Poemul reprodus aici e o fabrica de ceata. Intitulandu-l "Casa Mariei", autorul enunta simultan o adresa incerta si o identitate incerta. Nu ni se face hatarul nici unui element ajutator pentru o situare cat de cat lamuritoare in spatiu si timp. Nu intamplator poemul incepe prin a constata cum imobilul evocat se umple cu intuneric si totul in proximitatea lui nu va fi decat o intersectie de "umbre" fara consistenta sociala. Apoi, "casa" poate fi a Mariei, Maica Domnului, a surorii ei, Maria lui Cleopa, a Mariei Magdalena, sau a Mariei, sora Martei si a lui Lazar cel inviat din morti; asa cum poate fi a oricarei Marii din lume. Indeterminarea sau, mai potrivit spus, aparenta determinare (al carei continut real si concret e doar promis si, intr-o oarecare masura, predictibil) acrediteaza o specie autohtona de "discurs indragostit".
Mircea Ciobanu a excelat o viata in administrarea unor asemenea toposuri poetice, pe care el insusi le nascocea si le instrumenta ca un veritabil enigmatician, investindu-le cu sensuri mi(s)tice si vag esoterice, in buna traditie a post-ermetismului liric european.
"Saracia" logisticii interne a poemului si economia de mijloace alocate in acest scop sunt premeditate. "Casa" e un mecanism care functioneaza in gol, in virtutea purei inertii existentiale. Dupa plecarea definitiva a locatarului de drept (personajul absent), un "altul" ii ia locul si totul pare a reintra in normalitate, numai ca, o data cu aceasta pasa succesorala, un chirias nevazut si incomod se instaleaza sub acelasi acoperis: e "nimeni", e vidul si dezolanta lui escorta de stari sufletesti. El, acest "nimeni", acest vid va centra, va strange pe propriul ax tot ceea ce se va intampla ulterior. In experimentul cunoscut in fizica sub numele de "emisferele din Magdeburg", se extrage aerul din interiorul a doua emisfere, astfel incat, o data vidul produs, acestea nu mai pot fi desclestate una de cealalta. Acest vid asigura "continutul" care le tine laolata, care le face inseparabile. In "Casa Mariei", absenta reperelor constituie chiar "materialul imponderabil" din care e construit totul. Aceasta absenta insa, acest gol debordeaza: "Un gol istoric se intinde", cum ar spune Bacovia. Edificiul fictiv devine astfel "un fruct cu miezul mai mare decat coaja" dar a carui coeziune interna e datorata aceluiasi gol care ii este centru si sambure paradoxal. Cu alte cuvinte, aici casa isi construieste constructorul, asa cum in Cartea sfanta citim despre Maria, cea care L-a nascut pe Fiul lui Dumnezeu, ca "L-a zidit pe ziditorul ei".
Casa Mariei
Mircea Ciobanu
Ce trebuia sa se-ntample
se-ntampla acum: cade noaptea,
casa Mariei se umple treptat de-ntuneric.
Usa altul o-nchide,
altul strecoara sub piatra tainuitoare
cheile casei,
altul se uia mahnit peste umar si vede cum iarba
astupa cararea.
In casa
firul de praf rataceste pe-un rest de oglinda.
ani la rand au vorbit despre firul de praf -
despre el, intr-o zi, va veni sa ne spuna
cuvinte inalte un om de pe cealalta lume.
Pana atunci, despre firul de praf care tulbura
linistea casei
spun doar atat: ca aluneca, parca de sine,
pe-un rest de oglinda.
Cat despre sufletul cui a plecat,
spun ca se-apleaca incet peste marginea
canii cu apa.
Apa, din pricina lui, se retrage
pe fundul canii, adanc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
