Episodul 6. Si pe aici au visat oamenii candva
Exista unele lucruri la care visam o viata. Cand sunt pe punctul de a se implini, le dam insa cu piciorul. Am incercat de multe ori sa gasesc un raspuns legat de masochismul acesta genetic al omenirii. Singura concluzie la care am ajuns e ca, de fapt, nu este vorba de nici un masochism, ci mai degraba de egoism. Din egoism ne refuzam implinirea viselor, pentru ca ne e frica sa nu cumva sa ramanem fara ele. Pentru ca nu exista viata mai fada decat o viata fara vise. Or, daca un vis ajunge sa se implineasca, ramanem goi, dezorientati, buimaciti. Bajbaim prin lume cel putin pana in momentul in care gasim un alt vis demn de visat.
*
Ma rog, acuma si visele se pot imparti in diferite categorii. Exista visele comune. La inceput de secol XXI, ele inseamna casa, masina, vacante in insule exotice. Se intelege, nu singur, ci insotit de o blonda ori o bruneta, depinde de gust, incinsa. Ar putea fi vorba de sotie, de iubita, de amanta. Unii viseaza la cariera, dar acesta e un vis de tranzitie mai degraba. Unul care ti-ar putea asigura casa, masina, vacanta. Iubita sau amanta. Mai exista visele-fantasma. Conform carora tu vei fi primul pamantean care va pune piciorul pe Marte, care va rezolva problema unui perpetuum mobile ori sistemul prin care vei nimeri mereu numerele castigatoare la Loto. De fapt, si acestea au acelasi substrat - pana la urma si visele astea, de ar ajunge sa se implineasca, nu ar face decat sa-ti asigure o cale mai facila pentru a ajunge in acelasi loc, am mai spus-o deja: intre coapsele unei femei. Daca ai coapse de femeie e mai simplu - visezi la un dressing-minune, decorat de Zara, Vuiton si Manolo Blanchi. In domeniul asta, n-as vrea sa intru insa in amanunte. Visele femeilor s-ar putea sa fie ceva mai complicate decat capacitatea mea de speculatie. In fine, exista cele mai frumoase vise - care par a fi cele mai derizorii si banale. Sunt insa singurele capabile de a ne face cu adevarat fericiti. Impliniti. De exemplu, visez ca, macar cateva ore, o sa am vreme sa stau tolanit in vana, cu o tigara in coltul gurii, cu un pahar de Zaraza sau Jidvei langa, citind o carte de Makine sau Steinbeck.
Afara ploua, iar in surdina se aude o piesa a lui Cohen.
In bucatarie, imbracata doar in sortulet, iubita tocmai introduce in cuptor o stiuca ori un salau. Desertul cu care se va incheia ziua, dupa ce ma voi fi infruptat din pulpele ei... Simplu, nu? Simplu pe naiba.
A fost nevoie sa treaca ani buni ca sa inteleg ca mereu se intampla ceva: ba se ia apa, ba mi s-au gatat tigarile, ba la alimentara din colt nu au Zaraza ori Jidvei, ba n-a mai aparut de mult o carte noua de Makine ori Steinbeck, ba nu stiu pe unde s-a ratacit sortuletul, ba stiuca sau salaul s-a ars, ba nu gasesc caseta cu Cohen. Iar cand toate acestea se pun cap la cap, ghici ce mai lipseste? Nici de-al naibii nu se intampla sa ploua...
*
Bututui chicoteste si, in cele din urma, nu se poate abtine.
- Si chiar ai muscat-o de pulpe? intreaba el neincrezator.
Ma pufneste si pe mine rasul. Imi dau seama ca nu cu tine vorbeam, ci cu Bututui, Soni, Maiorul si, colac peste pupaza, nevasta lui Soni, Ildiko. Habar n-am de unde, cum si cand o aparut si ea. Oricum, incerc sa evit sa o studiez prea mult. N-as vrea sa-mi ramana intiparita in minte albeata de pe ochiul ei stang ori cei doi dinti care i-au mai ramas de serviciu. Soarbe din sticla de palinca in acelasi timp si cu acelasi spor ca barbat-su si e la fel de taciturna ca si el.
- Da, pana la sange, iar ea a tipat de placere..., plusez, distrandu-ma de ochii mari pe care ii face Bututui, in timp ce Maiorul zambeste cu subinteles. Habar nu are, asta e sigur, cine e Makine, Steinbeck ori Cohen. Dar de visat a visat si el la viata lui. Ma intreb ce ar fi ajuns daca s-ar fi nascut in alt loc. Nu are nevoie de prea multe amanunte ori clarificari pentru a intelege un lucru.
Reportajul s-a dus naibii, ca si ora de tipar. Probabil ca ziarul e deja in tipografie. Ma pufneste rasul cand ma gandesc la nervii redactorului-sef. Nu numai ca n-a primit materialul, dar nici nu ma poate suna sa-si descarce nervii, pentru ca intre rapele unde am ajuns, telefonia mobila n-are nici un spor. Oricum, preventiv, pentru ca nu cumva, prin cine stie ce conexiune galactica, sa se stabileasca legatura, am inchis telefonul.
Soarele apusese de ceva vreme, fanul lui Soni era de mult pe brazda, iar acum eram inghesuiti in jurul unei gropi sapate de Maior, in care mocnea focul alimentat periodic de nevasta lui Soni. De altfel, asta si era rolul ei in toata povestea: sa prepare o jumatate de berbec pe jar. Maiorul a laudat-o, a zis ca nime' nu stie sa faca berbecul pe jar mai bine ca ea, dar nu mi-am dat seama daca intr-adevar vorbea serios, ori doar incerca, din lene sau lehamite, sa o convinga sa-si asume rolul de bucatareasa.
Pet-ul de un litru si jumatate de palinca mai ramasese mai putin de jumatate plin. Desi, palinca era cam mult spus pentru zeama aceea rosiatica si cu un incredibil gust de haine nespalate. Era mai degraba un fel de vodca de prune, nu tuica sau palinca. N-am reusit sa iau mai mult de doua guri din ciudatenia respectiva, dar am recuperat cu bere.
- No, domnisor, io nu mai inteleg nimic. La coasa ai putut sa tii pasul, da la beut, ba! Imi indeasa aproape cu furie pet-ul cu palinca in mana. In intuneric, ochii ii sclipesc. Si sta cu spatele la foc... Simt ca undeva, inauntrul lui, clocoteste ceva. Mai iau o gura de palinca si sting repede cu bere. Poate asta e momentul sa-l fac sa povesteasca despre holoangani. Ii intind bautura, din care trage o dusca, dupa care, intr-adevar, incepe sa povesteasca.
- Si pe aici or visat oamenii candva. Dar asta era demult, pe cand io eram mai tanar ca tine. Pe cand m-am intors din razboi. Am fost si io indragostit de o fata cu nume de printesa, Elena, cea pentru care ne-o povestit invatatorul c-o fost mare batalie intre greci. Blonda era si Elena mea. Si cu ochii verzi. Era din Abrud. Fiica invatatorului, de altfel. O cautau flacaii de pe Corna, dar si cei din Campeni, ba si din Garda tot venea unul pe la usa ei, pana l-am palit intr-o seara sa nu se mai dea la femeia altuia.
Inca nu venisera comunistii la putere si trageam nadejde ca o fi bine. Aveam si io mina mea si gaterul meu. Nu era cea mai bogata vana de pe vaile astea, dar avea suficient aur sa ajunga si la nepotii nepotilor mei. N-o durat decat vreo doi ani fericirea, ca ne-or luat apoi totul. Nu numai pamantul si aurul, ci si viata. Pe care ne-am impotrivit, ne-or dus la Aiud. Fara judecator si fara procuror. Dupa bunul plac al comisarului. Eu am trecut peste asta, ca-s din alt aluat, da' nu toti or putut sa reziste. Pe Elena a vrut-o comisarul de fapt, nu aurul si nici pe mine. Da' ea l-a scuipat in fata. Daca n-o facea, poate mai era si acu' in viata... Si tu vii acuma sa povestesti despre vise cu masini si femei...
Nu era nici un pic de ura sau de suparare in vocea Maiorului. Nici macar resemnare. Doar liniste. O liniste intrerupta de pocniturile lemnelor de brad pe care muierea lui Soni le punea pe foc...
*
...berbecul s-a facut scrum. Am incercat sa dam la o parte crusta arsa, dar sub ea carnea era vie. N-avea nici o treaba Ildiko cu pregatitul unui berbec pe jar. Palinca s-a gatat si si sticlele de bere... Bututui a inceput sa cante o doina cu versuri deocheate. Maiorul n-a mai zis nimic. A ramas prabusit, pe spate, cu ochii la stele. Ildiko a cazut langa foc si a inceput sa sforaie. Soni a hotarat sa razbune nepriceperea neveste-sii. A dat fuga in sat si, Dumnezeu stie de unde, ca ei nu aveau gaini, s-a intors cu un cocos. I-a facut felul si l-a ciupelit cu carbuni. Apoi l-a pus pe jar. El a reusit sa manance. Si si Bututui. Am incercat si eu, da n-am reusit sa dau carnea jos de pe oase. O fi fost si asta tatal tuturor cocosilor din Rosia.
Incetul cu incetul, stelele au disparut. Muntii Rosiei au ramas insa acoperiti de ceata. Cocosii, cei care au scapat de Soni, au inceput sa dea desteptarea. M-am tras mai aproape de jar, am strand geaca pe mine si am adormit. Menelau si Paris au inceput sa se razboiasca sub pleoape. Dar astea sunt vise pe care nu ni le mai amintim dimineata...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
