Din cand in cand, "ridic lupa" din micro si incerc sa privesc imaginea de ansamblu, in "macro". Incerc sa listez, punctual, agresiunile kitsch din spatiul public. Ma urc pe metereze si evaluez starea "asediului". Fac un inventar, pe scurt, al unor fenomene pe care le urmaresc de ceva vreme, ca sa-mi dau seama daca pot fi validate drept kitsch.
1. Incredibila incultura vizuala (grafica, paginatie, ilustratie, structurare, tipuri si corpuri de litera, calitate hartie, calitate tipar etc.) a unor publicatii din zona presei culturale. Reviste de design, decoratiuni interioare, arhitectura, lifestyle, creatie vestimentara si alte publicatii de arta si cultura arata, ca produse de presa, absolut mizerabil, de la calitatea designului, la calitatea obiectului in sine. Se omite cu totul faptul ca la fel de important precum continutul unui mesaj este forma lui de prezentare si comunicare. Pandesc anuntata aparitie a unor publicatii noi, cumpar primul numar si, de fiecare data in ultima vreme, sunt crunt dezamagit.
2. Fiecare epoca are modelul ei feminin. Acum este la moda sablonul impus de baietii cu bani negri, cei care-si conduc nervos si arogant prin targ masinile scumpe numite "aspiratoare de femei". Se intampla asa: o fatuca simpla si naiva, dar autentic frumoasa, este trasa din anonimat in "aspiratorul de femei", sta o vreme acolo si apoi iese pe partea cealalta, livrata in spatiul public, cu functie decorativa. Frumusetea ei originala este modelata, lustruita, corectata chirurgical si tonifiata muscular pana la o falsificare gretoasa. O noua variatiune pe tema papusii Barbie, o caricatura a celei ce-a fost si, aproape la fiecare modificare anatomica pe care o observi, parca auzi si un slogan publicitar. Fata are, brusc si nenatural, ochii mai mari si mai rotunzi, parul mai voluminos, mai hidratat, mai colorat si mai rezistent, genele mai lungi, pometii mai accentuati, buzele mai pline, gleznele mai subtiri si soldurile mai inguste (ceea ce, cu ajutorul pantofilor cu tocuri si varfuri ascutite, duce la lungirea picioarelor), talie mai subtire si pieptul mai generos (umflat cu implanturi artificiale), unghiile mai lungi etc. Apoi, modelul acesta ajunge imagine-tip pentru publicitate, revistele de moda si televiziuni, ori vedeta, prin simplul mariaj cu un celebru personaj masculin. Dar, cu cat aceaste frumuseti artificiale sunt mai lustruite si mai promovate, cu atat privirile lor sunt mai goale, mai seci, mai reci...
3. Dupa mafiile care au pus monopoluri pe diferite sectoare ale economiei si industriei - ca sa nu mai vorbim de politica, afaceri, justitie, politie, medicina, invatamant, institutii publice, primarii si administratie, turism sau fonduri europene -, se manifesta tot mai vadit tendinta altor grupuri de a monopoliza restul. Astfel, sunt unii care "pun stapanire pe" si "dau interzis la" celor care nu fac parte din grupul lor de interese. Se incearca monopolizarea culturii si a artelor, a mass-media, a spatiilor publice de discutie si dezbatere, a vocilor si opiniilor, a internetului, a imaginii (in general si chiar a imaginii externe a tarii), a simbolurilor, a viitorului, a fotbalului, a modei, a salilor de expozitie, a fondurilor (private sau de stat) pentru cultura, a sponsorizarilor, a bugetelor publicitare, a mecenatului, a credintei si religiei, a ideilor, a cartilor si editurilor etc. Lupta generala nu este aceea de a impinge lucrurile, de a dezvolta, de a imbunatati, de a valorifica si de a crea noul, ci e ciocnirea surda si crancena intre diverse grupuri pentru obtinerea monopolului.
4. Romanul nu are tabu-uri decat de ochii lumii, in spatiul public, de forma. In spatiul privat, tabu-urile dispar sau se adapteaza convenabil, se modifica, se transforma, se negociaza, se relativizeaza pana la absolut. Asa cum legile sunt respectate doar pentru ca ofera un cadru de interpretare in folos propriu cu sfidarea agresiva a libertatii celuilalt. Romanul e mort fara legi si tabu-uri, are nevoie de ele cu disperare, dar nu pentru a le respecta in esenta lor, ci pentru a avea cum sa inventeze exceptii de la ele, duble masuri de judecata si circumstante atenuante. De fapt, legile si tabu-urile se aplica strict intotdeauna la ceilalti (si la nimeni, de fapt), pentru ca ipocrizia generalizata impune guvernarea unei celebre ziceri: "Toti ceilalti sunt vinovati, numai eu nu". Asta e coruptia primara, de la baza, care genereaza apoi, catre varful piramidei, marea coruptie.
In fine, de la starea de fapt descrisa mai sus, exista si exceptii. Dar, fiind exceptii, evident ca nu ele fac regula.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
