? Dacă nu, ce ne lipseşte?
-Avem. Radu Anton Roman asta a încercat (spre deosebire, cumva, de Păstorel Teodoreanu) să ne spună o viaţă întreagă. Asta am de gând să spun/tratez în a doua parte a conferinţei mele, care va avea loc, poate, tot la TEATRUL NAŢIONAL, în stagiunea următoare, 2013-2014, în toamnă poate. Dar mai am alte 2-3 invitaţii de a vorbi despre vin, precum şi despre vin şi poezie. La Naţional mi-am propus să vorbesc despre MISTICISM, EMINESCU şi POEZIE, nu toate deodată, ci pe rând, cândva, de se va putea. Am afirmat, mai înainte, că Radu Anton Roman se preocupa de cultura vinului. Ar trebui să adaug: şi Păstorel o făcea, numai că el nu credea că există bucătărie românească, iar aici ne despărţim.
Ne lipseşte, însă, uneori, respectul faţă de vinul adevărat.
-Există si printre vinuri diferenţierile remarcate cam la toate produsele – tradiţional, bio etc. Ce înseamnă ele în cazul vinului?
-Înseamnă că, să zicem, vinul ar trebui să fie mai departe de chimicale, îngrăşăminte nenaturale. Nu cred că, gustativ, ar fi o prea mare diferenţă.
-Ce taine sau descoperiri privind vinul ne-aţi păutea împărtăşi?
-În primul rând, vinul are peste 1.700 de compuşi, înlăuntrul său. Practic, asta e marea taină: nu ştim ce bem. Nu ştim ce este vinul. Vinul este o jivină necunoscută. Aproape un extraterestru. Un animal capabil de orice. Sau un înger. Vinul, e cert, vine dintr-o altă dimensiune. Are antioxidanţi, resveratrol, antociani, tanini – şi lista poate continua până mâine. Vinul este parte şi din taina împărtăşaniei, şi din taină ultimă, a maslului. Este, uneori, ultima înghiţitură/îmbucătură pe care o luăm. Înainte de a muri.
-Să ne aşteptăm din partea dvs la un volum literar, indiferent genul, în care personajul principal va fi vinul?
-Da, asta se va întâmpla – şi chiar destul de curând. Există un roman, care se numeşte ELIXIRUL. Şi o carte a vinurilor, care va fi să apară şi dânsa. Trebuie să mai avem, însă, un bob zăbavă. În ELIXIRUL, aş putea spune că, de fapt, vinul joacă rolul personajului principal. Desigur, e vorba despre vinul de Cotnari. Care este, din când în când, generos cu noi, alteori ingrat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
