Intre 1 si 21 mai, la Sala Dalles din Bucuresti va avea loc expozitia-eveniment "Cantarea Romaniei. Ultima editie" careia, in cele trei saptamani de desfasurare, i se vor asocia diferite actiuni: in prima, numita "Recuperare", vor fi colectate obiecte, imagini si povesti despre comunism; in a doua, botezata "Reconditionare", o serie de muzeografi vor reinterpreta obiectele colectionate; iar in a treia, "Refolosire", se vor organiza discutii asupra integrarii trecutului comunist.
Cateva aspecte merita o atentie aparte. In primul rand, organizatorul, prestigiosul Muzeu al Taranului Roman, vrea sa prezinte (sau sa afle?) stadiul actual al "memoriei comunismului". Actiunea de colectare de obiecte si povesti din vremea trecutului regim a inceput in luna martie, dar fara mare publicitate, in asa fel incat, in faza finala, expozitia va fi, pentru multi, o surpriza si, pentru si mai multi, o dezamagire, in masura in care, nestiind, n-au putut participa cu amintiri din comunism. Voluntarii au fost indemnati sa caute prin debarale si poduri obiecte pastrate din fostul regim si sa se intereseze de povestea lor, de motivele pentru care n-au fost aruncate, de valoarea lor sentimentala. In faza finala a discutiilor si dezbaterilor, organizatorii vor incerca sa afle cum poate fi integrat trecutul comunist intr-o poveste coerenta a vietii noastre.
In mod cert, rezultatul, oricare va fi el, nu inseamna o cadere in ridicol, cum am fost tentat o clipa sa cred, dupa cum nu inseamna nici producerea unei imagini de ansamblu deformate, dintr-un motiv exprimat foarte limpede de organizatori. Ei isi doresc sa creeze o arhiva de obiecte/povesti/imagini ale comunismului care sa contina ceea ce considera relevant omul de rand, nu muzeograful. Este de inteles ca aceste obiecte vor putea construi ulterior alte expozitii. Pe de alta parte, organizatorii vor sa promoveze ideea ca omul obisnuit isi poate expune propria poveste, nu mai putin interesanta decat cea a curatorilor. In sfarsit, experimentul merita atentie pentru ca pune in discutie ideea unei noi abordari a muzeului.
In ultimele doua veacuri, acesta a fost un fel de templu in care vizitatorii contemplau exponate. Modificarea ar fi ca, in acest secol, muzeul se poate transforma intr-un fel de agora, care initiaza discutii si dezbateri. Discutii si dezbateri puteau fi initiate si in/de muzeul-templu - si au si fost. Diferenta ar consta in aceea ca, de asta data, dezbaterile reprezinta de la bun inceput un scop. Si isi propun sa intrebe, inainte de toate.
Experimentul mai poate fi interesant si pentru ca, dupa reusitele memorialistic-literare din nenumaratele volume de interviuri (si istorii orale) aparute in ultimii ani, care au adus in prim-plan povestile din comunsim ale omului de rand, muzeul poate face acelasi lucru prin imagine. Ar putea fi o mai buna cunoastere si o alternativa la expunerea comunismului, facuta pana acum doar de intelectuali. Un fel de istorie la firul ierbii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
