Adica, ne-ar lamuri pe data Ciprian Paleolog, o viziune evident utopica asupra umanitatii, supusa (artisticeste, prin repetate mesaje vizuale avertizoare) unui metodic si indelungat proiect de corectie. Ceea ce tanarul artist s-a si apucat sa faca. In decembrie trecut, la Galeria "Simeza", s-a consumat cel de al patrulea stadiu, din cele 24 planuite inca din anul 2000. La 24 de ani, cu prilejul dobandirii titlului de master, initia suita bienala a deja faimosului sau PROIECT UMAN. Cu o cadenta de metronom, el se face mesagerul, foarte grav si solemn in discursul sau plastic si teoretic, al acestei nevoi iminente a omenirii de a-si birui "Neputinta", de a se dezmetici din fatalitatea auto-asumata a "Lipsei de speranta" si a-si corija derivele endemice de la traiectoria normala a predestinarii sale.
Dupa primele trei stadii - punerea in tema, Omagiu neputintei; apoi Decaderea; Nu este cale de mijloc - stadiul 2006 s-a constituit sub sentinta Oriunde e Nicaieri. Ceea ce nu ni se sugereaza, este cine traseaza normalitatea traiectelor si care este, de fapt, finis-ul acelei predestinari de care ni se tot spune in tot felul de dogme, teo- si filosofii si concepte vizionare.
In privinta modelului de adecvare si de coerenta, exersat de autor intre planul discursului teoretic motivant si cel al conceptelor plastice menite sa le ilustreze, exista o relatie insuficient aprofundata si in buna masura asincrona. In vreme ce consideratiile ideatice justificative plutesc in savuros-savante speculatii, alternate cu banalitati epatant-teribiliste, intr-un agreabil, in cele din urma, exercitiu eseistic, "argumentele" plastice ale conversiunii obiectivarii) acestui esafodaj teoretic inceteaza treptat sa mai fie la remorca jocului abstract al cuvintelor pretins lamuritoare (sau stimulatoare) ale autorului. Artistul autentic, ce este Ciprian Paleologu, nu putea evita procesul natural de autonomizare a operei fata de orice tutela teoretica. Ele functioneaza in paralel, ca entitati diferite, orientate totusi spre o tinta comuna. Imi este greu sa evaluez proiectul plastic propriu-zis intr-un alt context decat cel "regizat" cu pedanta rigoare de artist. Ambele componente fac parte din viziunea unitara, organic elaborata, a unui proiect cu un evident caracter pragmatic, daca nu chiar si didactic. Este maniera in care o practicau numerosii protagonisti ai avangardei interbelice, sau ai expresionismului, ca sa nu mai vorbim de "metoda" spectaculara si oarecum spontanee in fazele exhibitive directe (a unui soi de happening avant la lettre) ale lui Joseph Beuys, de exemplu, care au fascinat generatii intregi de tineri artisti.
In acest sens deslusind iesirile la rampa ale lui Ciprian Paleologu, se poate spune ca, in ciuda supralicitarii schemelor si determinarilor conceptualiste ale artistului - cam obstinate si pro domo postate in atingerea unei tinte virtuale - si a unei corectii terapeutice prin arta a realitatii masificate a umanitatii evident himerice, planul lui artistic are o mult mai coerenta structurare. El reprezinta o sursa practic nelimitata de emisii plastice glosabile si bine configurate intr-un "antropos" devenit adevarata pecete stilistica pentru artist.
Constructia fabulos-utopica a OMODROMULUI, a structurilor institutionale satelite, a filosofiei motivante sunt, fara indoiala, pretexte productive pentru imaginatia creativa a artistului pe termen foarte lung. Dar tot artistul, intr-un admirabil acces de luciditate si umor, ne previne: "Avand ca exemplu numeroasele esecuri material si concret corective ce l-au precedat, OMODROMUL va avea un caracter utopic... Proiectul UMAN nu este un produs de consum, ci un consumator masiv de energie, ganduri, repere, mijloace, certitudini, aptitudini etc... Nu pot sa nu marturisesc cu sinceritate si dimensiunea ironic-existentiala a acestui proiect. (Prin tot ceea ce reprezinta el) este poate chiar o spidare a UMANULUI. De aceea, asteptarile sunt pur si simplu INUMANE".
Este limpede, in acest context, ca, plastic vorbind, proiectul este spectaculos, cu un impact vizual contondent, vehement si provocator. "Omuletii" lui Paleologu sunt ceva intre creaturile golemice ale lui Meyerling si cohortele de primate care inca dainuie in straturile involuate ale umanitatii. Desenele lui Paleologu exulta o astfel de imagine, in chip rafinat alegoric si metaforic, cu o acuratete a liniei, formei si a mesajului incontestabila. Oriunde e Nicaieri se constituie intr-o patetica diatriba la adresa unui homo erectus nedesprins de arhetipul primar. Omul profan are nevoie de corectie continua - crede artistul. Dar nu neaparat in sensul "omului imbunatatit" prin purificare spirituala. Paleologu percepe serafismul edificat pe piramide sacrificiale in drumul spre ideal si perfectiune.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
