Ziarul de Duminică

Modelul comunist în arhitectură

Modelul comunist în arhitectură

Autor: Ziarul de Duminica

06.04.2012, 00:01 200

Ana Maria Zahariade

Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989

Architecture in the communist project. Romania 1944-1989

Editura Simetria

Ana Maria Zahariade predă teoria arhitecturii şi conduce lucrări de doctorat la Universitatea de Arhitectură si Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, este implicată în cercetări teoretice despre modernismul românesc şi central european, arhitectura românească sub comunism şi după, locuire şi reabilitarea marilor ansambluri, precum şi registrul estetic in teoria arhitecturii. A primit două premii naţionale pentru publicaţii şi activitate curatorială (UAR, 1998; Margareta Sterian, 1999) şi Premiul Herder (2003, Alfred Toepfer Foundation şi Universitatea din Viena) pentru activitate teoretică şi activism cultural.


Cartea Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989 adună cinci studii şi eseuri, scrise între 2002 şi 2007, revizuite şi adăugite pentru acest volum, pe care autoarea le intitulează "schiţe pentru o istorie care trebuie scrisă": "Două cărţi, visul comunist şi Dacia 1300", "Despre tăcere şi cuvinte", "Citind tăcerea: «arhitectul fericit»", "Arhitectura care nu a existat: «arhitectura ocultă»" şi "Proiectul comunist în beton - o istorie a profesiunii".
Volumul a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România.

"Schiţele" încearcă să descifreze sensul în care a evoluat practica de arhitectură sub comunism, căutând să identifice punctele de inflexiune care au modelat construitul de-a lungul acestei perioade şi să surprindă existenţa şi geometria variabilă a acelui spaţiu de libertate profesională care a scapat dicteului politic. Volumul ne propune, astfel, o reflecţie asupra istoriei recente.

"Subiectul e actual - scrie autoarea - şi pentru că îl locuim: arhitectura perioadei comuniste face parte din existenţa noastră cotidiană şi ne pune felurite probleme, atât profesionale cât şi umane. Pare însă să-i intereseze mai mult pe arhitecţii şi cercetătorii occidentali decât pe noi. E o situaţie cel puţin ciudată, care ridică întrebări şi faţă de care e greu să nu ai o reacţie. A mea este punerea împreună a rezultatelor de moment şi a concluziilor parţiale ale cercetării, subîntinse de întrebările, dubiile şi temerile prin prisma cărora am încercat să descifrez acest moment al arhitecturii româneşti."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO