...sa fii compozitor si sa primesti de la un regizor ca Alexandru Tocilescu textul unei piese de teatru suprarealist, adica un conglomerat de cuvinte mai mult fara sens, insotit de rugamintea acestuia de a-i compune muzica?
Desigur, se pot imagina mai multe raspunsuri in care onoarea, surprinderea si descurajarea (dupa lectura textului) se pot combina in diferite proportii. Singura persoana care a fost pusa insa in aceasta incitanta situatie a fost compozitoarea Irinel Anghel, al carei raspuns la intrebarea de mai sus a fost dat pe scena Teatrului Bulandra prin muzica operei bufe Elizaveta Bam, textul apartinandu-i lui Daniil Harms.
Cine s-a aflat in Sala Izvor si a incercat sa se puna in situatia compozitorului acestei opere a putut observa problemele paradoxale pe care le ridica un astfel de spectacol. Pe de o parte ofertant fara limite din punctul de vedere al libertatii de asociere cu orice stil muzical, pe de alta parte inhibant prin ermetismul unor pasaje de text destul de intinse. Din fericire, forma - in care actiunea inceputa este oprita pe perioda unui imens vis si reluata apoi frust pentru a justifica aparitia rapida a unui final-ghilotina - a putut constitui un pretios punct de plecare pentru acea munca a autoarei de detectiv de sensuri inter si supratextuale.
Cu un instinct sigur, Irinel Anghel a stiut sa aleaga calea succesului ocolind cliseele, apeland la un discurs muzical dominat de stilul popular al citatelor din muzici pe cat de diferite stilistic, pe atat de bine cunoscute marelui public. S-a creat astfel un rapel cultural bulversant, dar absolut necesar pentru a da publicului impresia unui oarecare echilibru, senzatia unui continuu dej? vu pe spatii minuscule, potentand intr-o maniera remarcabila stralucitoarea dimensiune vizuala. Citatele au fost legate prin fragmente de muzica pe banda sau prin plonjeuri surprinzatoare in pasaje instrumentale unde se executau treceri rapide prin stiluri diverse, de la zona fusion, la accente arhetipale, etno sau polimuzicale. Conceputa pentru vocile actorilor Crina Muresan - Elizaveta Bam, Vlad Ivanov - Ivan Ivanovici, Serban Celea - Piotr Nikolaevici, Virginia Mirea - Mama, Mihai Constantin - Tatal, Irina Petrescu - Cersetoarea al caror travaliu interpretativ (fara precedent in cariera lor sau pe scenele romanesti) este demn de cea mai curata forma de respect, muzica la Elizaveta Bam a reusit sa dea o noua dimensiune textului lui Daniil Harms. Plasandu-se ea insasi adesea prin preocuparile ei diverse in zona puritatii translucide a suprarealismului, Irinel Anghel a preferat si de aceasta data, si bine a facut, sa aiba curajul de a incerca si altceva.
Sustinuta interpretativ cu bucurie de un grup instrumental al proiectului Pro Contemporania si de grupul vocal Acustic, muzica a batut cu putere, alaturi de regia mereu alta a lui Alexandru Tocilescu si scenografia si costumele venite dintr-un vis al lui Dragos Buhagiar, la usa de fum si cremene a suprarealismului din jurul nostru. Intr-un hohot de ras, se petrece o tragedie al carei absurd doare ca un timpan spart. Totul foarte repede, ca nu cumva sa ne luam in serios si sa ne speriem de golul din jur.
Eclectismul stilistic al muzicii capata la sfarsit o concluzie, alta pentru fiecare spectator din sala. In urma ei, poate, pret de cateva momente vom fi candva mai liberi sa observam o frantura din miracolul cotidian.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
