- Ce s-a intamplat anul acesta, in luna octombrie, in Rue de Flandre 33, spatiu care de-a lungul timpului a gazduit mai multe evenimente la care ati fost protagonist?
- Casa de Cultura Belgo-Romana de pe Rue de Flandre 33 e finantata de statul belgian si condusa de doamna Carmen Hopartean. Aici am lansat multe carti traduse de mine si de sotia mea. Asa ca, dupa 1990, au fost rand pe rand invitati poetii belgieni Werner Lambersy, Carl Norac, Batrice Libert. La intalnirea din 20 octombrie 2008, in afara de Caietul albastru de Carl Norac si Bel si Zebuth de Laurence Vielle, a mai fost lansat volumul meu Intrusul/De Indringer (editie romano-olandeza) in prezenta editorului Leo Peeraer si a traducatorului Jan Mysjkin. Carl Norac si-a prezentat si ultimul sau volum, Sonates pour un homme seul.
- A fost o atmosfera fireasca, lipsita de emfaza, s-a inchegat un dialog real cu sala, cu publicul restrans, dar receptiv. A urmat un recital poetic in trei limbi, intalnirea incheindu-se cu un frugal cocktail si cu indelungi discutii neprotocolare. Emotionata, corectoarea volumului, d-na Sarah Michaux, mi-a cumparat si cartea in limba franceza. A fost o senzatie stranie sa-mi aud capitolul 5 din Intrusul recitat in trei limbi. Am simtit ca sala vibreaza, ca peretii pe care se aflau lucrarile mele de grafica se clatina usor. A fost, ca sa spun asa, o emotie cerebrala: mi s-a parut ca percep forta REALa a cuvintelor puse candva pe hartie de mana mea.
- Aveti idee despre cum au fost primite aceste traduceri acolo?
- Lumea literara occidentala are multi poli. Cel mai vizibil e, ca si la noi, cel al bestsellerurilor. Il las deoparte, caci nu e tinta mea. La Paris, cartile bune de poezie se gasesc in mici librarii selecte: L'Harmattan, Mona lisait, libraria centrului Wallonie-Bruxelles etc. Aici gasesti si poezie romaneasca: Ion Pop, Miron Kiropol, subsemnatul... O intalnire miraculoasa: primul volum pe care am pus mana la un targ de carti la kilogram (5 euro/kg) a fost un alt L'Intrus, al filosofului francez Jean-Luc Nancy. L-am luat si l-am devorat, captivat de teza intrusului dinauntrul nostru.
Voi incerca sa intru in legatura cu autorul, sa-i fac cunoscut poemul meu (publicat aproape integral in antologia Douze poetes roumanis, care a aparut anul acesta la Ed. L'Harmattan) si sa-l tentez cu un dialog interdisciplinar. Un vechi vis de-al meu, pe care inca nu l-am realizat: sa-l angrenez pe dl prof. Solomon Marcus intr-un astfel de proiect. Iar faptul ca poezia mea a fost apreciata este ilustrat, printre altele, de includerea unui grupaj de poeme in antologia intitulata Poesies de langue francaise (Seghers, 2008), care reuneste 144 de poeti din toata lumea. Intr-adevar, in decursul ultimilor 15 ani, am avut mai multe perioade in care am scris poezie direct in limba franceza.
A fost ca o brusca scufundare in apele unei limbi pe care atunci am resimtit-o ca fiind a mea. Avea dreptate dl. Nancy: "Intrusul nu-i altul decat eu-insumi si omul-insusi", intrucat intamplarile ciudate ale vietii te pun uneori in fata unei alteritati atat de personale, incat totul se rastoarna in tine si nu mai stii cine esti. Creatorul e primul care trage foloase din aceste zguduiri, innoindu-si stilul si simtirea. Intrusul este un om neinregimentat, singular, imprevizibil.
- Ce mai face generatia '70?
- Pe masura ce trece timpul, din randul generatiei noastre se contureaza modele pentru literatura romana. Am spus-o si alta data: poeti ca George Almosnino, Petre Vasile Fati, Gheorghe Grigurcu, Nora Iuga, Angela Marinescu, Miron Kiropol, Sebastian Reichmann sunt componente principale ale poeziei tinerilor, chiar daca ei inca nu vad acest lucru. Ceea ce inseamna ca stilul inconfundabil al maestrilor a ajuns ca microbii aerobi: se afla in insasi atmosfera limbii romane, nu mai poti scapa de ei. Iar criticii tafnosi (ori partizani) care vor considera excesive aceste afirmatii ar face mai bine sa citeasca si sa vada cat si cui datoreaza fiecare poet tanar, pentru ca nimeni nu se naste din nimic. Nu e rusinos sa te tragi din inaintasi, in schimb e imatur sa vrei sa fii tu insuti inainte de-a fi frecventat unul sau mai multe modele. Singularitatea, personalitatea se forjeaza nu ocolind modelele, ci supunandu-le.
- Cum stati la capitolul prietenii literari?
- Am mai multi in strainatate decat in tara: asa a fost sa fie. Strainii se dovedesc mai seriosi intr-o relatie bazata pe afinitati elective. De altfel, poezia mea e mai apropiata de spiritul occidental: subtil, concis, exact, asociativ dar nediscursiv, intre Pessoa si Michaux, intre Maeterlinck si Dotremont, decat de pateticul model filosofard al multor romani. Sigur ca si calitatea traducerilor mele a contribuit la stabilirea acestor prietenii.
- De unde aveti atata forta a realului, de unde luati intamplarile si cum le asamblati ca sa para atat de "ale noastre"?
- Primul raspuns este cel clasic: NU STIU. Nici un scriitor adevarat nu stie ce scrie si ce va scrie. Daca ar sti, ar fi un profesor si nimic mai mult. Dar exista si un al doilea raspuns, mai nuantat. Stiu de unde-mi vin intamplarile, dar ordinea derularii si momentul ales nu mai depind de mine. Vin din subconstient (adica din amintirile stratificate, condensate, dar prin asta nu mai putin reale). Insa uneori vin chiar din realitatea zilei, din fapte recente, din stranii intoarceri si interrelationari ale elementelor cotidianului.
Biletul de tramvai zarit de sus, de pe escalatorul urcand, pe palaria unei doamne in negru mi-a declansat urmatoarele versuri: "o pisica neagra ca o palarie/ se rostogoleste pe un escalator". Hazardul, inspiratia, miscarea lucrurilor, poezia se naste din orice. Trebuie doar sa ai la tine un creion si sa notezi. Si trebuie sa fi citit si sa fi tradus multa poezie ca sa deprinzi resorturile, acel spatiu intre impuls sau gand si cuvantul scris, acea prapastie in care multi se pierd. Cu timpul capeti un simt special care-ti spune cat permite cuvantul si cat gandul, in asa fel incat simturile sa infloreasca spontan si sa nasca placerea artistica. Poemul e impartasire, tasnire spre celalalt. Poemul e un fluture care cauta floarea, o floare care cauta vantul. Poemul e un intrus nevazut, el mijloceste frumusetea si apoi dispare.
- Ati implinit de curand 70 de ani - nu va ganditi la o retrospectiva a lucrarilor dumneavoastra plastice?
- Visez la asa ceva, dar visele... Cine sa-mi dea sala, cine sa-mi sponsorizeze inramarea zecilor de lucrari? Am facut eu aluzie cuiva care are si sala, si rame, dar... Ciudata facultatea pe care am absolvit-o: Arhitectura m-a facut sa devin intrus si in randul scriitorilor, dar si in cel al plasticienilor. Bravo ei! Oricum, voi continua sa lucrez. Pentru anul viitor pregatesc cateva obiecte: un scaun, o masa si un computer... ceva mai ALTFEL. Sper sa-l fac pe cel ce intra-n expozitie sa vada dintr-o data ca e vorba de lucrurile din odaia unui INTRUS.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
