O expozitie cu aproape 400 de fotografii. Ele alcatuiesc o imagine terifianta. Iar dispunerea lor iti creeaza senzatia unui labirint. Cum fotografiile au dimensiuni mari si sunt asezate unele langa altele, impresia de continua deconstructie, de distrugere, de paragina este extrem de puternica. Tonul nu este unul elegiac, nostalgic, paseist, ci profund acuzator: "Iata ce-ati facut dintr-o civilizatie, dintr-o cultura, dintr-o lume!". Expozitia lui Peter Jacobi de la Muzeul National de Istorie a Romaniei m-a dus cu gandul la Vizita batranei doamne a lui Durenmatt.
Intors pe meleagurile parasite in urma cu aproape 30 de ani, Peter Jacobi vrea sa ne spuna povestea plecarii sale si justificarea acesteia. Originar din Mercheasa(Streitfort), dar nascut la Ploiesti, plecat in 1970 din Romania, dupa ce absolvise Academia de Arta, Sectia sculptura, se intoarce dupa caderea comunismului.
Revine cu expozitii (1993, 2002), dar si pentru a peregrina prin satele transilvane, inventariind in special bisericile fortificate ale sasilor, unele din secolul al XII-lea, precum cea din Cisnadioara - functionala inca -, dar surprinzand cu ajutorul aparatului de fotografiat si alte insemne ale unor culturi si civilizatii prezente pe teritoriul romanesc (pentru ca asta inteleg din prezenta unei imagini precum cea a sinagogii din Vatra Dornei, de exemplu).
Istoria coloniilor sasesti de pe fostele "teritorii regale" - aflate pe o arie destul de restransa de-a lungul arcului carpatic - este componenta a istoriei contorsionate, convulsionate si adesea dramatice, daca nu chiar tragice, a acestor tinuturi. Nici mai mult, dar nici mai putin!
Cu un specific de civilizatie, cu un inventar de coduri culturale, in care primeaza soliditatea si rigurozitatea, coloniile sasesti au fost supuse inca de la inceputuri unor valuri succesive de atacuri in scop de jaf, fie de catre vecini, fie de catre popoarele migratoare, fie de diferiti cuceritori stabili sau doar in trecere. Pentru a face fata acestor provocari, sasii si-au proiectat sisteme de aparare, unul dintre acestea fiind fortificarea bisericilor, spre a se putea refugia, ei impreuna cu bunurile, pana cand trecea urgia, lasand la indemana jefuitorilor o parte a coloniei. Acestor vicisitudini li s-au adaugat exodurile, mai ales pe considerente politice.
Este vorba de doua valuri mari, din anii 1950 si de dupa 1990, dar si de cel de pe la jumatatea deceniului al optulea, dirijat de Ceausescu. Pas cu pas, localitatile s-au depopulat, casele au intrat in procesul inevitabil de paraginire, ceea ce a mai fost de furat s-a furat sau s-a distrus. Lacasurile de cult fara enoriasi nu au mai avut viata. Nu a mai avut nici cine sa le tina in viata. Si totusi, chiar in conditiile acestea, 150 de biserici fortificate au fost inventariate ca fiind acceptabil conservate, iar unele au trecut in patrimoniul UNESCO. Putine, desigur, dar, zic eu, suficiente ca sa evoce mai mult decat urme ale unei civilizatii. Problema pe care o pun este daca o civilizatie poate fi resuscitata, mentinuta vie in absenta factorului uman care a creat-o.
Sigur, monumentele pot fi salvate prin renovare, prin includerea lor in patrimoniu. Ochiul aparatului de fotografiat al lui Peter Jacobi retine cu insistenta ceea ce s-a degradat nu atat sub presiunea si actiunea secolelor, ci mai ales a omului: orga sfaramata, fresca furata, mobilier spart, scoli si biserici devalizate. Sunt foarte putine imagini de ansamblu. Cele mai multe sunt detalii sub lupa care mareste. Luminile sunt pale, chiar intunecate, rar printr-o crapatura, printr-un geam sau vitraliu devalizat patrunde o raza de lumina, care insa nu insenineaza, ci face degradarea si mai vizibila.
Expozitia deschisa la Muzeul National de Istoria Romaniei, pe care o puteti vizita pana pe 13 ianuarie 2008, este doar o parte a proiectului la care s-a angajat autorul ei. Peter Jacobi a postat pe site-ul propriu si un apel la salvarea monumentelor, indicand starea in care se afla fiecare intr-o nota minutioasa, exacta, de cercetator, nu doar de reporter sau de artist. Sunt scrupulos prezentate starea acoperisurilor, starea zidariilor, a altarelor, a orgii (acolo unde exista), numarul de sasi existenti in localitatea respectiva, imixtiunile brutale in specificul, originaritatea si originalitatea lacaselor de cult. In fotografii, se cauta cu insistenta urmele vietii ce-a pulsat candva aici: sunt scotocite poduri, sunt aduse sub privirile noastre obiecte ale existentei cotidiene, indemnurile morale ("Roaga-te si munceste", "Ramai cu noi, se lasa seara"), scrisul bunicului sau, numele celor morti in primul, in al doilea razboi mondial si in lagarele de deportare; foarte rar apar oameni, iar acestia sunt batrani, istoviti, deprimati, tristi.
E o lume a extinctiei, o lume care a murit sau - si mai grav - care este lasata sa moara. Prin aceasta acuza implicita - cu care te intampina fiecare imagine -, cred ca mesajul expozitiei seamana oarecum cu cel din celebra piesa a lui Durenmatt: intors la locul originii, Peter Jacobi dezvaluie, alaturi de decaderea materiala si fizica, declinul de ordin moral. Atata doar ca, spre deosbire de batrana doamna, el nu acuza in numele sau, ci in numele stramosilor sai creatori ai acestei civilizatii.
As spune ca este un punct de vedere: dramatic, acuzator in buna masura. In albumul Asezari cu biserici fortificate din Transilvania, am putut admira si monumente care au sfidat furia vremurilor si a oamenilor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
