Ziarul de Duminică

Nomadul imobil

18.11.2008, 16:57 23

Chiar daca proza lui Le Clezio, laureatul premiului Nobel de anul acesta, este una exigenta, atent si subtil arhitecturata, ea ramane accesibila si ii atrage irezistibil in plasa fictiunii pe cititorii care au rabdarea (intelepciunea?) sa-si inchida ezitarile in sipetul destinat prejudecatilor. Citeam de curand opinia unui cronicar literar de duminica, dar prozator de toata isprava, care marturisea ca, la publicarea Procesului-verbal al autorului (la Editura Univers, la sfarsitul anilor '70), nu a putut sa parcurga romanul pentru ca era textualist (lucru rau de tot, am priceput din context). Stufos, pe alocuri, poate... Solicitand atentie si inteligenta, de asemenea. In rest, o lectura placuta, cu un text indeobste amabil, scutit de chinurile descriptiviste ale lui Robe Grillet, precum si de fragmentarismul si multiplicarea greoaie a perspectivelor de la Claude Simon (ultimul Nobel capatat de literatura franceza, in 1985, asta daca nu il luam in seama si pe Gao Xingjian, chinezul naturalizat francez, care a fost nobelizat in 2000). Venind insa din spatiul care a creat Noul roman, si dintr-o epoca inca marcata de efervescenta acestuia si de aprigile polemici pe care le-a suscitat, Le Clezio (debut in 1963, chiar cu Procesul verbal, care a si luat atunci premiul Renaudot) a fost grabit asimilat acestuia. Dar ce sa ne miram de prejudecatile si rateurile de intelegere de pe plaiurile noastre, cand un Pietro Citati (in Corriere della Sera) vorbeste despre "un autor mediocru" si insasi juriul Nobel se impiedica in poalele togai sacerdotale si gaseste de cuviinta sa-si justifice optiunea furnizand urmatoarea fraza, pretios inepta: "Scriitor al rupturii, al aventurii poetice si al extazului senzual, explorator al umanitatii de dincolo si de deasupra civilizatiei dominante". 

Cu toate ca Le Clezio a fost definit de catre Gerard de Cortanze "ca un nomad imobil", cu directa referire la literatura sa, care nu este o ratacire fara scop, ci un produs artistic al unui om care isi cauta locul in univers, care merge ca sa se cunoasca (cum spunea insusi Le Clezio: "Miscarea este singurul mod in care poti sa te afli in armonie cu vesnica insecuritate existentiala"), biografia sa este cea a unui calator cu norma intreaga. Nascut la Nisa, din parinti originari din Insula Maurice, la varsta de 7 ani incepe descoperirea Continentului Negru, cu un voiaj in Nigeria, care avea drept scop intalnirea cu un tata pe care nu il cunoscuse; isi face serviciul militar in Thailanda, studiaza la Bristol si Londra, traieste o perioada in jungla din Panama, impartasind viata indienilor Emberas si Waunanas, se muta in Mexic si apoi preda la Universitatea din Albuquerque (SUA). Actualmente, locuieste alternativ in Franta si Statele Unite, si declara ca "singura lui patrie este limba franceza". Autor a circa 30 de romane si volume de nuvele, a numeroase volume de eseuri si carti pentru copii si tineret, J-M.G. Le Clezio este un autor cu priza la public, dar care nu a facut niciodata vanzari uriase in Franta (de restul lumii nu mai vorbim) ca Anna Gavalda, Amelie Nothomb sau Michel Houellebecq. Imediat dupa decernarea Nobelului, s-a petrecut un fenomen fara precedent in lumea librariilor din Hexagon: absolut, dar absolut toate cartile sale aflate in standuri au disparut in 24 de ore.
(Va urma)
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO