Ziarul de Duminică

Noroi si praf de Bucuresti (II)

11.07.2008, 18:31 27

Bucurestiul de odinioara consta dintr-un adevarat labirint de strazi strambe, stramte, foarte murdare si adesea kilometrice. "In cea mai eleganta parte a orasului strazile sunt foarte rau pavate, cat priveste cele de la periferie, nici vorba de asemenea minuni. Pe aceste strazi misuna neincetat si fara nici o regula nenumarate carute care se ciocnesc una de alta si inchid circulatia, amenintandu-te la fiecare pas cu calcarea sau strivirea. Ici si colo doar, pentru apararea pietonilor, se afla trotuare pavate cu pietre necioplite, care din pricina acoperisurilor fara streasini zac in apa ce se scurge, facandu-le nepractice".
Orasului ii lipseste inca o administratie eficienta, uniforma macar in deciziile care privesc salubritatea si intretinerea strazilor, astfel incat tandemul noroi-praf, iubitor de microbi si viroze respiratorii, sa inceteze.
Praful de primavara contine o multime de fibre si resturi vegetale; cel de vara si de toamna este mai fin. Forma si grosimea prafului variaza frapant dupa anotimpuri, dupa fenomenele meteorologice si dupa pavajul strazii.
Elementele dozate in praful strazilor sunt urmatoarele: apa, materiile organice, materiile minerale, fierul, calciul, magneziul, PO4, H3, materiile silico-argiloase; acidul fosforic este prezent in strada pavata cu piatra cubica si asfalt.
Tuberculoza, maladie sociala, provine din agentul bolii si complexul mizeriei societatii omenesti; asadar vom cauta originea bolii in toate lipsurile si in abuzurile contra naturii omenesti, cum sunt: surmenajul extraordinar din timpul modern, aglomeratia in orase, circulatia din aceste orase, contaminarea drumului public prin spute etc. Praful se ridica in aer prin circulatie; se depune pe sarac, ca si pe bogat; germenii insa, isi gasesc terenul de dezvoltare acolo unde stau saracia, grija zilei de maine, neglijenta, aglomeratia, murdaria, ignoranta.
Germenii de strada intalniti in praf si noroi la inceputul secolului XX nu difera substantial de inceputul secolului XXI, in privinta aerului pe care-l respiram in Bucuresti. Acesti germeni erau impartiti in patru categorii: germenii de origine intestinala si urinara - diaree infantila, holera, urina tuberculosilor si nu numai etc.; germenii de origine bucala, pulmonara rezultati prin expectoratii de la trecatori, pneumonie, gripa, bronsita, tuberculoza etc.; germenii de origine cutanata (variola, scarlatina, febre eruptive etc.); in noroiul si praful ce provine din toate murdariile solului murdarit de animale, misuna microbi de tot felul. Praful de strada este cu atat mai periculos, cu cat strada este mai neglijata si cu cat circulatia este mai mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO