Actul I: Suvite blond-castanii
In noaptea de 9 spre 10 martie a anului 1950, cinci suflete dormeau sub stele si sub paza cainilor, la o stana din hotarul satului bistritean Halmasau, nu departe de locul numit, atat inainte, cat si dupa intamplarile pe care le vom istorisi in continuare, Valea Rea.
Stana era a familiei Cristurean si era data in grija lui Vasile, un copilandru de 15 ani; acolo se mai afla si sora cea mica a flacaului, Paraschiva, de 7 ani. Adormise invelita cu un laibar de lana, pe un prici al casei de barne din mijlocul saivanului. Vocile amestecate, aprinsa si sparta intre copilarie si maturitate a fratelui, molcome, barbatesti ale celorlalti trei prieteni, consateni ai sai, ajunsi la stana pe inserat si asezati la taina in jurul focului de afara, se auzeau din ce in ce mai departe, mai incet. Acestia trei, care haladuiau de mai multa vreme prin padurile din preajma Spermezeului, erau pe numele lor Ioan Pop, Valer Caenar si Simion Caenar (acestia din urma veri din frati).
Ajunsi la varsta incorporarii, ei primisera, in toamna anului 1949, ordinele de a se prezenta la Dej, pentru a "servi patria", Republica Populara Romana, si regimul "democratiei populare". Au decis toti trei sa se prezinte la Dej abia in primavara, din motive numai de ei stiute, iar de noi doar imaginate, fie sub forma acelor fete pe care ades le jucasera la hora, fie sub aceea a mintilor lor aprinse de zvonuri tot mai insistente care strabateau satele si orasele Romaniei si anuntau iminenta venire "a americanilor".
Raman doar presupunerile. Cert este ca ei, desi si-au petrecut iarna prin preajma caselor parintesti, de teama incorporarii fortate au stat tot mai des prin munte cu oile, ori in padure, la lemne. Nu de putine ori, isi petreceau noaptea la stana aflata in grija mai tanarului lor prieten Vasile Cristurean.
La fel de cert e si ca "s-a aflat", cum se spune, ca lucrurile stau astfel si ca cei trei practic se ascund acolo si nu s-au prezentat la incorporare. Iar ceea ce satul vorbea autoritatile au ascultat prin urechea lui Alexa Iuga, zis a Ravechii din Dobricu Lapusului, stiut de toti ca om al Securitatii, un fel de turnator oficial al zonei.
Din punctul de vedere al "democratiei populare", lucrurile nu puteau continua astfel. Lipsa de judecata a celor trei putea fi interpretata in orice chip; chiar si ca un act de inalta tradare, ori cel putin ca dezertare, dintr-o armata a carei uniforma nici nu apucasera sa o imbrace. Iar cel de-al patrulea putea fi acuzat ca le era complice, oferindu-le adapost si hrana. Asa s-a facut, dupa cum consemneaza actele judiciare, ca "in noaptea de 9 spre 10 martie 1950, Cristurean Vasile, Caienar Simion, Caienar Valer si Pop Ioan au fost ridicati de la saivanul de oi al familiei Cristurean de catre un grup de persoane imbracate in uniforme militare, care i-au dus si i-au executat in aceiasi noapte in locul Valea Rea".
Jocurile triste ale sortii si istoriei au facut ca intamplarea tragica sa fie deslusita in zilele noastre, in mai toate intelesurile ei, si datorita aceluia numit tot Pop Ioan: "Sunt frate cu Pop Ioan care la data de 10 martie 1950, cand era in varsta de 20 de ani, a fost impuscat in locul numit Valea Rea. Eu nascandu-ma in vara aceluiasi an, de suparare, parintii mei mi-au pus acelasi nume, Ioan". Atunci, in acel martie, Raveca il purta in pantece pe Ioan cel Nou de cinci luni. Vestea impuscarii celor patru tulburase toata suflarea Halmasaului; Maxim, tatal lui Ioan cel Mort, a aflat-o chiar din gura fetitei lui, Elisabeta. Unul dintre cei din plutonul de executie, de altfel consatean cu tinerii ucisi, a asteptat-o la iesirea de la scoala "pe la pranz, cand am fost trimisi acasa", spune ea. "Retin cu exactitate ceea ce s-a intamplat atunci, precum si ceea ce mi-a spus. 'Tu du-te si spune-i lui tata-tau sa mearga dupa cureaua si caciula lui Ioan.' Ceea ce mi-a spus a facut-o pe un ton ironic. I-am spus tatalui meu aceasta. Dupa cateva ore, tata a revenit acasa. Era foarte tulburat si plangea. Avea in mana o caciula si o curea. Eu am vazut caciula fratelui meu, o caciula din blana de miel pe care o purta atunci, la inceputul primaverii. Avea trei gauri in zona fruntii si era plina de sange". Toata viata, Elisabeta a fost marcata de aceasta imagine, la fel cum fratele ei, Ioan cel Nou nascut, a fost apasat de umbra celuilalt, Ioan Mortul. Prin 1991, cand apele Vaii Rele, iesite din matca, amenintau sa rupa mormintele celor patru tineri ucisi, Ioan a fost printre rudele care au decis sa le puna osemintele la adapost si s-a aflat printre cei ce i-au dezgropat. "I-am gasit cate doi, in pozitia ghemuit, la aproximativ 50-60 de centimetri sub pamant. Nu au ramas urme din imbracaminte decat foarte putine, respectiv au ramas opincile lui Cristurean Vasile si bocancii lui Pop Ioan, fratele meu. De asemenea, am mai gasit o bucata de curea din piele, pentru pantaloni."
Ioan cel Ucis, asa cum il descrie sora sa Elisabeta "era un tanar inalt, bine facut". Ca era inalt e un fapt confirmat de celalalt frate Ioan, care nu l-a cunoscut niciodata, care ii poarta numele si care i-a dezgropat osemintele. "Fratele meu, fiind mai lung, a fost asezat ghemuit, astfel incat genunchii abia au fost acoperiti cu pamant. De altfel, asa l-am si gasit." Cat despre par, marturie sta o suvita. Pe langa caciula de miel ciuruita, o alta imagine a marcat copilaria Elisabetei: aceasta suvita blond-castanie. Maxim, tatal lor, macinat de durere, dorea sa acopere mai bine trupul fiului aruncat in groapa de la marginea padurii dinspre Valea Rea, pentru a nu cadea prada animalelor. De fapt, poate ca a fost un pretext, poate ca voia doar sa-si vada pentru ultima oara fiul si sa se convinga cu ochii lui ca e mort. Iarasi nu stim cu siguranta, caci a murit nu mult dupa aceste triste intamplari. Dar cert e, isi aduce aminte Elisabeta, ca "a adus acasa niste fire de par din capul lui Ioan. Fratele meu avea parul castaniu, spre blond. Purta parul lung".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
