Pictura recenta a lui Ion Sulea, situata intr-un teritoriu de frontiera in care problematici diverse se suprapun si se confrunta, are o relevanta aparte tocmai prin ambiguitatea ei.
Prin tema, Potirul, care domina pictura lui din ultima vreme, tema deliberat si evident religioasa, Sulea se plaseaza pe o directie clar afirmata de recuperare a religiosului (ceea ce a si prilejuit un doct comentariu teologic din partea lui Mircea Oliv in catalogul ultimei expozitii de la Targu-Mures a artistului). Prin modurile vizuale de apropriere a temei, Ion Sulea este ancorat la fel de limpede in contemporaneitatea estetica. Dupa cum si utilizarea galeriei de arta ca vehicul al prezentarii operei semnifica de asemenea apartenenta la campul artistic actual, cu toate determinarile sale. Fireste ca Ion Sulea nu este singurul aflat in aceasta dilema, pe care as considera-o una fertila. Ion Sulea traieste o experienta religioasa pe care o transleaza si exprima in campul artistic de care apartine prin formatie si exercitiu profesional. Notez ca aceasta ultima faza, sintetica, vine dupa ce, anterior, pictura de icoane si pictura profana se manifestau pentru el in planuri paralele. Sulea a simtit nevoia sa unifice dubla orientare a demersului sau, sa depaseasca acest paralelism inspre o formulare plastica in masura sa topeasca in sine determinari contradictorii. Cui se adreseaza aceasta pictura? Au credinciosii in contact cu ea o experienta mai adanca a religiosului? Este ea pentru necredinciosi un prilej de a-si pune intrebari incomode? Ar fi nevoie de o cercetare sociologica pentru a avea o imagine corecta asupra modului in care credinciosul si necredinciosul recepteaza o astfel de pictura.
O alta intrebare pe care o ridica pictura lui Sulea este in ce masura arta crestina este posibila in afara spatiului bisericii?
Pictura religioasa a avut in ultimul secol un destin ingrat. Izgonita din arta in numele modernitatii care a redefinit domeniul prin refuzul dependentei ei de biserica, exprimarea sacrului a incetat sa mai domine productia artistica. Totusi, in forme difuze, adeseori mai convingatoare, sensul sacrului se afirma imprevizibil. Regasirea sacralitatii in si prin gestul pictural este o tema a postmodernitatii, care, in pictura romaneasca, s-a ilustrat cu anvergura incepand de prin anii '80, cu prelungiri semnificative dupa 1990. Ion Sulea intervine cu o vibratie certa, personala, in acest concert cu numerosi instrumentisti. Posibilitatile sale picturale sunt incontestabile si slujesc convingator dificila intreprindere in care s-a angajat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
