La Festivalul Ideilor din 2010 de la Aspen, Michael Splinter, directorul executiv al firmei de tehnologii regenerabile din Silicon Valley, Applied Materials, a mărturisit că dacă ar trebui să înceapă de la zero, doar 20% din forţa sa de muncă ar fi de pe plan intern. "Anul acesta, aproape 90% din vânzările noastre vor fi în afara Statelor Unite", a explicat el. "Presiunea de a veni aproape de clienţi - cei mai mulţi dintre ei din Asia - este enormă." Luând cuvântul la aceeaşi conferinţă, Thomas Wilson, director executiv al Allstate, a spus o poveste similară: "Pot găsi [muncitori] oriunde în lume. Este o problemă pentru America, dar nu este neapărat o problemă pentru afacerile americane… Firmele americane se vor adapta".
Paul Volcker, fostul şef legendar al Rezervei Federale care se opunea inflaţiei, mi-a spus că, în cadrul unei cine din 2012 luate împreună cu un grup de directori financiari din Manhattan, a fost izbit de perspectiva globală a ceea ce el descria drept "aşa-numitele companii americane": "În mod implicit, ele nu se mai consideră americane", a spus el. "Ele sunt companii internaţionale. Dacă guvernul american nu le tratează cum trebuie, îşi vor muta sediul în străinătate. Cel mai probabil, aceste companii vor angaja străini, şi nu americani în filialele lor străine, şi vor trimite străini să conducă operaţiunile lor din America."
Mohammed El-Erian, directorul executiv al Pimco, cel mai mare manager de obligaţiuni din lume, este exemplul tipic pentru nomazii globali care apar din ce în ce mai des la vârful afacerilor americane în această eră internaţională. Fiul unui egiptean şi al unei franţuzoaice, El-Erian a avut o copilărie zbuciumată, făcând naveta între Paris, Cairo, New York şi Londra. A fost educat la Cambridge şi Oxford şi acum lucrează pentru o companie cu sediul în Statele Unite deţinută de conglomeratul financiar german Allianz SE.
Deşi El-Erian locuieşte în Newport Beach, California, acolo unde are sediul Pimco, el susţine că nu poate numi nicio ţară ca ţara sa. "Am trei paşapoarte", mi-a spus El-Erian în timpul unei vizite recente în New York. "Nu aparţin niciunei ţări. Aparţin mai multor ţări şi aparţin lumii." În timp ce vorbeam, am mers pe jos spre centru, pe care El-Erian şi-l amintea cu căldură din copilăria sa, atunci când lua autobuzul în fiecare zi pentru a ajunge la United Nations School. În acea seară, El-Erian avea avion spre Londra. În cursul aceleaşi săptămâni, era aşteptat la Sankt-Petersburg.
Într-adevăr, există un sentiment din ce în ce mai răspândit, la GE şi nu numai, că firmele americane care nu se internaţionalizează agresiv vor fi lăsate în urmă. Cu toată răspândirea sa globală, Pimco are încă sediul în Statele Unite. Dar valurile de bunuri şi capital pe care fac surf cei din cadrul superelitei ocolesc America mai frecvent decât în trecut. Să ne gândim, de exemplu, la Stephen Jennings, neozeelandezul de 52 ani, cofondator al băncii de investiţii Renaissance Capital. Rădăcinile băncii Renaissance sunt la Moscova, acolo unde Jennings are reşedinţa principală (el are, de asemenea, ferme în Oxfordshire şi Noua Zeelandă, iar copiii săi merg la şcoală în Anglia), iar strategia sa de afaceri implică poziţionarea firmei pentru a putea capta fluxurile de investiţii dintre pieţele emergente, în special Rusia, Africa şi Asia. Pentru a-şi atinge scopul, New York devine din ce în ce mai puţin relevant. În cadrul unui discurs din 2009, ţinut la Wellington, Noua Zeelandă, el şi-a exprimat viziunea cu privire la această realitate de afaceri postunipolară: "Cel mai mare grup de firme din industria metalului este din India. Cel mai mare grup de firme din industria aluminiului este în Rusia… Cele mai mari bănci, cu cea mai rapidă creştere din China, Rusia şi Nigeria sunt toate bănci interne".
Astfel, unul dintre chiriaşii clădirii de birouri ultramoderne deţinute de Jennings în Moscova a semnat recent un contract care exemplifică acest tip de comerţ din interiorul pieţelor emergente. În primăvara anului 2010, Digital Sky Technologies (DST), cea mai mare firmă de investiţii a Rusiei, a semnat un acord de parteneriat cu corporaţia media sud-africană Naspers şi cu compania chineză de tehnologie Tencent. Toate cele trei firme au o expansiune rapidă, având o perspectivă globală - în toamna anului 2010, o diviziunea a DST, numită Mail.ru, a fost cotată la bursă şi a devenit imediat cea mai valoroasă companie de internet din Europa, cu o capitalizare de piaţă de 5,71 miliarde de dolari - totuşi, nici una dintre aceste firme nu se concentrează asupra Statelor Unite. Un exemplu similar de economie între pieţele emergente este gigantul de telecomunicaţii indian Bharti Enterprises, care a cumpărat majoritatea proprietăţilor africane a firmei de telecomunicaţii Zain, cu sediul în Kuwait. Un director executiv din domeniul tehnologiei din California - el însuşi un nomad global care a trăit şi a muncit în Europa şi Asia - mi-a explicat că o companie ca Bharti are un avantaj competitiv în ceea ce crede el că va fi piaţa africană, cu un potenţial uriaş de creştere: "Ştiu cum să ofere telefoane mobile mult mai ieftin ca noi. Într-o zonă ca Africa, cum pot fi competitive firmele din Occident?".
Din volumul "Plutocraţii. Ascensiunea noilor superbogaţi ai lumii şi declinul tuturor celorlalţi" de Chrystia Freeland, în pregătire la Editura Polirom, colecţia "Economie şi societate". Traducere de Cătălin Drăcşineanu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
