Fiecare pasare pre limba ei piere. De trait, carevasazica, mai poate trai omul si pre alta limba, poate incerca macar, dar vine o vreme cand nici o prefacatorie nu mai ajuta, cand fiecare pasare - si ce altceva sa fie bietul om, decat o pasare calatoare - se reintoarce la limba ei, care-i tine loc de cuib si de leagan si de mormant, deopotriva. Traim, ne intrecem in a deprinde graiuri straine, perfecte moduri neutre de existenta, ne credem nemuritori, cetateni ai lumii, poligloti, democrati, umanisti, toleranti, generosi, intelepti - cine mai e ca noi! Si descoperim apoi ca, oricat ne-am fi straduit spre desavarsita lipsa de identitate, adevarata noastra patrie, limba materna, esenta fiintei noastre spirituale, o purtam ascunsa in adancul genomului, incrustata in lanturile acidului dezoxiribonucleic, in mitocondrii si sinapse. Tresarim cand auzim in metrou o fraza romaneasca, ni se umezesc pleoapele cand intalnim numele unei primadone carpato-danubiene pe afise, ne indignam cand televizorul reia, vai, pentru a cata oara, reportajul despre Cighid.
La o privire superficiala, s-ar zice ca limba e o pavaza impotriva instrainarii, o fortareata a puritatii de neam si de sange, un fel de sanctuar in care n-au loc decat sacerdotii cultului imuabil al gintii. Din cand in cand, se gaseste chiar cate-un fanatic al esentelor absolute, care tine cu tot dinadinsul sa ne convinga, in pofida bunului simt, ca limba romana ar fi cea mai veche, cea mai pura si cea mai nobila, ca ea reprezinta idiomul primordial, proto-indoeuropean, de la care se trag toate graiurile demne de a fi luate in seama ale Terrei. Nu-i greu de priceput incotro bat asemenea teze fantasmagorice - anume, catre iluzia ca, in ciuda unui destin nedrept, natia noastra ar fi purtatoarea unei vocatii exceptionale, care ar ridica-o peste toate celelalte, pe culmile unicitatii. Un demers desigur omenesc, reintalnit sub diverse variante la multe alte popoare, dar, ca si la altii, lipsit de orice indreptatire. Caci neamurile pamantului s-au format amestecandu-se si delimitandu-se in aceeasi masura, imprumutand unele de la altele nu numai unelte si mestesuguri, ci si imagini, divinitati, credinte, cuvinte.
Ideea unei limbi pure e tot atat de departe de realitate ca si aceea a unei natii sau a unei rase pure - si la fel cum analiza cromozomiala reconstituie drumul intortocheat al recombinarilor genetice, analiza etimologica comparata reface o intreaga arheologie a inrudirilor si a contagiunilor lingvistice. Daca insa pentru a??romanasul" de rand pare destul de dificil sa evalueze cate picaturi de sange i se trag de la daci si traci, cate de la latini, de la goti sau de la slavi, cate de la bulgari, pecenegi sau cumani, de la unguri, turci sau tatari, cate de la evrei, greci sau armeni - si sa ma ierte toate neamurile vanturate pe jghiabul Dunarii, pe care am uitat sa le pomenesc aici - mult mai simplu este sa puna mana pe un dictionar etimologic, de unde va afla fara mare osteneala cateva lucruri foarte instructive. In primul rand, va descoperi ca in limba romana circula cu mare intensitate mii de vorbe provenite din cateva zeci de alte limbi si dialecte. Pretinsa puritate nu-si gaseste deci in vocabular nici un fel de suport. Apoi, poate in mod surprinzator pentru o limba definita drept neolatina si cu un recunoscut substrat slav, va constata cat de numeroase sunt cuvintele, de folosinta frecventa, care se trag, de pilda, din turca, sau chiar din maghiara. La litera B (luata absolut la intamplare), va gasi astfel a??turcismele" baclava, bacsis, bairam, balama, baltag, barbut, basma, basca, batal, bacan, becher, belea, berechet, bidinea, bidiviu, boccea, boia, bondoc, borangic, bostan, briceag, buluc, burghiu burlan, bursuc, buzdugan, insa si a??ungurismele" balmos, barda, badaran, banui, belsug, betesug, bir, birui, bizui, baigui, balci, bantui, bocanc, bolta, brisca, bumb, bunda, burzului, butas, buzna. In fine, va fi poate uluit sa remarce cate cuvinte au o etimologie inca neelucidata, dar si cat e de mare varietatea izvoarelor, ceea ce confera romanei o plasticitate cu totul remarcabila, facand-o deosebit de apta pentru limbajul poetic. Multimea sinonimelor de origine diferita, fiecare cu o cromatica aparte, reprezinta pentru manuitorii condeiului o adevarata mana cereasca, sursa a unei expresivitati inepuizabile, greu de transpus in alte graiuri.
Rostul oricarei limbi este de a face posibila comunicarea. Mai intai, desigur, comunicarea intre cei de aceeasi obarsie. In ultima instanta, insa, vocatia limbilor este comunicarea fara hotare, dincolo de diferentierile de etnie, religie, stare sociala, orizont cultural sau convingeri politice. Este pilduitor aportul filologilor de alt neam la studiul si propasirea limbii noastre, sau faptul ca, asa cum el insusi o mentioneaza, autorul unui ilustru dictionar etimologic (l-am numit pe Alexandru Cioranescu) si-a desavarsit opera (scrisa si publicata in spaniola!) la cateva mii de kilometri departare de orice biblioteca romaneasca. Socotite uneori, printr-o tratare unilaterala, a fi sisteme inchise, izolate, limbile au comunicat totusi, intotdeauna, si intre ele. Multa vreme citat drept simbol al invrajbirii iremediabile a graiurilor, Turnul Babel dobandeste astazi pe drept cuvant semnificatia de monument al armoniei universale. Si chiar daca revenim cu drag, ca orice pasare calatoare, la cuibul limbii materne, cea mult dulce si mult frumoasa, recunoastem cu totii fara gres in arpegiile altor idiomuri unul si acelasi motiv de baza - bucuria de a fi om.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
