Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele douăpersonaje angajate într-o lungă discuţie în paginile lui suntimaginare. Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunemdomnul "Italice" (replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate),este un tânăr generic, care are încă multe de învăţat, dar care, înstilul binecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune subsemnul îndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebireînsă de mulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţăreală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitorde literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examinezeşi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn sedeosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explicape înţelesul oricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îlreprezintă, repet, mecanismul prin care se produce, cu ajutorulcuvintelor, emoţia estetică.
- Rolul de întemeietor este deţinut la noi de Mihai Eminescucare, într-un stil enunţiativ şi solemn, atacă fără complexe marileteme. Are atitudinea unui "dătător de legi şi datini". Recunoaştecu pietate (sau cu diplomaţie?) că există precursori, dar aceastanumai în declaraţii (fie şi versificate). În postura de creatormanifestă siguranţa impetuoasă a cuiva care se instalează pe unteritoriu nelocuit. Nu întâmplător, pe critici îi tratează de susşi global ("Critici, voi, cu flori deşerte,/ Care roade n-aţiadus"...)
Posteminescienii minori (Alexandru Vlahuţă şi alţii) suntîntr-atât de orbiţi de astrul tutelar încât îl confundă cu ideeaînsăşi de poezie şi îşi închipuie că a fi poet înseamnă aeminescianiza. Dar în scurt timp apare nevoia de diferenţiere şiraportarea la Eminescu se transformă într-o obsesie.
Produsul de primă mărime al acestei obsesii este TudorArghezi. Autorul "Cuvintelor potrivit"e practică un eminescianismà rebours. Scopul nemărturisit al demersului său este sădemonstreze că se poate scrie şi altfel. Dacă Eminescuprefera un peisaj sălbatic şi măreţ (munţi, castele singuratice,codri tenebroşi, lacuri luminate de lună), Arghezi evocă ostentativambianţa domestică şi elementele ei miniaturale (căţelul din curte,uneltele gospodăriei, albinele, cartofii care încep să încolţeascăîn pivniţă). Dacă Eminescu căuta fraza simplă şi armonioasă,apodictică, Arghezi etalează o sintaxă abruptă. Dacă Eminescu(printr-o muncă titanică) încerca să dea impresia de creaţie fărăefort, demiurgică, Arghezi (cu talent de improvizator) simulează otrudă istovitoare, de sclav.
- Dacă Eminescu a trăit mai puţin de patruzeci de ani,Arghezi a trăit demonstrativ peste optzeci...
- Ştiu că glumeşti, dar, la figurat vorbind, aidreptate.
Se declanşează, astfel, o reacţie în lanţ. Ion Barbu refuzăpoezia "leneşe" a lui Arghezi, dar evită şi alunecarea îneminescianism, căutând lirismul pur, esenţializat, de rezonanţăesoterică. George Bacovia se izolează într-o lamentaţie monotonă,inconfundabilă. În replică la vacarmul general, Lucian Blagaprofesează un cult al tăcerii. Al tăcerii aluzive. De fapt,succesiunea cauză-efect nici nu mai poate fi, de la un moment dat,descifrată, deoarece rivalităţile dispuse diacronic se întreţes cucele sincronice. Adeseori, nici nu este vorba de atitudini gândite,ci de instinct artistic, de un hetero-tropism. Fiecare scrieîn deplină cunoştinţă de "prezenţa" celorlalţi (predecesori şicontemporani) şi dorind să se delimiteze. Se creează o tehnică aevitării stilurilor consacrate, asemănătoare cu abilitatea cu carelocuitorul unui mare oraş se strecoară prin aglomeraţie fără săatingă pe nimeni. Este o performanţă, dar şi o chinuitoareconştiinţă a restricţiei. Creşterea numărului de poeţi pekilometrul pătrat duce la ingeniozitate şi rafinament, laexploatarea maximă a unor posibilităţi limitate.
- Aşa cum în ţările cu puţin teren arabil se practică oagricultură intensivă.
- În domeniul acesta îţi respect competenţa. Deci se ajunge laun fel de specializare. Din când în când apar teribiliştii (deexemplu Geo Dumitrescu şi colegii săi de generaţie) care nu ţinseama de complicatele reguli de convieţuire (adevărată birocraţie aocupării unui loc în spaţiul poeziei) şi proclamă dreptul de ascrie despre orice şi oricum. Dar se observă repede că şi"libertatea de a trage cu puşca", departe de a fi o adevăratălibertate, reprezintă o replică exasperată la situaţia existentă.Şi, drept urmare, nu este omologată.
ALEX. ŞTEFĂNESCU. Criticşi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator deemisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 cărţi, dintrecare a avut un mare ecou "Istoria literaturii române contemporane.1941-2000", apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articolepro şi contra, a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şiPremiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultură" difuzată deRealitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004,iar altă emisiune, "Istoria literaturii române contemporanepovestită de Alex. Ştefănescu" - Premiul APTR pentru emisiuniculturale pe 2008.
Adresa sa poştală este:Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Cea electronică este alex2108145@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
