Randurile ce urmeaza sunt insemnari la cald dupa calatoria cu Trenul Regal. Sunt convins ca, pana la aparitia lor, apele tumultuoase ale voiajului se vor fi asezat in albia lor, parerile se vor fi ales si consolidat, iar informatiile despre ce a fost se vor fi perimat. Trenul Regal cu scriitori a fost insotit, a fost intampinat in toate cele cinci gari de echipe de jurnalisti. Prima aparitie a unui fragment de istorie a Romaniei, dupa 60 de ani, intr-un proiect public si nu oficial nu putea sa ramana neconsemnata. Astfel ca Trenul Regal construit la 1928, asadar in urma cu opt decenii, a iscat o curiozitate de nedescris, a capatat statut de simbol si a adaugat un plus de respect pentru o breasla nu tocmai obisnuita cu onorurile.
Receptia si lectura la Palatul Elisabeta in fata Maiestatilor lor regele Mihai si regina Ana, garile arhipline, salile de asteptare neincapatoare, fanfara, covorul rosu, painea, sarea si tuica din plosca de lemn, copiii in costume nationale, intalnirile cu inalte persoane oficiale ne-ar fi putut lua mintile noua, scriitorilor, facandu-ne sa ne umflam in penele artistice. Nu cred ca altcineva - persoana sau grup - din domeniul artei a mai beneficiat de atari onoruri. Sigur, au mai fost primiri, decorari, receptii la Cotroceni, sigur, au fost primiri entuziaste ale unor mari personalitati artistice, dar o promovare la asemenea nivel intr-un proiect care a cuprins aproape jumatate din tara nu cred ca s-a mai petrecut la noi.
Cand am vazut cati oameni erau pe peronul garii Nicolina din Iasi, am realizat profundul impact al demersului: cred ca numai trenurile ce se intorceau de pe front la incheierea razboiului au mai fost intampinate de atatia oameni, veniti de bunavoie, neconstransi, nealiniati de cineva. Tot atunci mi-am dat seama ce inseamna betia de putere si cat de repede iti poate lua Dumnezeu mintile. La Suceava, am fost intampinati cu fanfara, am mers pe un covor rosu pana in sala de asteptare a uneia dintre cele mai frumoase gari din Romania si am dat autografe mai ales copiilor - pe orice, foi de hartie, carti, bucatele de tricouri. E-un sentiment extrem de ciudat: ai senzatia ca plutesti, ca, in acelasi timp, ce se petrece sub ochii tai este si real, si imaginar, ca Pamantul nu mai are forta gravitationala. Chiar daca e acreditat ca fiind cu capu-n nori, scriitorul nu ramane cu el acolo. Pentru ca am constientizat ca adevarata vedeta era trenul. Trenul Regal. Cei mai multi venisera sa vada o frantura a istoriei noastre. Ce frumoasa si sincera dezamagire era cuprinsa in vorbele unui adolescent: "Cum, nu are locomotiva cu aburi, are d-asta electrica?". E aici si-o tema de meditatie pentru lumea artistica: nevoia de recuperare a trecutului, sentimentul istoriei sunt extrem de vii in sufletul omului. Adeptii imediatului, cotidianului facand concurenta televizorului, minimalismului sau mizerabilismului (ori cum s-or mai fi numind) cred ca ar fi avut motive serioase sa se indoiasca de viabilitatea ideii ca publicul vrea asta si numai asta - viata lipsita de maretie, de emotie, de continuitate, de trecut.
Noi, scriitorii, ne-am pierdut adesea in marea de oameni. Multi nici nu stiau foarte bine cine eram. Nu cred ca la fiecare gara s-au retinut macar numele celor ce au citit, mai ales ca, luati cu discursuri de "bun venit", de "bun gasit", de multumiri in stanga si in dreapta, de alocutiuni oficiale, scriitorii nici nu au fost prezentati.Celor care au cartit (sau continua sa carteasca) impotriva proiectului banuindu-l de nu stiu ce intentii subversive (si contestand pana si-un criteriu atat de simplu si de obiectiv in alegerea participantilor la acest turneu - primirea Premiului Uniunii sau al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti) le spun ca pot sta linistiti. Nu a fost promovat nici un nume, a fost adusa catre public literatura romana. Tractata de Trenul Regal, imaginea ei a capatat un pic de vizibilitate, iar asezata sub Inaltul Patronaj al Casei Regale a Romaniei a capat si-un pic de prestanta. Nu sunt naiv sa cred ca statutul literaturii si al scriitorului roman se va fi schimbat de ieri pe azi sau de azi pe maine dupa cinci zile de calatorie cu Trenul Regal, dupa lecturi in cinci orase, ori chiar dupa valurile de simpatie cu care am fost intampinati. E nevoie de mai mult. Si acest mai mult vrea sa insemne in primul rand idei indraznete de promovare a ei. Daca, de exemplu, antologia Scriitori romani pe Calea Regala s-ar fi pus in vanzare in fiecare dintre cele cinci orase prin care am trecut, ea ar fi devenit un succes urias. Ar fi intrat in topul vanzarilor, ar fi devenit rapid un bestseller. Editorii nostri nu ar mai trebui sa se planga ca literatura romana nu produce carti de succes. Scriitorii romani trebuie sa se planga ca editorii lor nu stiu sa le transforme cartile in carti de succes.
In fine, o ultima constatare (tot asa, la cald). Am fost cu multe grupuri de scriitori, in tot felul de manifestari, calatorii, intalniri cu cititorii. Intotdeauna se pornea cu un program amanuntit intocmit, cu tinte foarte clar de atins. Dupa prima zi se alegea praful, totul era dat peste cap, incepeau intarzierile, derogarile de program, apareau nervii si nelipsitele reprosuri ori certuri. Este pentru prima data cand tot ceea ce a fost inscris in program s-a executat ca-n armata - "intocmai si la timp", infirmand imaginea cam de boem (cu tot ce implica boemia) a scriitorului roman. Concluzia la tot ce s-a petrecut in si cu aceasta calatorie: se poate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
