In februarie 1957, Jack Kerouac sosea in Tanger pentru a-si ajuta prietenul, pe Bill Burroughs, sa-si dactilografieze romanul fara nume pe care il tinea imprastiat pe jos, in camera de bordel in care traia singur, la capatul unei perioade de abuzuri (eukodol, sex - era homosexual -, amenintari cu pistolul). Kerouac pune romanului un titlu, The Naked Lunch, si lucreaza la el, dar clacheaza dupa cateva zile, are cosmaruri ingrozitoare si pleaca aproape bolnav de nervi.
Acesta este William Burroughs, iar cititorul care intra in biografia si literatura scriitorului american trebuie sa-si abandoneze prejudecatile si sa se astepte la lucruri cel putin neobisnuite. El hombre invisibile, mitologul postmodernitatii, iconoclastul de serviciu al tuturor curentelor protestatare care i-au urmat afirmarii este, totodata, scriitorul care a desfiintat cenzura puritana in SUA, in urma unui proces faimos.
Romanul Orasele noptii purpurii, imbratisand sloganul "Nimic nu e adevarat, totul e permis", nu face exceptie de la regula. Autorul construieste o poveste politista antrenanta, scrisa in maniera pulp, un roman pirateresc care, de la un anumit moment, devine jurnal, iar ulterior se dovedeste a fi doar un pretext pentru o utopie retroactiva de un cinism comic: candva, in negura timpului, pe Pamant a avut loc un accident cosmic care a dat nastere unui virus mutant - umanitatea, asa cum arata ea astazi. Finalul este apocaliptic, cele trei povesti se amesteca, au loc calatorii in timp si un razboi in urma caruia nu mai raman decat orase pustii.
Acuzat de nihilism feroce, de faptul ca in viziunea lui umanitatea este endemia distrugerii, Burroughs vine in spiritul unei traditii clasice si incheie lantul trofic al creatiei in postmodernitate.
Cacanarul particular
Numele meu este Clem Williamson Snide. Sunt un cacanar particular.
Ca detectiv, dau peste mai multa moarte decat permite legea. Vreau sa spun legea mediilor. Iata-ma acolo, in fata camerei de hotel, asteptand adulterinul sa atinga un crescendo de zgomote amoroase. Intotdeauna gasesc ca, daca intri exact cand e pe terminate, n-are timp sa se desfaca si sa se dea la tine. Cand eu si cacanarul casei am intrat cu o cheie de rezerva, mirosul de rahat si migdale amare ne-a aruncat inapoi in hol. Se pare ca amandoi luasera cate o capsula de cianura si se futusera pana s-a dizolvat capsula. O moarte amoroasa chiar urata.
Alta data, lucram la un caz de spionaj industrial banal, cand fabrica a luat foc si au ars douazeci si trei de oameni. Astfel de lucruri se intampla. Eu sunt un om de lume. Alergand incoace si incolo, intrand si iesind din ea.
Moartea miroase. Vreau sa spun: are un miros special, peste si deasupra mirosului de cianura, putreziciune, sange, tamaie sau carne arsa. E ca opiul. O data ce o mirosi, nu o mai uiti. Pot sa intru pe o strada si sa miros o boare de fum de opiu si stiu ca cineva bate gongul prin preajma.
Mi-a venit o boare de moarte de indata ce domnul Green a pasit in biroul meu. Nu poti sa spui intotdeauna a cui moarte e. Putea fi a lui Green, a nevestei sale sau a fiului disparut pe care vrea sa i-l gasesc. Ultima scrisoare, din insula Spetsai, doua luni in urma. Dupa o luna fara nici un cuvant, familia a inceput sa faca cercetari prin telefoane la mare distanta.
"Ambasada nu ne-a fost de nici un ajutor", spuse domnul Green.
Am dat din cap. Stiam cat de nefolositori puteau fi.
"Ne-au indrumat catre politia greaca. Din fericire, am gasit acolo un om care vorbea engleza."
"Ar trebui sa fie colonelul Dimitri."
"Da. Il cunoasteti?"
Am dat din cap, asteptand sa continue.
"A verificat si nu a gasit nici o inregistrare cum ca Jerry ar fi parasit tara si nici o inregistrare la alt hotel dupa Spetsai."
"Ar putea sa viziteze pe cineva."
"Sunt sigur ca ne-ar scrie."
"Deci credeti ca nu e doar o neglijenta din partea lui sau poate o scrisoare pierduta?... Se intampla in insulele grecesti..."
"Si doamna Green, si eu suntem convinsi ca ceva nu e in regula."
"Foarte bine, domnule Green, mai exista chestiunea platii mele: o suta de dolari pe zi plus deconturi si o mie de dolari avans. Daca lucrez la un caz doua zile si cheltuiesc doua sute de dolari, inapoiez sase sute clientului. Daca trebuie sa parasesc tara, avansul este de doua mii. Va convin termenii?"
"Da."
"Foarte bine. Voi incepe chiar aici, in New York. Uneori, am reusit sa-i procur clientului adresa persoanei disparute dupa cateva ore de munca. Se poate sa fi scris unui prieten."
"Asta e usor. Si-a lasat agenda. M-a rugat sa i-o trimit prin American Express in Atena." Imi intinde agenda.
"Excelent."
Acum, cand am un caz de persoana disparuta, vreau sa stiu tot ce imi poate spune clientul despre individul respectiv, nu conteaza cat de putin importante si irelevante ar parea informatiile. Vreau sa stiu preferintele lui in ceea ce priveste mancarea, imbracamintea, culorile, lecturile, distractia, folosirea drogului si a alcoolului, ce marca de tigari fumeaza, fisa medicala. Am un chestionar tiparit, cu cinci pagini de intrebari. L-am scos din dulapul cu dosare si i l-am dat.
"Vreti sa completati acest chestionar si sa mi-l aduceti poimaine? Asta imi va da timp sa verific adresele locale."
"Am vorbit la telefon cu cei mai multi dintre ei", spuse el direct, ca si cum se astepta sa iau primul avion spre Atena.
"Bineinteles. Dar prietenii unei P.D. - persoana disparuta - nu sunt intotdeauna sinceri cu familia. In plus, presupun ca o parte dintre ei s-au mutat sau au telefonul deconectat. Nu-i asa?" El dadu din cap. Am luat chestionarul. "Unele dintre aceste intrebari pot parea irelevante, dar toate se aduna. Am gasit odata o persoana disparuta stiind ca poate sa-si miste urechile. Am observat ca sunteti stangaci. Fiul dumneavoastra este si el stangaci?"
"Da, este."
"Puteti sari aceasta intrebare. Aveti o poza de-a lui la dumneavoastra?"
Mi-a dat o fotografie. Jerry era un copil frumos. Zvelt, roscat, ochi verzi departati, o gura lata.
"Domnule Green, vreau toate fotografiile cu el pe care le gasiti. Daca imi sunt de folos, fac copii dupa ele si va inapoiez originalele. Daca a pictat ceva, a facut scheciuri sau a scris, as vrea sa le vad de asemenea. De fapt, si orice inregistrare cu vocea lui. Si, daca e posibil, va rog sa-mi aduceti orice articol de imbracaminte care nu a fost curatat dupa ce l-a imbracat."
"E adevarat ca utilizati metode parapsihologice?"
"Folosesc orice metoda care m-ar ajuta sa gasesc persoana disparuta. Daca il pot localiza in propria mea minte, atunci il pot localiza si in afara ei."
"Sotia mea e preocupata de chestiile astea paranormale. De aceea am venit la dumneavoastra. Are un presentiment ca ceva i s-a intamplat si spune ca doar un medium il poate gasi."
M-am gandit ca asta inseamna ca suntem doi. Mi-a scris un cec de o mie de dolari. Ne-am strans mainile.
Am inceput direct. Jim, asistentul meu, era plecat din oras pentru un caz de spionaj industrial - e specializat in electronice. Asa ca eram pe cont propriu. In mod normal, nu imi car tinicheaua pentru un caz de P.D., dar acesta mirosea a pericol. Mi-am pus 38-ul bont intr-un ham de coaste. Apoi am descuiat un sertar si mi-am pus in buzunar trei jointuri din cel mai bun tutun columbian amestecat cu has. Nu e nimic mai bun ca un joint sa sparga gheata si sa atate memoria. Am mai luat o portie de heroina. Uneori merge mai bine decat banii.
Cea mai mare parte dintre adrese erau in zona SoHo. Asta insemna ca era vorba de mansarde, iar asta, de cele mai multe ori, presupune ca usa din fata e incuiata. Asa ca am inceput cu o adresa pe Sixth Street.
Ea imi deschise imediat, dar tinu lantul pus. Pupilele ii erau dilatate, ochii ii curgeau si isi tragea nasul, asteptand Omul. Ma privi cu ura.
Am zambit. "Asteptai pe altcineva?"
"Esti curcan?"
"Nu. Sunt un detectiv particular angajat de familie sa-l gasesc pe Jerry Green. Il cunosti?"
"Stii ce, nu trebuie sa vorbesc cu tine."
"Nu, nu trebuie. Dar s-ar putea sa vrei." I-am aratat portia de heroina. A desfacut lantul.
Locul era imputit - un maldar de vase in chiuveta, gandaci alergand peste ele. Cada era in bucatarie si nu mai fusese folosita de mult. M-am asezat cu grija intr-un scaun cu arcurile la vedere. tineam portia in mana in asa fel incat ea sa o poata vedea. "Ai vreo poza cu el?"
Ma privi, apoi se uita la heroina. Cotrobai printr-un sertar si puse doua fotografii pe masuta de cafea, care se inclina. "Astea ar trebui sa valoreze ceva."
Valorau. Una era cu Jerry in drag si chiar era o femeie frumoasa. Cealalta il arata stand in picioare, gol, cu o erectie. "Era gay?"
"Bineinteles. Ii placea sa fie futut de portoricani si sa-si faca poze."
"Te platea?"
"Bineinteles, douazeci de bistari. Pastra majoritatea pozelor."
"De unde avea banii?"
"Nu stiu."
Mintea. Am bagat textul meu obisnuit. "Acu', uite, eu nu sunt curcan. Sunt detectiv particular, platit de familie. Sunt platit sa-l gasesc, asta e tot. Lipseste de doua luni." Mi-am pus heroina inapoi in buzunar si asta a determinat-o sa vorbeasca.
"Vindea C."
Am asezat heroina pe masuta. S-a uitat la usa din spatele meu.
Mai tarziu, in dupa-amiaza aceea, dupa un joint, am chestionat un cuplu simpatic de gay, care pur si simplu il adorau pe Jerry.
"Un baiat asa de dragut..."
"Atat de intelegator..."
"Intelegator?"
"Cu homosexualii. Chiar a participat la marsuri cu noi..."
"Si uite ce carte postala ne-a trimis din Atena."
Era o carte postala de muzeu, cu statuia unui efeb gasit la Kouros. "Nu-i dragut din partea lui?"
Foarte dragut, am gasit.
Am interogat pe oricine am gasit in agenda. Am vorbit cu ospatari si barmani din zona SoHo: Jerry era un baiat dragut... politicos... echilibrat... un pic retinut. Nici unul dintre ei nu avea nici cel mai mic indiciu despre viata lui dubla, de traficant de coca si homosexual travestit. Imi dau seama ca o sa am nevoie de mult mai multa heroina in cazul acesta. Asta e usor. Cunosc niste baieti narco ce imi sunt datori. Imi ia o uncie si un bilet pentru San Francisco ca sa cumpar cateva nume de la papusica asta junky.
Cauta si vei gasi. Aproape ca mi-am gasit in stomac o dalta de spart gheata. Bate si ti se va deschide. Deseori nu mi se deschide. Dar in cele din urma gasesc pe cineva care o face: un pusti portorican de douazeci de ani pe nume Kiki, aratos si chiar atasat de Jerry in felul lui. Medium de asemenea, practicand magie Macambo. Mi-a spus ca Jerry avea semnul mortii pe el.
"Care era sursa lui pentru coca?"
Isi apropie fata. "Nu stiu."
"Nu te pot condamna pentru ca nu stii. Sa zicem ca aceasta sursa era un agent federal de la narcotice."
Se intuneca de tot la fata. "Eu nu ti-am spus nimic."
"Auzea voci? Voci care ii dadeau ordine?"
"Banuiesc ca auzea. Era controlat de ceva."
I-am dat cartea mea de vizita. "Daca vreodata ai nevoie de ceva, anunta-ma."
Domnul Green se prezenta a doua zi dimineata cu un maldar de fotografii. Chestionarul pe care i-l dadusem fusese completat cu grija la masina de scris. Mai adusese o mapa de scheciuri si o esarfa verde. Esarfa duhnea a moarte.
M-am uitat pe chestionar. Nascut pe 18 aprilie 1951, in Little America, Wyoming. "Amiralul Bird va ureaza bine ati venit pe Deep Freeze Special." M-am uitat prin fotografii: Jerry copil... Jerry pe cal... Jerry cu un zambet insorit tinand o sfoara cu pastravi... poze de la absolvire... Jerry ca Toff in piesa de colegiu O noapte la han. Toate aratau exact asa cum trebuiau sa arate. Ca si cum el juca rolul pe care il asteptau toti. Erau aproximativ cincizeci de fotografii recente, toate aratand ca Jerry.
Fa cuiva cincizeci de fotografii. Vor fi cateva in care fata e atat de diferita, incat abia poti recunoaste subiectul. Jerry avea doar una. Don Juan spune ca oricine arata ca aceeasi persoana nu e o persoana. Este interpretul persoanei.
Nu e nevoie sa spun ca nu i-am povestit domnului Green despre obiceiurile sexuale si narcotice ale lui Jerry. I-am spus doar ca nimeni dintre cei cu care am vorbit n-a mai auzit ceva despre Jerry de la disparitia lui si ca eram dispus sa plec la Atena imediat, daca el dorea sa continuu cazul. Mi-am luat banii.
La Atena, l-am sunat pe Dimitri de la Hilton si i-am spus ca il cautam pe baiatul Green.
"O, da... avem atatea cazuri dintr-astea... timpul si resursele noastre sunt limitate."
"Inteleg. Dar am un presentiment urat legat de asta. Are niste obiceiuri kinky."
"S-M?"
"Un fel de... si conexiuni in lumea subterana..." N-am vrut sa-i mentionez despre C la telefon.
"Daca aflu ceva, te anunt."
"Multam. Merg al Spetsai, maine, sa arunc o privire. Ma intorc miercuri..."
L-am sunat pe Skouras in Spetsai. E agentul turistic de acolo. Detine contractele de inchiriere si inchiriaza apartamente in timpul sezonului. Organizeaza tururi. Detine discoteca. El este primul om pe care un turist il vede pe insula Spetsai si ultimul, de vreme ce e si agent de transport.
"Da, stiu despre el. Am primit un telefon de la Dimitri. Ma bucur sa te ajut in orice fel pot. Ai nevoie de o camera?"
"Daca e posibil, as vrea camera pe care a avut-o el."
"Poti sa-ti dau orice camera doresti... sezonul s-a incheiat."
Macar o data, aeroglisorul mergea. Aveam noroc. Aeroglisorul face o ora, iar vaporul sase.
Da, Skouras isi amintea de Jerry. Jerry sosise cu niste tineri pe care ii cunoscuse pe barca - doi nemti cu rucsac si o suedeza cu prietenul ei englez. "Ceva special la ceilalti?"
"Nimic. Aratau ca o mie de alti tineri care roiesc pe insula in sezon. Au stat o saptamana. Ceilalti au plecat pe Lesbos. Jerry s-a intors la Atena singur."
Unde au mancat? Unde si-au baut cafeaua? Skouras stia. El stie tot ce se intampla pe Spetsai.
"Mergea la discoteca?"
"In fiecare seara. Baiatul Jerry era un bun dansator."
"E cineva in vila acum?"
"Doar ingrijitorul si nevasta-sa."
Mi-a dat cheile. Am observat un volum ros din Magicianul lui John Fowles. De indata ce intra cineva in birou, Skouras stie daca trebuie sau nu sa-i imprumute cartea. Are ordinele lui. Ultima oara cand am fost aici, mi-a imprumutat cartea, iar eu am citit-o. Ba chiar am calarit un cal ca sa vad casa Magicianului si am cazut de pe cal la intoarcere. Am aratat spre carte. "Din intamplare..."
A zambit. "Da, i-am imprumutat cartea si mi-a restituit-o la plecare. A zis ca a gasit-o foarte interesanta."
"Pot sa o imprumut din nou?"
"Bineinteles."
Vila era la o suta de picioare de plaja. Apartamentul era la etajul al doilea - trei dormitoare din hol, bucatarie si baie la capatul holului, balcon pe o latura a cladirii. Era un miros statut si rece, storurile lasate. Am ridicat storurile in toate cele trei dormitoare si l-am ales pe cel din mijloc, unde mai statusem. Doua paturi, doua scaune, cuier batut in perete.
Am pornit incalzitorul electric si mi-am scos reportofonul din husa lui. E un reportofon special, proiectat si asamblat de asistentul meu, Jim, si ceea ce nu inregistreaza nu exista. De asemenea, este special proiectat pentru mixari si suprapuneri si poti sa comuti intre Record si Playback fara sa opresti aparatul.
Am inregistrat cateva minute in toate cele trei camere. Am inregistrat apa trasa in closet si dusul curgand. Am inregistrat apa curgand in chiuveta de la bucatarie si zornaitul vaselor si frigiderul deschizandu-se, inchizandu-se si bazaind. Am facut o inregistrare pe balcon. Acum stau intins in pat si citesc cateva selectii din Magicianul, pentru inregistrare.
Va voi explica felul cum sunt facute aceste inregistrari. Vreau o ora de Spetsai: o ora din locurile unde a fost o P.D. si din sunetele pe care le-a auzit. Dar nu in ordine. Nu pornesc de la inceputul casetei, inregistrand pana la sfarsit. Derulez caseta inainte si inapoi, mixand la intamplare, astfel incat Magicianul poate fi intrerupt la mijlocul unui cuvant de apa de la closet sau Magicianul se interpune printre sunetele marii. Este un fel de I Ching sau procedura-darabana. Cat de intamplatoare este de fapt? Don Juan spune ca nimic nu este intamplator pentru un om invatat: tot ceea ce vede si aude el se afla acolo tocmai la timp, asteptand sa fie vazut si auzit.
Iau pranzul intr-un restaurant mic pe plaja, unde Jerry obisnuia sa manance cu prietenii lui. Apa minerala si salata. Proprietarul si-a amintit de mine si ne-am strans mana. Cafea la cafeneaua de pe dig, unde mergeau Jerry si prietenii lui. Inregistrez. Fac poze. Ajung la posta, cele doua chioscuri care vand tigari de import si ziare. Singurul loc unde nu inregistrez e biroul lui Skouras. Nu i-ar placea. Il pot auzi: "Eu sunt proprietar si nu detectiv particular. N-am nevoie de P.D.-ul tau in biroul meu. Piaza-rea."
Cina intr-un restaurant unde Jerry si prietenii lui au mancat in seara in care au ajuns. Acest restaurant e recomandat de Skouras. Ma relaxez cu cateva pahare de ouzo, inaintea unei cine cu sturion rosu si salata greceasca, date pe gat cu Retsina. Dupa cina, merg in discoteca, pentru a inregistra niste muzica pe care Jerry obisnuia sa danseze. O contesa germana danseaza cu niste tineri locali.
A doua zi a fost vant si aeroglisorul a ramas la mal. Am luat vaporul de amiaza si dupa sase ore eram inapoi in camera mea de la Hilton.
Am scos o sticla de scotch Johnnie Walker Black Label duty-free si am comandat sifon si gheata la room service-ul Hiltonului. Am pus poza de absolvire a lui Jerry intr-o rama de argint, pe birou, am adunat chestionarele si am pus o ora de Spetsai in fundal. Ospatarul a intrat cu gheata si sifonul.
"E fiul dumneavoastra, domnule?"
Am zis da pentru ca mi-a venit la indemana. Mi-am turnat putin si mi-am aprins o Senior Service. Am inceput sa gandesc cu voce tare, mixand pe caseta....
"Suspectat de a fi implicat pana la un anume nivel: Marty Blum, un gainar marunt, cu conexiuni babane. Era in Atena la sau cam in momentul in care a disparut Jerry.
Helen si Van - de asemenea in Atena in acel moment. Van incerca sa faca rost de permis pentru a putea deschide o clinica de dezintoxicare pe una dintre insule. Nu l-a obtinut. A parasit Atena pentru Tanger. A parasit Tangerul pentru New York. Probleme la imigrari. Se presupune ca se afla in Toronto." Ce stiu despre aceste doua pasarele? O multime. "Doctor Van: varsta - cincizeci si sapte; nationalitate - canadiana. Traficant de marfa, avorturi in completare si fatada pentru adevarata lui specializare, care sunt transplanturile. Helen, asistenta lui: varsta - saizeci; nationalitate - australiana. Maseuza, avortionista, suspecta ca fiind hoata de bijuterii si asasina."
Contesa Minsky Stahlinhof de Gulpa, cunoscuta drept Minny prietenilor ei si sicofantilor: o femeie dura ca un peste congelat sub tone de sist gri. "Descendenta rusa alba si italiana. Avere stratosferica: aproape un miliard de marci. Sursa averii: manipulare de marfuri. Se muta intr-o tara saraca precum Maroc si cumpara marfuri de baza ca zahar, cherosen si ulei de gatit si le scoate de pe piata in depozitele ei, apoi le baga iar pe piata la un pret sporit. Contesa si-a stors averea de la sarmani. Ea are alte interese decat banii. E un grangure, intr-adevar. Detine proprietati imense in Chile si Peru si are acolo laboratoare secrete. A angajat biochimisti si virusologi. Indicatii: experimente genetice si arme biologice."
Dar despre contesa de Vile? "De Vile: foarte bogata, dar nu de nivelul Gulpei. O femeie depravata, pasionala si capricioasa, diabolica precum Circe. Contacte extinse in lumea interlopa si politie. In termeni apropiati cu don-ii mafiei si capii politiei din Italia, New York, Maroc si America de Sud. O obisnuita a refugiilor sud-americane ale contesei Gulpa. Cateva cazuri nerezolvate de persoane disparute, implicand baieti de varsta lui Jerry, indica drept punct terminal laboratoarele sud-americane."
Mi-am aruncat o privire prin chestionare. "Istoric medical: scarlatina la patru ani." Acum scarlatina e o raritate, de cand au aparut antibioticele. "Se poate sa fi fost un diagnostic gresit?"
Toate astea si multe altele se adunau pe bucati de banda in recorder. Tocmai terminasem de citit un articol, cand domnul Green a intrat in biroul meu. Era un articol despre transplantul de cap facut pe maimute, Sunday Times, 9 decembrie 1973. Acum il scot pe un carnetel si citesc parti din el pe recorder: "Capete de maimuta transplantate pe trupuri de maimuta pot supravietui in jur de o saptamana. Desenul de deasupra schiteaza controversata operatie. «Tehnic, transplantarea capului la oameni e posibila», spune dr. White, «dar, stiintific, e inutila.»"
Prima mea intalnire cu domnul Green: mirosul mortii si ceva evaziv in legatura cu el. Vorbind cu prietenii lui Jerry, am aflat ca asta e o trasatura de familie. Toti l-au descris ca fiind greu de citit sau ca era greu sa o scoti la capat cu el. In cele din urma, am deschis televizorul. In timp ce ma uitam la un western italian subtitrat in greaca, am pus caseta din nou, la volum mic, concentrandu-mi atentia pe ecran, astfel incat sa aud inconstient caseta. Un hot de cai atarna pe spinarea unui cal, cand a sunat telefonul.
Era Dimitri. "Ei bine, Snide, cred ca ti-am gasit persoana disparuta... din pacate."
"Mort vrei sa spui?"
"Da. De fapt, imbalsamat." Facu o pauza. "Si fara cap."
"Ce?"
"Da. Capul taiat de la umeri."
"Ai verificat amprentele?"
"Da."
Am asteptat si restul.
"Cauza mortii nu e sigura. O congestie a plamanilor. Se poate sa fie strangulare. Corpul a fost gasit intr-o lada."
"Cine l-a gasit?"
"Eu. S-a intamplat sa fiu in port, verificand din nou posibilitatea ca baiatul sa fi plecat cu vreun cargo si am vazut cum imbarcau un cufar pe o nava sub pavilion panamez. Ei bine, a fost ceva legat de felul cum il carau... cum era dispusa greutatea, intelegi. Am intors lada in vama si am deschis-o. Uh, metoda de imbalsamare... cel putin neobisnuita, am putea spune. Trupul era perfect conservat, dar fara a se folosi vreun lichid de imbalsamare. De asemenea, era complet gol."
"Pot sa arunc o privire?"
"Bineinteles."
Medicul grec studiase la Harvard si vorbea o engleza perfecta. Intr-o tava alba erau insirate diverse organe interne. Trupul, sau ce mai ramasese din el, se gasea intr-o pozitie fetala.
"Luand in considerare faptul ca acest baiat e mort de cel putin o luna, organele interne se afla intr-o stare de conservare remarcabila," spuse doctorul.
Am privit corpul. Parul pubian, rectal si cel de pe picioare era rosu aprins. In orice caz, era mai rosu decat ar fi trebuit sa fie. Am indicat niste coji rosii imprejurul sfarcurilor, zonei inghinale, pulpelor si feselor. "Ce-s astea? Arata ca o eruptie."
"Ma intrebam si eu despre asta... Poate fi, bineinteles, o alergie. Roscatii sunt in mod special predispusi la reactii alergice, dar" - facu o pauza - "arata ca scarlatina."
"Urmarim toate spitalele si clinicile particulare pentru internari cu scarlatina", interveni Dimitri, "...sau orice alta boala care ar fi putut produce o asemenea alergie."
M-am intors catre doctor. "Doctore, ati putea spune daca amputatia a fost o treaba profesionala?"
"Absolut."
"Vor fi verificati toti medicii suspecti si clinicile", spuse Dimitri.
Substantele conservante pareau sa-si fi pierdut efectul si trupul emise un miros obscur, dulceag, care imi facu greata. Am observat ca acelasi lucru i se intampla si lui Dimitri, la fel doctorului.
"Pot sa vad lada?"
Lada era construita ca o cutie pentru gheata: un strat de pluta, iar interiorul intarit cu otel subtire.
"Otelul e magnetizat", imi spuse Dimitri. "Priveste." Isi scoase cheile de la masina si le vari in lada.
"Se poate ca asta sa fi avut vreun efect de conservare?"
"Doctorul spune ca nu."
Dimitri m-a condus inapoi la Hilton. "Ei bine, se pare ca ai inchis cazul, domnule Snide."
"Asa cred... Exista vreo sansa sa nu-l vedem in ziare?"
"Da. Aici nu e America. In plus, o poveste ca asta, intelegi..."
"Da rau pentru afacerea turistica."
"Ei, da."
Trebuia sa le dau un telefon rudelor apropiate. "Ma tem ca am vesti proaste pentru dumneavoastra, domnule Green."
"Da?"
"Ei bine, baiatul a fost gasit."
"Mort, vrei sa spui?"
"Imi pare rau, domnule Green..."
"A fost ucis?"
"Ce va face sa spuneti asta?"
"Nevasta-mea. Ea e un fel de, ei bine, medium. A avut un vis."
"Inteleg. Da, pare sa fie o crima. N-o sa o lasam sa scape in ziare, pentru ca publicitatea in acest moment ar putea impiedica investigatia."
"Vreau sa va angajez in continuare, domnule Snide. Sa dezlegati cazul uciderii fiului meu."
"Totul a fost aranjat, domnule Green. Politia greaca e chiar eficienta."
"Noi avem mai multa incredere in dumneavoastra."
"Ma intorc in New York in cateva zile. Va contactez de indata ce ajung."
Urmele aveau cel putin o luna vechime. Eram foarte sigur ca ucigasul sau ucigasii nu se mai gaseau in Grecia. N-avea rost sa mai raman. Dar era altceva ce trebuia sa veriific pe drumul de intoarcere.
* Din romanul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Paralela 45, in colectia "Romanul mileniului trei". Traducere de Adrian Buz
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
