Fara Dan Laurentiu, poezia lui Dan Laurentiu pare neintreaga. E ca poezia lui G. Calinescu fara vocea - stupefianta - a lui G. Calinescu. In absenta poetului, opera lui e ca o platosa de aur abandonata pe un camp de lupta, printre alte stindarde ale macelului. Ii lipseste ceva esential, suportul, climatul, ceva ce-i putea oferi doar acest actor al absolutului, cu arlechiniada lui metafizica fara egal, cu umorul lui hatru si savant, cucerindu-si contemporanii cu distihuri insalubre, concepute ad hoc si pufaind el insusi pe nari de placere ca un satir in calduri urmarindu-si cu sufletul la gura, insatiabil, metafora si nimfa.
Repet: poezia lui Dan Laurentiu a pierdut, nu a castigat prin plecarea lui dintre noi. Si aici ar fi locul sa facem o observatie de ordin general: gradul de autonomie al operei fata de (propriul) autor difera de la caz la caz. Iata, exista autori de care creatia lor nu se poate "dispensa" decat suferind un grav "deficit de imagine". Dan Laurentiu nu a fost doar autor (si atat) al versurilor sale, unul detasat, pastrand o nobila distanta, ca intr-o relatie de frig si mezalianta cu ele, cum bine observa Al. Stefanescu la Mihai Ursachi, bunaoara. Versurile celui care ne-a dat "Pozitia astrilor" faceau parte integranta din prezenta lui scenica si din intregul lui comportament social, erau chiar "respiratia unui monstru estetic", cum se cataloga poetul insusi. Dar el reprezenta pentru ele si legitimarea, mediul promotional cel mai fantast si mai eficient, camera lor de rezonanta intr-o lume din ce in ce mai putin dispusa la asemenea oferta. Asa se explica poate de ce in timpul vietii poetului nu am sesizat cat de contrastive si de ireconciliante sunt elementele acestui imaginar poetic, in sine extrem de variat si de accidentat, in care insula lui Euthanasius coexista cu "tara lui Oz", ingerii cu balauri si samurai, Zarathustra cu sirene de apa dulce si cu vampiri, centaurii cu ospatarii si psihologia abisala, si Dumnezeu cu zeii. Pana la un punct, acest libertinaj poate parea benefic creatiei sub raportul nonconformismului si frondei si poate fi asimilat relativ usor in cheie postmoderna. De la un punct incolo insa, el lasa impresia unei funciare incapacitati de fixare intr-un sistem coerent de semne culturale si simboluri. Tentativa tarzie a poetului de a se mobiliza cu toate resursele disponibile in directia poeziei crestine s-a soldat mai curand cu un esec. Dan Laurentiu e un "saman", un sacerdot pagan, un mistic subminat de voluptatile insurmontabile ale eu-lui, torturat zi-noapte de propriile pulsiuni. Spatiul in care se simte cel mai in largul lui ramane de aceea ceremonialul erotic, dispozitia extatica si jubilatia, dublate de grandilocventa gesturilor-escorta si - mai rar - de lava ganditoare a inimii care-si contempla vulcanul. O fraza scrisa de Dan Cristea pe ultima coperta a volumului antologic "Pozitia astrilor" (1996) fixeaza sugesiv si memorabil portretul unui poet dintre cei mai originali ai ultimelor decenii: "Dan Laurentiu a avut curajul de a revigora o intreaga mitologie a creatorului inspirat, competent numai in problemele absolute si a carui arta tine de har si de sacerdotiu: a avut curajul de a imbraca si de a se afisa, din nou, in ' hainele de purpura' ale poetului, socotite cam desuete sau usor excentrice de o mentalitate pozitivista. Nici unul dintre autorii lirici mai recenti n-a pus atata patos si atata fervoare intr-o asemenea revendicare a poeziei, superba si aristocrata ca statut".
Zi de sarbatoare
Dan Laurentiu
Tu ai o stea stralucitoare
an acest par pe care-l tarasti
pe pamantul negru
tu nu ma privesti pe mine
tu privesti pamantul
acesta pe care iti tarasti
parul albastru tu nu auzi
nici un cuvant pe care il strig
eu din cer
cand intr-o buna zi
fericita te vei inalta
pana aici intunecand lumina soarelui
ziua aceea de doliu
va fi o zi de sarbatoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
