Sunt un impatimit al literaturii, in sensul bun al patimii: un indragostit de intreaga literatura romana, inclusiv de literatura de dupa 1945, pe care atatia o blameaza si o judeca inchizitorial. Sufar cand se pronunta o condamnare fara discernamant. Din 1945 incoace, literatura romana nu a facut numai fapte rele (pe acestea le detest si eu), ci si destule si notorii fapte bune.
E un mare neadevar sa spui ca nu am avut valori redutabile in aceasta perioada. Va mai trece o vreme pana sa se cristalizeze personalitati literare de calibrul poetilor Stefan Augustin Doinas, Leonid Dimov, Nichita Stanescu, Marin Sorescu sau Ana Blandiana, prozatori de talia lui Marin Preda, Stefan Banulescu, Nicolae Breban sau Augustin Buzura, critici de prestigiul lui Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Lucian Raicu sau Adrian Marino. Cred ca nu trebuie sa privim inapoi cu manie, ci cu intelegere, iar rostul istoricului literar este tocmai acela de a ajuta la elucidarea imprejurarilor dure, nefaste, prin care a trecut literatura dupa 1945.
Un simplu rechizitoriu nu e suficient; o reconstituire intelegatoare e de mai mare folos. Dar o reconstituire care sa explice, nu sa justifice devierile, renuntarile, compromisurile, resemnarea; sa explice, atat cat e posibil, si micile sau marile izbanzi realizate in pofida vicisitudinilor. Istoricul literar nu trebuie sa fie un calau al trecutului, ci un confesor capabil sa inteleaga pacatele. Adevaratul judecator va fi, oricum, altcineva.
Actul critic, in general, e un aliaj de iubire, comprehensiune, explicatie si iluzie, aceasta din urma, poate, uneori, in proportie mai mare decat primele. Daca nu-ti faci iluzii, fie si cele mai modeste sau banale iluzii, nu poti iubi pe termen lung. Actul critic se naste, in fond, dintr-o utopie a comprehensiunii si din iluzia ca placerea estetica poate fi elucidata printr-o explicatie rationala.
Daca nu rezulta din necesitatea de a intelege valoarea si de a interpreta opera, daca nu rezulta din urgenta unei marturisiri si daca nu sfideaza anumite prejudecati sau inertii, critica literara risca sa devina un act intelectual ratat.
Scriu pentru ca asa inteleg mai bine ceea ce am citit. Scriu cu sentimentul unei marturisiri necesare: o confesiune despre ceea ce am inteles. Cantonarea in estetic predispune critica la o criza de autoritate. Ea trebuie sa fie un ferment in arena actualitatii si, prin reprezentantii sai de marca, de la Maiorescu si Lovinescu pana la Calinescu si Manolescu, si-a asumat intotdeauna o astfel de misiune, dincolo de literatura.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
