Actul III: Povestea lui Petrut
Numele meu este Petrut. De fapt, Petre. Petre mi-a spus tata in fata popii. Petre Constantin. Am trait, cat am trait, in satul Negrilesti din Bistrita. Nu figurez in actele de stare civila ale comunei; nu se stie azi din ce pricina, dar eu va pot povesti.
Tata, zis Peliuca, pe numele lui chemandu-l de fapt Pantilimon, nu avea pamant, dar avea in schimb acest dar - de a face din fiece bucatica de piele, fie ea de porc sau de vita, ceva: o opinca, curele, bracinare. Simple insa. Ca pentru noi, negrilestenii, un sat de vita mai noua si mai putin nobila, dupa cum ii spune si numele. Asa ca atunci cand m-am nascut, iar asta s-a petrecut in iarna grea a anului 1925, s-au intamplat doua lucruri.
Mai intai, mama a murit la nasterea mea, lasandu-l pe tata cu o noua gura de hranit doar pentru cele doua brate ale sale, caci ale matusii Tudora, cea care m-a crescut pe mine si pe ceilalti doi frati si doua surori nu puteau conta. Ea era, de fapt, oarba. Apoi, al doilea lucru a fost ca notarul satului, domnul Palatici, era in mare cearta cu tata, din cauza unor hamuri, de care spunea el, notarul, ca au fost fuserite intr-un asemenea hal, incat s-au rupt la prima purtare chiar de catre iapa lui cea blanda, Clara, inhamata la sareta cu care cutreiera tinuturile. De fapt, nu voia sa i le plateasca. Asa ca n-am avut parte de trecere la primarie; doar la biserica, popa Gavril m-a trecut in registru, udandu-si barba cu albastru de la creionul chimic, dupa ce m-a bagat in cristelnita. Tata i-a dat trei pielicele frumos tabacite, de ied. Ii taiase pentru nasterea mea si inmormantarea mamii. Oricum era iarna grea si nu avea destula iarba ca sa-si scoata oile din ea. Numai ca tot degeaba; la venirea rusilor, in toamna anului 1944, acestia au facut focul cu hartiile si bucoavnele din biserica, unde au instalat o bucatarie de campanie. Asa s-a facut ca singura urma a vietii mele a incalzit o ciorba de cartofi.
Am devenit cetatean al lumii la 23 de ani, in 1949 in vara, cand s-a batut duba in sat. Lumea era chemata sa-si ridice "cartile de identitate", sa primeasca actele noului regim. Mie nu-mi pasase prea tare. Domnului invatator Partenie nu i-au trebuit acte sa ma primeasca intre copii si sa invat cele patru clase. Iar apoi nici lui nea Gavril Burzo nu-i trebuisera ca sa ma ia la el de sluga, sa-i ajut casa. N-am ce spune, m-a platit intotdeauna drept si nu m-a batut decat atunci cand meritam. De pilda, cand i-am scapat taurul de care era atat de mandru in lucerna si acesta, mancand, in vreme ce eu bantuiam pe langa gardul din spate al Mariei de pe dealul Canciului, s-a umflat si a murit.
Acum venise insa vremea sa intru in randul lumii. Asa ca mi-am facut poza, dupa cum spunea legea. Am dus-o la Jandarmerie, care tocmai avea un nume de care nu mai auzisem, Militie, si ei mi-au prins-o cu o capsa de un carton. Apoi au pus pe carton o stampila care imi ajungea pana pe umar. Mi-au explicat ca acum "figurez" in acte, nu asa cum se intamplase "in timpul regimului burghezo-mosieresc", cand "chiaburul Burzo ma exploatase". Eu n-am inteles deloc ultimul cuvant. Ca nea Gavril imi dadea tot de trebuinta; ba il ajuta din plin si pe tata, de la care lua de fiecare data opinci, desi erau mai prost lucrate, ca tata se intorsese de pe front fara o mana. I le platea, iar opinicile mi le dadea mie.
Acum sa va spun despre Maria. Cu Maria m-am iubit mult si pe ascuns. Cu toate ierburile si chipurile lunii pe care ea le urma pentru a nu ramane grea, s-a intamplat. Ai ei nu erau prea avuti, dar nici ca mine - si pana la urma, dupa ce nea Petrica ne-a batut si pe mine, si pe ea, afland ca am lasat-o grea, s-a impacat cu gandul. Iar eu mi-am spus ca "las ca trece, palma, scuipatul, dragoste sa fie". Apoi m-au incorporat in armata, caci "figuram" la Militie si n-am apucat sa facem cununia. Era in decembrie 1949. In iunie anul urmator, dupa ce am vazut cu ochii mei ce inseamna umilinta adevarata, nu cea din fata Domnului Iisus, ci alta mai grea, am decis sa nu mai stau. Mai intai, Maria, grea, avea mari dureri - poate ca nici nea Petrica n-o crutase. Si ma gandeam la mama. O chemase tot Maria, stiam doar de la tusa Tudora ca fusese si mai frumoasa ca Maria mea. Dar sa va spuna ea.
"In anul 1950 traiam impreuna cu Petrut Constantin, cu care urma sa ma casatoresc. Impreuna cu acesta am avut un copil, care a fost conceput in perioada de dinaintea incorporarii sale. In anul 1949 iarna, sotul meu a fost incorporat in armata la Alba Iulia. In vara aceluiasi an, a venit din armata si nu a mai plecat inapoi, fiind cautat de organele de ordine, deoarece era dezertor. Din acel motiv, a stat mai mult la Negrilesti, respectiv pe dealul Halmaseului. In primavara anului 1950, respectiv prin Postul Pastelui, Petrut Constantin, impreuna cu acel cetatean care l-a gazduit, a fost prins de catre trupele de securitate si au fost impuscati. Inainte de a muri, din spusele oamenilor, am auzit ca au fost pusi sa-si sape groapa si au fost astupati cu pamant pana la piept, asa au murit pe locul acela".
Dar acum sa va povestesc eu, dar nu despre moarte neaparat; e adevarat ce s-a constatat dupa ce m-au gasit acolo unde am fost omorat, un loc numit de atunci incoace "Fata lupului", cu putin inainte de a citi voi aceasta poveste a vietii mele; si anume ca am fost impuscat in ceafa, putin dupa ce am sapat o singura groapa, in care ne-au aruncat pe amandoi, si pe mine, si pe nea Gavril Burzo. Groapa am sapat-o eu, in vreme ce pe batran il legasera de un fag din apropiere, il bateau si-l scuipau. Plangeam, caci
mi-era frica; iar pe mine m-au omorat pe nesteptate, ingenuncheat fiind. Ultima imagine a fost cea a opinicilor pe care nea Gavril le purta atunci, stiind ca vine in fata mortii si care erau facute de tata. Apoi, cea a Mariei cand ne batea pe amandoi tata-socru si eu gandeam, pentru a nu lovi inapoi, "las ca trece, palma, scuipatul, dragoste sa fie".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
