Este unul dintre titlurile cu care pictorul Ion Grigore isi notifica, obstinat si fermecator, efigia matriciala. De ani si ani de zile, acest bucovinean incremenit in dulcele sau grai si sfidator indurand nimicnicia impaunata a metropolei dambovitene, traieste, picturalmente vorbind, reveria intoarcerii acasa. Intreaga sa creatie orbiteaza in jurul acestui centru absolut, potrivit filosofiei proprii, al existentei paradisiace, inca nepervertite de metehnele modernitatilor urbane. Peisajele (gen predilect), staticele cu flori sau cu obiecte din recuzita domestica a tindei taranesti, compozitiile de gen, cu hatra lor anecdotica nascuta parca din spuma snoavelor lui Creanga, chiar si icoanele cu care a impodobit case si biserici, toate acestea poarta in ele aleanul imaginilor bucolice, evident, reconstituite mnemonic, prin panza subtire a unei efuziuni idilizate si profund subiective.
"Stilul" Ion Grigore isi are salasul in aceasta perpetua raportare a artistului la realitatea suprareala de acum a satului natal Corni, a luminii si a duhului care palpita in acel miraculos Nord moldav, ce reprezinta pentru el, si pentru altii asemenea lui, " buricul Pamantului"!
"Galeria Artelor" din Palatul Cercului Militar National, incinta cocheta, dar glacializata de conventionalitati mondene, a primit in ospetie, "ca pe o azima abia scoasa din cuptior", pe Badia Grigorie, cum ii spun apropiatii, cu o desaga plina de veselia cordiala a culorilor atat de maiestru oranduite pe panze de artist. Un fel de a patrunde in saloane voievodale cu opinci aurite, ar fi suguit Badia, insirandu-si tablourile pe pereti. In sala de la intrare, ca intr-un urias pridvor ad-hoc, soata sa, pictorita si iscusita plamaditoare de paretare tesute in ite colorate, Lucia Grigore, isi intampina "musafirii" ce le trec pragul in vremelnica lor casa cu luminoase si vesele jerbe florale pictate in culori usoare si transparente. Asa cum ii sta bine unei case de gospodar! O pictura a secondantei galante si oneste, ce cheama la intimitate si omenie si la o desfatare sensibila a vazului intr-o lume a smintelii si cenusiului in gusturi si mode.
Dincolo de aceasta ofranda "familiala", cu rosturile ei mercantile cu tot (la un palier rezonabil al exigentelor), privitorul patrunde pur si simplu in edenul rusticitatii si al candorii poetice, transpus plastic de Ion Grigore in bine stiuta-i gama de tonuri catifelate de culoare, vibrate de lumina pastoasa, aproape minerala, imbibata de pamanturi si misterioase energii radiante, pe care artistul o mladiaza in chip unic in compozitiile sale picturale. Ion Grigore nu este un pictor spectaculos. Discursul lui plastic pare egal si suficient siesi, lipsit de artificii si oarecum repetitiv in evocarea anumitor imagini si anumitor stari.
In ciuda realismului consecvent in care isi concepe tablourile, Ion Grigore nu "fotografiaza" un cadru peisagistic sau un aranjament de forme pentru o natura statica. El rezuma o suma de impresii optice intens liricizate asupra oricarui subiect sau oricarei teme. Este, cum spuneam, o patrunzatoare participare afectiva, devenita in timp un fel de rutina poetica, ce-i confera o identitate stilistica inconfundabila.
El a impins acest exercitiu de stil pana la limitele lui extreme, transformandu-l in proba de virtuozitate. Sorgintea impresionista a picturii sale se pierde in speculatia memoriei noastre asociative. Nu de putine ori, Ion Grigore pluteste in aburii delirului sau imagistic, mereu viu, dar la fel de mereu sublimat, transparentizat pana la disolutie. Rezultatul este o constructie suprareala, in care imaginea-pretext se dizolva intr-un soi de constructie cu valoare arhetipala, in care importante sunt nu reperele reale, ci proiectia lor pe ecranul sensibil al rememorarilor esentiale. De aici, viziunea cordiala si seninatatea poetica a tratarii picturale, ca si unduirea molcoma, ca un murmur, a luminii in panzele sale. O paleta ce imbina penumbrele nordului cu fluidul mangaietor al sevelor in pamanturi si vegetatii si cu reveria cerurilor estului inundate de matasea vesperelor. Si, ca sa fiu mai convingator, citez un tablou din expozitie, care metaforizeaza deloc dramatic, intr-un amestec de surrealism autohton, bucolic si sugubat, cu verva inocenta a pictorilor naivi, diluviile acestei primaveri, intr-o compozitie geniala si reprezentativa pentru duhul creativ ce-l anima pe artist la varsta deplinei consacrari. Lucrarea se numeste Sat inecat de ape si mi se pare emblematica pentru arta acestui Ion Creanga al picturii contemporane.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
