Chiar daca, dintre evenimentele artistice care se petrec intr-un an in Franta, am lua in considerare numai festivalurile, tara aceasta tot ar putea fi numita inima culturala a Europei. Aici are loc cel mai renumit festival international de teatru - cel de la Avignon -, cel mai important festival de film - cel de la Cannes - si cel mai "tintit" festival al artistilor papusari: Festivalul Mondial al Teatrelor de Marionete de la Charleville-Mezieres.
ESti prezent in programul festivalului de la Charleville, inseamna ca existi. Indiferent ca s-a auzit sau (inca) nu de tine, indiferent ca esti artist independent, trupa particulara ori teatru de stat. Asa se pune problema printre artistii papusari cand vine vorba despre Festivalul Mondial al Teatrelor de Marionete.
In oraselul din Ardennes totul a inceput acum 45 de ani, cand artistul Jacques Felix, nascut aici, a pus bazele a ceea ce va deveni, incepand din 1972, Festivalul Mondial al Teatrelor de Marionete. Editie dupa editie, reuniunea a crescut, iar in jurul ei, Institutul International si Scoala Nationala Superioara pentru Arta Marionetei. De viata acestor doua institutii se leaga si un nume romanesc: Margareta Niculescu, cea care le-a fondat si condus multi ani si care este acum presedinte de onoare al UNIMA (Uniunea Internationala a Artistilor Marionetisti). O data la trei ani, toamna (la sfarsit de septembrie sau inceput de octombrie), timp de o saptamana, mica localitate din nord-estul Frantei isi dubleaza numarul de locuitori. Printre cetatenii sai "de ocazie" m-am numarat anul acesta si eu, participand, la recomandarea Sectiei romane a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT), la seminarul tinerilor critici, desfasurat in cadrul festivalului.
Pe strazile inguste, pline de curiosi adunati sa urmareasca vreo reprezentatie a artistilor ambulanti, in drum spre una sau alta dintre salile unde se tineau spectacolele sectiunii oficiale, m-am simtit precum Alice in Tara Minunilor. Imaginile care imi treceau prin fata ochilor, vii si colorate, compuneau franturi de poveste pe care le recunosteam, care imi apartineau si mie, si celor din jurul meu, multi, trecuti de varsta copilariei. Pitici calare pe melci uriasi treceau in viteza, pe la colturi iti taiau calea clovni si vrajitoare. Printre marfurile din vitrinele magazinelor, chiar si ale celor de pantofi, se strecurasera papusi, balcoanele si zidurile caselor erau impodobite cu tot felul de figurine din carpe ori paie, semn ca toti locuitorii participa la sarbatoarea orasului, sarbatoare care este de fapt, prin afluxul de turisti, una dintre principalele surse de castig ale locului. Pe langa sectiunea de strada, festivalul mai are doua: in si off, care au cuprins spectacole jucate, in diverse spatii special amenajate, de 147 de companii din 34 de tari. Programul este foarte incarcat si oricine poate alege dupa pofta inimii sau curiozitatea momentului. Daca esti interesat de spectacole traditionale, poti vedea marionete pe apa, unice in lume prin tehnica de manuire ce s-a pastrat neschimbata din secolul al XI-lea - teatrul vietnamez este invitat la fiecare editie - sau teatrul de umbre Karag?z din Turcia. Daca vrei sa vezi stiluri diferite de manuire (sfori, tija, papusi pe mana, la masa, la paravan) sau de constructie (papusi de dimensiuni mici, de marimea unui om, confectionate din lemn, material textil, latex, hartie etc.), reprezentari ale basmelor pentru prichindei ori ale "povestilor" pentru oameni mari, gasesti orice. Majoritatea spectacolelor nu se adreseaza insa unui auditoriu de o varsta anume, iar fisa lor de prezentare din catalogul festivalului contine (in mod surprinzator pentru un spectator educat in spiritul perceperii - gresite - a teatrului de papusi drept unul exclusiv pentru copii) precizarea tout public. Lista ofertelor poate continua cu spectacole de cabaret cu papusi (Huber Marionettes din SUA), scenarii vizuale create de artisti ce-si folosesc doar mainile, picioarele sau genunchii pe post de "obiecte" animate (Theatre des Tarabates din Franta, Teatro dei Piedi din Italia), reprezentatii care se bazeaza pe tehnici media de ultima ora (Intimit?ten, semnat de Iris Meinhardt din Germania) si care militeaza pentru acceptarea termenului mai larg de "teatru de animatie" in locul celui "de papusi si marionete". Ultimele categorii de spectacole amintite sunt si cele mai discutate printre artisti si teoreticieni. Ceea ce face Iris Meinhardt pe scena este teatru? Pasarea de foc dupa Stravinski a companiei Gioco Vita din Italia ce este de fapt: teatru de umbre cu dans sau teatru-dans cu umbre? Departe de a putea fi numite "experimentale", aceste spectacole au in comun dorinta realizatorilor de a descoperi si studia limitele formei de expresie pe care o practica. Unele mai reusite, altele mai putin, insa toate interesante, aplicand tehnica de baza a teatrului de papusi si marionete: animatia (indiferent daca a obiectelor, a umbrelor sau a imaginilor create cu ajutorul computerului sau al camerei video), ceea ce a si justificat pe deplin prezenta lor in festival. Intimit?ten a fost indiscutabil un spectacol de teatru, pentru ca nu a pierdut din vedere cea mai importanta functie a acestuia: comunicarea vie, directa si imediata, chiar daca a folosit pentru atingerea ei elemente specifice limbajului unei arte mai "reci", cum este cinematograful.
Compania Gioco Vita, specializata in teatrul de umbre modern (absent, din pacate, din preocuparile artistilor romani), a atras in mod deosebit atentia publicului. Asimiland traditia genului, regizorul Fabrizio Montecchi a demonstrat, cu Pasarea de foc, ca a castigat lupta cu prejudecata conform careia teatrul de umbre este unul exclusiv de imagine, construit in spatiul bidimensional pe care se proiecteaza siluetele (figurine manuite, cel mai adesea, cu ajutorul tijelor); prin miscarea artistilor de o parte si de alta a sursei de lumina, sau chiar a ecranului, el cultiva ideea de spatiu. Umbrele sale sunt cei mai "sinceri" actori, ele nu interpreteaza roluri, ci sunt personajele, dar, spre deosebire de papusi, nu exista decat atunci, in momentul reprezentatiei: o data lumina stinsa, ele dispar.
Daca denumirea cea mai potrivita este teatru de umbre cu dans sau teatru-dans cu umbre nu e atat de important pentru cei de la Gioco Vita. Ei stiu ca fac Teatru. Iar ca sa ajungi la Charleville-Mezieres asta conteaza in primul rand.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
