Interesanta figura, baronul Georges Cuvier! Ivit la cumpana dintre secolele XVIII si XIX, a reusit sa scape de teroarea revarsata in valuri a Revolutiei Franceze si sa-si exerseze ascutisul mintii (una dintre inteligentele cele mai subtile, se spune, de care a avut parte omenirea) intr-un domeniu, atunci, de pionierat: biologia comparata si paleontologia vertebratelor. Fara a fi evolutionist, a sadit in stiinta cateva idei importante, intre care teoria catastrofelor ne mai da de lucru si astazi.
Intr-o vreme cand fosilele puneau in incurcatura pe multi savanti prea lesne dispusi sa accepte versiunea biblica a creatiei si istoriei lumii, Cuvier privea Pamantul ca pe o planeta batrana, bantuita periodic de "revolutii geologice" cu cauze naturale ce sfarseau prin a sterge mereu un numar de specii din randul celor vii. Daca un Thomas Jefferson inca mai spera ca mamutul sa-si scoata la un moment dat trompa paroasa si fildesii curbati de prin padurile neexplorate ale Americii, careia ii devenise al treilea presedinte, Cuvier era sigur ca si mamutul, si lenesul urias, mastodontul, elanul irlandez, carora fosilele le atestau existenta de odinioara, disparusera de mult, in catastrofe telurice succesive, imposibil inca de localizat pe diagrama timpului.
Stiinta moderna a scos exemplele de mai sus de sub incidenta "revolutiilor" catastrofale, lasand animalele pomenite sa dispara treptat, fiecare la vremea si in maniera sa proprie. Intr-un singur caz, de importanta covarsitoare, teoria savantului francez nu se da batuta: in acela al dinozaurilor.
E, intr-adevar, o mare enigma. O fauna bogata, cu numeroase genuri, specii si subspecii raspandite pe tot uscatul, in aerul si in apele calde ale Erei Mezozoice, veritabili stapani ai planetei timp de peste 130 de milioane de ani, ies brusc din arena in urma cu 65 de milioane de ani si lasa in urma lor doar fosile. Fragmente de schelet, urme ale trecerii, amintiri consistente ale unor timpuri geologice fabuloase. Ziua aceasta petrecuta cu iguanodonii are, deci, si o noapte cazuta brusc, ca o cortina opaca, peste intregul peisaj. La sfarsitul Cretacicului au disparut subit, dimpreuna cu toti ceilalti, tiranozauri, triceratopsi, plesiozauri, pterodactili si atatia alti dinozauri alergatori, taratori, inotatori si zburatori care le-au fost tovarasi de cursa.
O asemenea extinctie brusca si generala n-ar mai putea fi explicata decat de ipoteza unei catastrofe majore, iar - dupa ce se exclud toate solutiile unor dezastre cu originea pe Pamant - cea mai probabila ramane ciocnirea planetei cu un meteorit urias, un asteroid ratacitor. I s-a gasit si locul impactului (Golful Mexic), s-au simulat pe computer momentele si consecintele imediate, ca si schimbarile persistente, fatale, survenite in clima Pamantului. Cu putina imaginatie, putem reconstitui noi insine pe ecranul mintii explozia capabila sa zdruncine planeta din temelii, sa rupa si sa imprastie continente, sa le mature suprafata cu valuri potopitoare, cu uragane, cu fluvii de lava tasnite din ranile uscatului, pentru ca in cele din urma globul sa fie invaluit intr-un manson de emanatii toxice prin care soarele n-ar mai razbate timp de mai multe decenii.
Sa recunoastem ca utopia senina a dinozaurilor nu putea rezista la un asemenea supersoc fizic, in stare sa distruga mediul lor favorabil de pana atunci, transformandu-le conditiile climatice intr-un veritabil infern. Cuvier probabil ca surade multumit pe unde o mai fi cautand acum fosile: chiar si inamicii sai mai vechi sau mai noi trebuie, in cazul enigmatic al dinozaurilor, sa incline steagul si sa-i recunoasca teoria catastrofelor geologice ca valabila. In orice caz, alta mai buna nu avem.
Dincolo de scenariul descris mai inainte, vin nuantele. Am citit undeva ca niste cercetatori pun disparitia dinozaurilor in relatie cu o posibila dereglare a sexelor, pornind de la observatia actuala ca, in anii si in locurile cu temperaturi mai ridicate, ouale de crocodil eclozeaza indeosebi pui de sex masculin, femelele imputinandu-se. Ceea ce vrea sa insemne ca, in efectul de sera creat ca urmare a ciocnirii cu asteroidul, ouale dinozaurilor ar fi suferit in acelasi fel, condamnand intreaga lor populatie la disparitie prin simpla sistare a reproducerii. O fi fost si asta, desi sunt obligat sa ma intreb: cum de crocodilienii si alte reptile contemporane cu iguanodonii, suferind, bineinteles, si ele efectul amintit, si-au trimis totusi urmasii pana la noi, si doar dinozaurii nu. Dar acestea sunt doar amanunte fara prea mare relevanta in contextul ipotezei generale.
Nu-i tocmai placut (parca am mai spus-o o data) sa te loveasca meteoritul. Sa vedem, insa, si partea buna a lucrurilor: in imprejurarea aceea indepartata, ni s-a dat si noua o sansa. Iesite in mod dramatic din joc, animalele mari si puternice au lasat scena libera pentru tot soiul de maruntisuri agile, devenite cu timpul mamifere. Parca mamifere suntem si noi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
