O carte surprinzătoare, filosofică, o metaforă despre sensurile vieţii*). În anul 1900, un librar din oraşul german Mainz, îşi petrece timpul scotocind prin cărţi, pentru a afla motivul nenorocirii care se abătuse asupra sa – soţia îşi găsise un amant pe care îl vizita o dată pe săptămână, chiar împotriva propriei voinţe, atrasă de o forţă de neînţeles. Explicaţia: „Porii lui conţineau resturi minuscule şi invizibile dintr-un lichid negru, provocator de pasiuni nebănuite. Un amestec obscur şi dens, cu puteri nelimitate. Cerneala.” Dependenţa femeii nu va dispărea până nu va afla motivul atracţiei inexplicabile. Librarul caută rsăunsul în cărţi, dar nu-l găseşte, ani la rând. Cunoaşte un matematician, aflat şi el în căutarea celor ascunse, pe care le descoperă extrăgând câte o frază din fiecare carte, pe care o păstrează distrugând întregul. Când ajunge să distrugă întreaga librărie, constată ca a reuşit să alcătuiască din acele fraze disparate un text nou, neobişnuit, îl numeşte Cerneala, cartea păstrătoare a secretelor, cartea cărţilor. Cei doi vor căuta un tipograf capabil să imprime textul cu o cerneală unică, ce dispare îndată ce literele au fost citite. La fel se va întâmpla cu toate cele câteva exemplare tipărite. Cerneala cu calităţi speciale se transformă într-un element primordial, care dă sens vieţii, ca sângele. Cartea unică va presupune priceperea unui şir de oameni – librarul, autorul, tipograful, corectorul, editorul – toţi călăuziţi de o pasiune unică, toţi atinşi de o traumă. Şi mai important e drumul până la făurirea cărţii unice – care e unul al tămăduirii – librarul îşi eliberează soţia de dependenţa inexplicabilă, autorul matematician îşi recâştigă soţia, corectorul se întoarce la pasiunea sa iniţială – scrisul, tipograful îşi împlineşte datoria faţă de geamănul dispărut, editorul se desprinde de trecutul care-l obseda.
Cum era de aşteptat de la o asemenea carte, care a devenit şi un obiect frumos în sine, nu doar o altă carte de citit, toţi cei care au contribuit la alcătuirea ei merită atenţie: traducătoarea Liliana Pleşa Iacob, pentru că a reuşit o tălmăcire impecabilă, graficienii, în frunte de Stela Lia, pentru concepţia grafică, tipografii şi corectorii. Şi fireşte, editura şi sufletul ei, Doamna Dana Moroiu.
Fernando Trías de Bes s-a născut la Barcelona, în 1967. A publicat până în prezent Norocul (2004, Premiul Shinpukai al librarilor japonezi pentru cea mai bună carte a anului 2005), Vânzătorul de timp (2005), text transpus într-un scenariu teatral, Cartea neagră a întreprinzătorului (2007), Omul care şi-a schimbat casa pe o lalea (Premiul Azi, 2009), Miliarde de scoici (2010), volum ilustrat de Toni Batllori, A inova pentru a câştiga (2011); volumul de povestiri Relatări absurde (2006), precum şi romanele Cuvinte sub apa mării (2006), Colecţionarul de sunete (2007) şi Povestea care mă descrie (2008) - finalistă la cel de al XVI-lea Premiu Internaţional pentru roman, „Rómulo Gallegos“. „Cerneala” a fost tipărită în 2011.
*) Fernando Trias de Bes – Cerneala. Editura Baroque Books & Arts. Colecţia Cadril, coordonată de Dana Moroiu. Traducere din limba spaniolă de Liliana Pleşa Iacob. Coperta de Stela Lie
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
