Avem prin casă vreo douăzeci de telecomenzi. Televizoare, DVD-uri, staţie audio, decodoare digitale TV, aer condiţionat, jucării ale copiilor, cheile de la maşină. Şi stăm la bloc, într-un apartament obişnuit - ia să fi avut casă fiţoasă cu telecomandă de tras jaluzelele, de deschis poarta sau uşa la garaj!
Uneori mă mir că nu am încă o telecomandă pentru aprins aragazul sau ca să dau drumul la duş fără să mă ud. Şi, da, mi s-a-ntâmplat să iau în mână o telecomandă, cu gândul cine ştie unde, şi să apăs la întâmplare un buton ca să deschid când sunase cineva la uşă sau voiam să dau mai încet unul dintre băieţi...
Ca să nu mai spun că, dacă umbli noaptea prin casă te ia cu fiori, zici că eşti în Star Trek sau în cine ştie ce laborator subpământean secret, din cauza numeroşilor ochi aprinşi ai ledurilor de stand-by. Într-o vreme, aveam un televizor al cărui indicator de "în funcţiune" arunca o lumină albastră sepulcrală... L-am dat, să scăpăm de el.
Mai trebuie să spun că avem cel puţin două telecomenzi despre care nu ştim ce telecomandă, de unde au apărut şi care e scopul lor. Poate au fost teleportate... Poate fac parte dintr-un plan de invazie extraterestră... Pe când mai aveau baterii, am încercat să le acţionez apăsând toate butoanele şi rotindu-le jur împrejurul meu. Nu s-a întâmplat nimic. Sau mai ştii ce numărătoare inversă, tăcută, am declanşat? De frică, le-am scos bateriile, dar poate că astea merg şi cu alte surse de energie...
Departe de mine însă intenţia de a-mi scuipa în sân, de a denigra sau de lua peste picior micul obiect cu multe butoane (dintre care cel puţin 10% nu m-am prins la ce folosesc). Din contră, vreau să-ţi dedic o odă, O!, Ţie, Zeu al Telecomenzii, fără de care viaţa mea ar fi varză, scuzaţi expresia.
Mă gândesc, fireşte, la telecomanda TV. Orice-aş face, oricât aş citi sau m-aş plimba, oricâtă treabă aş avea, tot ajung să mă uit şi la televizor, măcar spre miezul nopţii. Or, ce m-aş face atunci fără telecomandă!? Varietatea şi calitatea programelor mă forţează să schimb canalul cam la 1,5 secunde o dată, până ajung la capătul spectrului şi-o iau înapoi. Ei!, cum ar fi să fac asta din butoanele aparatului TV!? Ori aş sta lipit ca Gonzo de ecran, ceea ce mi-ar dăuna grav sănătăţii - şi NU din cauza radiaţiilor -, ori aş inventa un nou exerciţiu de fitness, ridicarea din fotoliu sau pat la fiecare 1,5 secunde, ceea ce mi-ar aduce sfârşitul prematur.
Dar mai presus de toate telecomanda este marele meu prieten atunci când dau peste unul dintre cele nu mai mult de 30 de chipuri ultracunoscute, senatori pe viaţă ai talk-show-urilor. Mă mândresc că intervalul meu de reacţie este sub 0,5 milisecunde, scăpând cu bine înainte de-a se termina cuvântul care începuse să fie rostit când am ajuns acolo, ca-n frumosul banc cu poetul Andrei Păun.
Îţi mulţumesc, telecomandă! Tu îmi salvezi sufletul şi mintea!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
