Liliana Corobca (nascuta la 10 octombrie 1975 in satul Saseni, judetul Orhei din Republica Moldova; a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii de Stat din Moldova, sectia romana-latina) vine in literatura cu instrumentele de lucru ale istoricului si criticului literar: lucrarea sa de doctorat, sustinuta cu Nicolae Manolescu, si intitulata "Personajul in romanul romanesc interbelic" (2003) ar trebui, desi nu este o conditie suficienta, sa ofere scheletul unui roman care s-ar baza cel putin pe autenticitatea unor personaje reusite.
Totusi, acest lucru pare sa nu aiba o pondere prea mare in cel de-al doilea roman al sau, recent aparut la Polirom. Nimic livresc - poate doar o scena alerta, iluminata grotesc, in care o pianista stupida pune in scena in barul bordelului un mic recital pe versuri de Trakl, ce atrage, prin stranietate, dar ce-i procura si biletul de iesire, in persoana unul soldat cu ceva cultura - in schimb faptele cele mai crude sunt relatate din punctul de vedere al actantilor, tinere fete ajunse intr-un stabiliment, unde sunt sechestrate, apoi revandute etc., etc.
"Nu trebuie sa te implici, sa intri, sa te tradezi, sa fii personal (daca te recunoaste cineva?). Nu trebuie sa existi acolo unde scrii. Sa scrii cu un fel de indiferenta, alb, desi negru", scria autoarea acum cateva luni de zile, intr-un manifest literar. Lucru pe care-l respecta pe de-a-ntregul in plimbarea de un an prin Paradis pe care o face eroina sa, Sonia. Asadar, nu veti avea de-a face cu lamentatiile autorului pe marginea chinurilor personajului sau (deci nu va asteptati la vreo Emma), cu descrieri ingrosate caricatural ale unor trasaturi negative. Dar nu va asteptati nici ca aceste personaje sa aiba prea multa profunzime, nu va imaginati ca fiecare sa poata aduce cu sine in pagini o lume distincta. Nu, romanul pacatuieste printr-un schematism extrem, pe care nu obiectivitatea radicala a autorului il produce, ci tentatia unui maniheism tratat cu prea multa "seriozitate": se merge pe contraste puternice, atat la nivel tematic, cat si al imaginii. Lumea fetelor de consum este schitata pe baza unei alternante exterior-interior, unde interioritatea va fi mereu domeniul puritatii (aici imaginatia disputandu-si mereu intaietatea cu memoria), iar exterioritatea aducand cu sine murdaria "meseriei".
Paradisul este de fapt un bar dintr-o zona nespecificata, poate Kosovo, poate aiurea, situat la parterul unui motel. Asadar, in Paradis se coboara... Cartea este plina de asemenea paradoxe, lucru ce n-o salveaza insa. Am senzatia ca a scoate la iveala toate instrumentele utilizate de autor in acest caz ar insemna sa utilizam romanul, in loc de a-l citi. Caracterizarea obiectiva a personajelor nu reuseste nici ea in mod stralucit, dat fiind ca se insista prea mult si consecvent pe un stil de scriitura naiva - imaginati-va un Benji nereusit, din care ar ramane doar intentia. Fapt este ca vointa Lilianei Corobca de a se retrage din scriitura, lasand loc de desfasurare personajelor, nu a facut decat sa le goleasca de semnificatie. Cred ca este mult mai important sa speculezi trairea unui personaj intr-o situatie data, decat sa aranjezi datele (destul de sarmane de altfel) in puzzle. Doar daca nu te numesti Mailer sau Truman Capote... Iar in ceea ce priveste creionarea iadului paradisurilor de acest tip, o lectura din Radu Aldulescu n-ar strica niciodata.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
