Ziarul de Duminică

Paper On la Art Yourself Gallery/ de Ziarul de duminică

Paper On la Art Yourself Gallery/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

06.03.2014, 23:48 44

In perioada 4-15 martie 2014, Art Yourself Gallery deschide un concept nou in spatiul sau, Paper On, o expozitie care prezinta sapte artisti, sapte concepte despre hartie, cu hartie, prin hartie. Artiştii sunt: Amalia Dulhan / Florin Pantilimon/  Adrian Sandu/ Virginia Toma/ Alexandru Nimurad/ Sorin Nistor/ Claudiu Stefan&Madalina Andronic. Fiecare artist prezent in expozitia Paper On isi dezvolta viziunea proprie pe o tema liber aleasa generand efecte si spectre diferite care pun in discutie sau aduc in prim plan hartia si ceea ce genereaza prezenta sau absenta sa.

Citand din cartea editata de Baroque Books & Arts, „Hartia. O Elegie”a autorului Ian Sansom – se afirmă într-un comunicat de presă - , incercam sa facem un exercitiu simplu: „Ne trezim şi mergem la baie, ne spălăm pe faţă şi nu mai avem nici măcar un serveţel. Ne oferim apoi o porţie de cereale – neîmpachetate, fireşte. Ceai, fără pliculeţe. Cafea, fără hârtie de filtru. În drum spre metrou, nu mai cumpărăm ziarul, simplu, pentru că nu mai există. Şi nu mai există nici bancnote. Adio, bilet la loto! Şi gumă de mestecat, dacă tot a dispărut şi ambalajul. Şi bilet de autobuz. Şi cartelă de metrou. Adio, mesaje publicitare în tren, adio, panotaj stradal! Şi cafea de la automat, în pahar de unică folosinţă, cu capac de unică folosinţă. Adio, scrisori, adio, cutii de scrisori, adio, timbre! Şi colete! Adio, manuscrise! Adio, cărţi! Adio, albume!”

„Desenul rezulta din modelarea hartiei si iluminarea controlata. Singurele materii prime folosite sunt lumina si hartia. Hartia este modelata, iar lumina este ghidata in asa fel incat cele doua se sustin reciproc si construiesc impreuna textura si suprafata.” Incercam astfel sa vedem transparentele din fata noastra prin ochii  Virginiei Toma.

Memosedimentary 2000-14 cu care Adrian Sandu se lanseaza in acest demers colectiv de fapt dezvolta si recreeaza din clădiri existente, surprinse fotografic şi apoi recompuse în atelier forme marcate prin coduri de culoare.  Procesul de extragere si reprezentare a stărilor sufleteşti prin suprafeţe irizante, multicolor opuse, duc la identificare si radiografiere dincolo de aparente printr-un alphabet colorat al starilor emotive ascunse liniare.

Amalia Dulhan prin „Fragile like you” intra in adancul fiecarei amintiri prezente sau uitate oferind astfel revelatia fragilitatii mintii – „Proiectul sau face apel la o analogie evidentă cu hârtia, un suport pentru informaţie atât de răspândit în timp şi spaţiu încât poate fi privit ca o oglindă a conştiinţei umane. Şi asemenea conştiinţei care a creat-o, este vulnerabilă, efemeră şi delicată.”

Florin Pantilimon cu  „Paper Cuts” prezinta „efectele consumului iresponsabil si relatia actuala om-natura. Diverse obiecte din hartie: banii, contractele, permisele, ambalajele, desi aparent nevinovate pot sectiona paduri, animale, popoare si minti. Schimbarea sta in... “ - ceea ce fiecare din noi poate gandi sau actiona!

Alexandru Nimurad pune intrebari la care putem avea sau nu raspuns: „Care este imaginea potrivită pentru viitor?  Spunem că trăim momentul, însă fiecare moment al vieţii noastre este influenţat şi este modelat de ceea ce urmează după el, ca şi când mereu suntem cu un pas înaintea trupului. Avem senzaţia că trăim în prezent , dar nu este aşa pentru că existăm în mod constant pentru secunda următoare, pentru ziua următoare, iar ceea ce ne înconjoară dă formă modului în care ne bucurăm sau modului  în care trăim dezamăgirile. Suntem ca într-o cursă, ne mişcăm doar pentru viitor. “

Si, ca sa incheiem pledoaria tot cu acelasi autor cu care am inceput dizertatia, „de fapt, este aproape imposibil să ne închipuim o lume fără hârtie! (Ian Sansom). Art Yourself Gallery prin Paper On transmite sapte mesaje, sapte viziuni si mai multe alegeri pentru ceea ce priviti in fiecare zi sau puteti privi daca va uitati mai atent. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO