S-a spus ca expresia "romani de dincolo de hotare" sau "romani de peste hotare" ar fi mai corecta decat "romani de pretutindeni", considerata o expresie ambigua intrucat, cum sustinea recent Vlad Cubreacov, deputat in Parlamentul Republicii Moldova, in categoria "romani de pretutindeni" intra nu doar romanii risipiti prin lume, ci si cei din interiorul Romaniei. Acesta e un argument logic. In ciuda lui, expresia e pe cale de a face cariera, totusi. Trebuie spus ca, in evolutia ei, limba unui popor "memoreaza" unele expresii indelung utilizate, chiar daca ele contin improprietati, daca sunt gresite gramatical sau viciate logic. Rezistenta la impamantenirea acestei expresii cunoaste insa si forme dintre cele mai virulente. Cu vreme in urma, un confrate al nostru stabilit in strainatate declara taios ca nu vrea sa fie "roman de pretutindeni". De ce? Pentru simplul motiv ca el este roman de undeva anume, deci nu de peste tot, nu de oriunde. Refuzand sa fie catalogat astfel, omul dovedea, cred eu, nu numai patriotism, ci si un bun-simt logic. Va rog sa constatati ca expresia "romani de pretutindeni" e valabila numai la plural. Singularul "roman de pretutindeni" acrediteaza o ubicuitate absurda. Nici macar romanul - care se misca atat de usor, care e atat de descurcaret - nu poate fi in acelasi timp in mai multe locuri odata, adica "pretutindeni". A fi "de pretutindeni" inseamna a fi de nicaieri. Deci, indiferent unde vietuim de facto, noi provenim ca fiinte de undeva anume. Cand un basarabean, un consangvin din Transcarpatia sau un ruman din sudul Dunarii spune, din demnitate comunitara sau din smerenie, pur si simplu, cand spune in loc de eu, Noi, el exprima o forma a pluralului Majestatii. Dar, in acelasi timp, el isi declara adeziunea la categoria etnica din care face parte, "romani de pretutindeni", care e defectiva de singular. Dumnezeu a vrut ca vorba asta, "romani de pretutindeni" sa fie defectiva de singular, de parca prin ea ar vrea sa ne indemne sa ne asumam pluralul, sa ne oblige la solidaritate.
In schimb, nu e zi in calendar in care sa nu ne dovedim talentul extraordinar si neegalat pe globul pamantesc de a ne bate joc de noi insine. Dezbaterea declansata nu demult in presa noastra pe marginea "costurilor reale" ale unei eventuale reintregiri a Romaniei cu Republica Moldova mi-a lasat un gust amar. Luat in intregul lui, acest tip de abordare denota un cinism monumental. Lasa ca nu se cade sa vorbesti de funie in casa spanzuratului, dar nici macar realista, pragmatica Germanie Federala nu a vorbit de costuri inainte de caderea Zidului Berlinului, inainte de-a se reuni efectiv cu RDG. A facut-o, e drept, dupa. A facut-o insa dupa ce a investit in fosta RDG zeci de miliarde de euro. Nu stiu, analistii nostri traverseaza periodic momente de ebluisare psihica. Aici nu e vorba de calcul premonitoriu, de precautii economice, ci de orbire, de prostie a inimii. Reintregirea unei natiuni nu are pret. In parabola biblica, tatal care isi reprimeste fiul risipitor nu isi face calcule preliminare daca sa-l reprimeasca sau sa nu-l reprimeasca, nu se gandeste la costurile recuperarii lui in vechea vatra parinteasca, ci il imbratiseaza, se bucura, taie in onoarea fiului regasit "vitelul cel gras", chiar daca prin asta starneste invidia - in parte motivata, nu? - a fiului ramas acasa.
Noul proiect al legii pentru romanii de pretutindeni initiat de MAE a fost dezbatut public in repetate randuri. In paralel, se lucreaza la legea cetateniei, in pregatire la Ministerul Justitiei. Graba noastra de a ne aduce la zi legislatia in domeniu e de inteles, dar nu poti sa nu te intrebi: oare proiectul legii cetateniei va fi dezbatut public suficient de mult si de bine pentru a nu ne trezi in final cu o lege stramba si ineficienta? Cert e ca prin ea am redeschis cutia Pandorei. Numai in Republica Moldova se inregistrau la un moment dat, in aceasta toamna, cateva sute de mii de cereri pentru dobandirea sau redobandirea cetateniei. Precipitarea celor interesati este fireasca. In primul rand, cu toata "flexibilizarea procedurilor" promisa de oficialitatile noastre, s-ar parea ca unele conditii pentru obtinerea cetateniei romane sunt si vor ramane batute in cuie. Printre ele, as aminti obligatia ca solicitantul sa aiba domiciliul in Romania. Or, aceasta conditie ridica mari semne de intrebare si va pune in imposibilitate pe multi dintre fratii nostri razletiti pe tot Pamantul, in contextul in care dubla cetatenie nu se acorda. O alta conditie sine qua non: solicitantul va trebui sa treaca testele de limba, istorie, cultura si civilizatie romaneasca. Ei bine, exista romani nascuti in strainatate care nu cunosc limba romana sau care o cunosc prea putin, dar care-si doresc cu toate acestea cetatenia. In unele familii plecate de mai multa vreme din tara, parintii stiu limba, dar copiii lor, nu. Ce facem intr-o astfel de imprejurare: parintilor le acordam cetatenia, iar copiilor lor, nu? In sfarsit, s-ar putea ca multi dintre candidati sa nu treaca examenul de istorie, cultura si civilizatie romaneasca. Sunt atatia nefericiti care au trait aproape toata viata lor in surghiun, deportati prin vreo gubernie din Siberia, prin gulaguri in care cartile, daca nu inghetau si se faceau faina in maini, slujeau mai curand pentru a aprinde cu ele focul. Acestia nu sunt romani? Nu pot beneficia de cetatenia romana? As reaminti decidentilor nostri, indiferent in ce loc s-ar afla si indiferent ce functii ar avea, ca, potrivit legii, si analfabetii sunt romani. Nu-mi cereti exemple.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
